În primăvara anului 2010 spărgătorul de gheaţă Polarstern (n.t. în traducere Steaua Polară) s-a întors din apele Pacificului de Sud cu o comoară ştiinţifică - sedimente oceanice provenite dintr-o parte aproape neexplorată anterior din Marea Polară de Sud. Ceea ce pentru un nespecialist arată ca un eşantion de noroi care poate trece neobservat, pentru cercetătorii istoriei geologice reprezintă o arhivă valoroasă din care se poate reconstitui istoria climatică din zonele polare după mai mulţi ani de analize amănunţite.

 

 

 

Aceasta, la rândul său, este de o importanţă fundamentală pentru înţelegerea schimbărilor climatice globale. Cu ajutorul sedimentelor unice din Oceanul Antarctic este acum posibil să se identifice dovezi autentice cu privire la influenţa majoră pe care praful a avut-o asupra schimbărilor naturale dintre perioadele reci şi calde din emisfera sudică. O echipă de cercetare internaţională aflată sub conducerea Alfred Wegener Institute din Bremerhaven a reuşit să dovedească că cantitatea de praf care s-a infiltrat în această regiune a fost în timpul tuturor erelor glaciare din ultimele milioane de ani de 2-3 ori mai mare în comparaţie cu perioadele calde din istoria climatică.

„Prezența prafului pe zone întinse poate avea o influenţă asupra climei din două motive importante", a explicat dr. Frank Lamy, un om de ştiinţă din cadrul Helmholtz Centre for Polar and Marine Research al Alfred Wegener Institute, în cursul unei discuţii privind descoperirile lor. „Urmele unor elemente chimice cum ar fi fierul, care sunt esenţiale pentru viaţă, se pot afla în ocean prin intermediul prafului. Acesta stimulează producția biologică şi creşte capacitatea apei de mare de a lega carbonul. Rezultatul este că dioxidul de carbon, care este un gaz cu efect de seră, este preluat din atmosferă. În atmosferă praful reflectă radiaţiile Soarelui şi din acest motiv se reduce, pur şi simplu, cantitatea de căldură care ajunge pe Pământ. Ambele efecte provoacă răcirea Pământului". Lamy este autorul principal al unui studiu care va fi publicat în Science Journal. La realizarea studiului a participat şi geochimistul Gisela Winckler din partea US Lamont-Doherty Earth Observatory şi Bremen Centre for Marine Environmental Sciences MARUM.

De mult timp s-a bănuit influenţa pe care praful o are asupra schimbărilor climatice dintre epocile glaciare şi perioadele calde. Cercetătorii din domeniul climei au identificat întotdeauna o cantitate deosebit de mare de praf care conţine fier atunci când Pământul trece printr-o epocă glaciară, atât în gheaţa din Antarctica cât şi în interiorul sedimentelor din Oceanul Atlantic de Sud. Cu toate acestea, până în prezent nu existau date disponibile pentru Oceanul Pacific care acoperă 50% din Oceanul Antarctic. „Putem acum închide această lacună centrală", subliniază Lamy importanţa noului studiu. „Rezultatul este că acum am găsit aceleaşi modele în Pacificul de Sud pe care le-am găsit în interiorul sedimentelor din Oceanul Atlantic de Sud şi în gheaţa din Antarctica. Prin urmare, creşterea cantităţii de praf reprezintă un fenomen care afectează emisfera sudică în timpul perioadelor reci. Acest lucru înseamnă că acum aceste evidente trebuie să fie luate în considerare într-un mod diferit atunci când se evaluează mecanismele complexe care controlează schimbările climatice naturale".

Ceea ce pare oarecum lipsit de importanţă pentru nespecialişti are o relevanţă considerabilă pentru cercetători. Acest lucru se datorează faptului că până acum mulţi oameni de ştiinţă au fost convinşi că acumularea de praf din zona Oceanului Pacific nu ar fi fost mai mare în timpul perioadelor glaciare față de perioadele calde din istoria climatică a Pământului. Şi atunci se pune întrebarea: de unde provin aceste cantităţi mari de praf din această regiune a oceanelor Pământului? Până în prezent s-a bănuit că Patagonia de Sud poate reprezenta o sursă de praf geologic deoarece aceasta este singura suprafaţă terestră din Oceanul Antarctic, ea înfigându-se ca un deget uriaş în apele oceanului. Cu toate acestea, deoarece vântul din această parte a lumii bate dinspre vest particulele de praf care provin din America de Sud sunt deviate spre Oceanul Atlantic. Din acest motiv oamenii de ştiinţă şi-au dorit de mult timp să obţină cât mai multe date cu privire la apele Oceanului Pacific de Sud.

Cu toate acestea, regiunea corespunzătoare Oceanului Pacific din Oceanul Antarctic a rămas un fel de „terra incognita" pentru cercetători în ciuda tehnologiei moderne actuale. Aceasta este considerată a fi una dintre cele mai îndepărtate zone ale oceanelor lumii. „Regiunea este influențată de furtuni extreme care se produc în mod obişnuit şi la care înălţimea valurilor atinge 10 m sau chiar mai mult. Zona este, de asemenea, complicată din punct de vedere logistic datorită distanţei imense dintre porturile mari, aşa cum a explicat omul de ştiinţă dr. Rainer Gersonde, coautor şi conducătorul expediției Polarstern, extraordinarele provocări cu care s-au confruntat în timpul călătoriei de cercetare. Polarstern a parcurs un drum de 10.000 mile marine sau de 18.500 km prin această zonă specială, neospitalieră din Oceanul Antarctic pentru a obţine sedimente de mare calitate.

Este necesar să se răspundă la două întrebări: de unde a provenit praful care a ajuns în Oceanul Pacific de Sud şi care a fost cauza apariţiei perioadelor în care cantitatea de praf din apa oceanului a crescut? Frank Lamy consideră că una dintre cauze este deplasarea sau extinderea unor curenţi de vânt, extrem de puternici, care predomină în această regiune şi care au direcţia spre ecuator. Întregul Ocean Antarctic este celebru printre marinari datorită vânturilor sale puternice dinspre vest: „Roaring Forties" şi „Furious Fifties". Această zonă este considerată a fi una dintre regiunile cu cele mai puternice vânturi din lume. Oamenii de ştiinţă afirmă că o deplasare sau o extindere a acestei centuri de vânturi puternice dinspre vest spre nord ar fi putut determina ca regiunile întinse, uscate de pe continentul australian să fie influenţate de eroziunea datorată vântului puternic. În consecinţă, o cantitate mai mare de praf a putut pătrunde în Oceanul Pacific, cu consecinţele descrise mai sus. Pe lângă asta, Noua Zeelandă a fost o sursă suplimentară de praf. Glaciaţiunile extinse de pe munţii din acele regiuni au furnizat cantităţi considerabile de materiale cu granulaţie fină care au fost apoi aruncate departe în Oceanul Pacific de Sud de către vânt.

„Cercetările noastre au dovedit acum, fără nicio urmă de îndoială, că perioadele mai reci din emisfera sudică pe o perioadă de un milion ani au coincis întotdeauna cu un conținut mai mic de dioxid de carbon în atmosferă şi cu un aport mai mare de praf din aer. Istoria climatică a Pământului a fost, prin urmare, scrisă în praf".

Traducere de Cristian-George Podariu după earth cu acordul editorului