Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională au privilegiul de a observa Pământul de la sute de kilometri înălţime (între 330 şi 435 km). De acolo, diverse fenomene cu care suntem obişnuiţi par diferite. Iată câteva exemple: furtunile şi fulgerele ce le însoţesc, răsăritul şi apusul, mişcarea stelelor şi a galaxiei noastre, ploaia de meteori sau aurora polară. În plus, astronauţii de pe SSI, atunci când închid ochii, văd flashuri de lumină, cel mai probabil provocate de raze cosmice care interacţionează cu diverse părţi ale corpului implicate în actul vederii.




1. Furtuni şi fulgere

Atunci când se deplasează peste zone cu mulţi nori, astronauţii văd un număr impresionat de fulgere.

 

 

2. Răsărit şi apus



Pe SSI astronauţii nu duc dorul răsăritului ori al apusului. Practic văd 16 răsărituri şi 16 apusuri în 24 de ore, pentru că SSI orbitează Pământul în doar 90 de minute.




3. Stelele şi Calea Lactee

Lipsa atmosferei la înălţimea la care se află SSI oferă un avantaj nepreţuit: vederea astronauţilor nu este blocată de condiţiile atmosferice ori de efecte ale poluării. Şi lumina stelelor nici măcar nu mai clipeşte (pe Pământ se vede astfel din cauza efectelor asupra luminii ale diverselor straturi de aer cald şi rece prin care aceasta trece).




4. Ploaia de meteori

Iată câţiva termeni care v-ar putea ajuta pe viitor apropo de: meteoriţi, meteori, meteoroizi etc.
: Asteroidul este un corp de mici dimensiuni, aflat în spaţiu, care nu are destulă masă pentru ca gravitaţia proprie să-i dea formă sferică, dar îndeajuns de mare ca să nu fie confundat cu praful cosmic sau cu meteoroizii.
: Meteoroidul este un corp de foarte mici dimensiuni, din spaţiu, comparabil cu nisipul sau cu obişnuitele pietre.
: Meteorul este un meteoroid sau un asteroid de mici dimensiuni, ce intră în atmosfera Pământului si arde complet în urma frecării cu atmosfera, neatingând solul.
: Meteoritul este un asteroid îndeajuns de mare ca să nu ardă complet în atmosferă, rezultând un impact cu solul.

La intrarea în atmosfera terestră, meteoroizii se dezintegrează rapid, ca urmare a frecării cu aerul.




5. Aurora polară

Aurora apare ca urmare a interacţiunii dintre particulele energetice ce formează vântul solar cu câmpul magnetic al Pământului. Aurora polară terestră e provocată de ciocnirea unor particule încărcate electric (de exemplu electroni) din magnetosferă cu atomi din straturile superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste 80 km.



Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud.

Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus.





Articol inspirat de Six amazing sights