HimalayaLanţul muntos Himalaya se întinde pe o distanţă de 2.900 km între India, Pakistan, China şi Nepal şi el este cel mai înalt lanţ muntos de pe planetă. În afară de Muntele Everest, care are o înălţime de 8.848 metri, acest lanţ muntos mai conţine, de asemenea, mai multe vârfuri care depăşesc 8.000 de metri înălţime.

 

 

Este singurul lanţ muntos care are vârfuri de peste 8.000 de metri înălţime, fiind urmat în acest clasament de lanţul muntos din America de Sud, al cărui cel mai înalt vârf are doar 6.962 metri înălţime.

Cu milioane de ani în urmă aceste vârfuri muntoase nu existau. Continentul asiatic exista, dar India era o insulă plutitoare de pe coasta Australiei. În urmă cu aproximativ 220 de milioane de ani, atunci când continentul Pangea s-a rupt în bucăţi, India a început să se deplaseze spre nord. Ea a călătorit 6.000 km înainte de a se ciocni într-un final de Asia acum 40-50 milioane de ani. În continuare o parte din placa tectonică indiană a intrat sub placa asiatică, determinând deplasarea pe verticală a acesteia şi, în consecinţă, apariţia Munţilor Himalaya. Se crede că placa tectonică indiană a fost mai dură şi mai ferm fixată de fundul mării în comparaţie cu placa asiatică, ceea ce explică de ce solul moale al acesteia din urmă a fost împins pe verticală în sus.

India

Lanţul muntos care a rezultat în acest fel a crescut foarte rapid în comparaţie cu cele mai multe lanţuri muntoase şi el se ridică şi în prezent. Muntele Everest şi celelalte vârfuri muntoase similare se înalţă cu aproximativ un centimetru în fiecare an, spre deosebire de Munţii Apalaşi, care au apărut cu mai mult de 300 milioane de ani în urmă şi care în prezent îşi reduc înălţimea pe măsură ce se erodează.

Înălţarea continuă a Munţilor Himalaya se datorează plăcii tectonice indiene, care încă se deplasează încet, dar sigur, spre nord. Cunoaştem că această placă tectonică se află încă în mişcare datorită numeroaselor cutremure care se produc în această regiune.



Acum, dacă facem puţină matematică, veţi afla că dacă masivul Himalaya ar fi crescut cu viteza actuală timp de 40 de milioane de ani el, trebui să aibă în prezent o înălţime de aproximativ 400 km! Dacă s-ar fi întâmplat asta am fi avut o modalitate mult mai uşoară de a lansa obiecte pe o orbită joasă în jurul Pământului. Ca referinţă, Staţia Spaţială Internaţională se află de obicei pe o orbită cuprinsă între 300 km şi 400 km.

Şi atunci ce s-a întâmplat? În parte, viteza de creştere pe verticală a variat de-a lungul timpului, inclusiv în favoarea unei extinderi pe orizontală. Şi, desigur, gravitaţia şi eroziunea solului au limitat într-un mod semnificativ viteza de înălţare a lanţului muntos.

Fuziunea dintre placa tectonică indiană şi cea asiatică constituie baza teoriei acceptate în prezent cu privire la modul în care s-au format Munţii Himalaya. Această teorie a fost enunţată în jurul anului 1912, atunci când Alfred Wegener, un meteorolog german, a propus „teoria derivei continentale", cea care ne-a dat primele idei în legătură cu continentul Pangea, plăcile tectonice şi modul prin care continentele se deplasează unele în raport cu altele.

Cum vor arăta în viitor Munţii Himalaya? Fără îndoială că ei vor continua să crească, deşi în acelaşi timp se vor eroda, dar pe ansamblu ne aşteptăm să continue să crească deoarece placa tectonică indiană nu dă semne că-şi va încetini deplasarea în curând. Aceasta înseamnă că vor fi mai multe cutremure şi, în timp, vor exista mai mulţi munţi înalţi care vor putea fi escaladaţi.

Bonus:

- În ultimul secol coasta de est a Statelor Unite s-a îndepărtat cu aproximativ 8 ft (2.4 m) de Europa.
- Fosile ale unor vieţuitoare ce au trăit în apă sau în zonele de coastă pot fi încă găsite în Munţii Himalaya, ceea ce ne arată că aceştia au rezultat prin unirea a două foste linii de coastă. Aceste fosile nu doar că ne furnizează dovezi că Munţii Himalaya s-au aflat într-o regiune de coastă dar, de asemenea, ele ne oferă informaţii despre schimbările climatice şi mişcările plăcilor tectonice.
- Numele Munţilor Himalaya provine din termenii din sanscrită pentru zăpadă şi locuinţă: „him" şi respectiv „ālaya". În traducere ar însemna „casa zăpezii".
- Muntele Everest este denumit după numele unui supraveghetor general britanic (eng. surveyor general - şeful unui departament din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei cu responsabilităţi în domeniul cartografiei şi topografiei) din India pe nume George Everest. Acesta nu a fost, cu toate acestea, primul care a efectuat măsurători ale masivului muntos, dar Andrew Waugh, cel care a preluat funcţia de la Everest a crezut că ar fi o idee bună ca numele muntelui să fie ales după cel al predecesorul său. Lui Everest nu i-a plăcut ideea, dar în pofida împotrivirii sale numele său a fost atribuit muntelui, în cele din urmă, de către Royal Geographical Society în anul 1865.
- În timp ce muntele Everest este considerat, în general, ca fiind cel mai înalt munte de pe Pământ pentru că el se ridică până la cea mai mare altitudine, unii susţin că nu aceasta ar trebui să fie modalitatea prin care trebuie să stabilim care este cel mai înalt munte. Ei propun măsurarea distanţei maxime dintre baza muntelui şi vârful acestuia. În acest caz, Mauna Kea din Hawaii ar fi cel mai înalt munte deoarece măsoară aproximativ 10.200 de metri de la baza sa aflată pe fundul oceanului până la vârful său, care se ridică până la o altitudine de 4.205 de metri deasupra nivelului mării.
- Sir Edmund Hillary şi Tenzing Norgay, ghidul său, au fost primii oameni care au ajuns cu succes până în vârful Muntelui Everest, în anul 1953. Înainte de Hillary au mai existat zeci de încercări de a escalada vârful Everest începând din anul 1921. De atunci aproape 3.000 de oameni au reuşit performanţa aceasta şi în jur de 200 au murit în timp ce au încercat să ajungă în vârf.
- Masivul muntos Himalaya serveşte ca o „demarcaţie climatică", precum şi ca o barieră fizică între India şi restul continentului. El împiedică vânturile reci de iarnă să intre în India, ceea ce face ca India să fie în aceeaşi perioadă a anului o regiune mai caldă decât alte regiuni aflate la aceeaşi latitudine. În mod similar, tot acest masiv muntos împiedică ca vânturile musonului din Sud să transfere umiditatea peste graniţă, în Tibet. Rezultatul este că în India există mult mai multe precipitaţii în comparaţie cu zona Tibetului.
- În Himalaya există unele specii interesante de animale precum: leopardul pătat, ursul negru asiatic şi maimuţa langur, pentru a numi doar câteva. Leoparzii de zăpadă şi urşii s-au adaptat pentru a putea trăi la altitudini mai mari. Din păcate, din cauza intervenţiei omului, au dispărut mai multe specii de animale, printre care se numără rinocerul indian şi cerbul din Kashmir.
- Deşi aţi putea crede că vârfurile de gheaţă din Munţii Himalaya pe care le vedeţi în fotografii împiedecă cultivarea de legume şi fructe, pe văile puţin ascunse din masivul Himalaya fermierii au reuşit să producă mere, cireşe, struguri, portocale, pere, migdale, nuci, ceai şi o mare varietate de ierburi şi condimente.
- Munţii Himalaya sunt cunoscuţi nu numai pentru mărimea lor, ci şi pentru structura lor. Aici există munţi care constau dintr-o serie de vârfuri ascuţite, care sunt în mare parte paralele. Ei conţin, de asemenea, canioane, gheţari şi râuri ce formează o zonă geografică complexă şi schimbătoare.



Traducere de Cristian-George Podariu după himalayas-formed, cu acordul editorului.