Încălzire arcticăNu cu mult timp în urmă Oceanul Arctic era acoperit de gheaţă groasă veche de câţiva ani. Chiar şi la sfârşitul verii, mai mult de jumătate din suprafaţa oceanică era încă acoperită de gheaţă. Va dispărea acest strat de gheaţă definitiv pe timpul verii?

 

 

 

Stratul gros de gheaţă din Oceanul Arctic ar fi trebuit, conform previziunilor anterioare, să reziste până la sfârşitul acestui secol. Însă dacă actuala tendinţă de topire va continua, stratul de gheaţă de pe timpul verii va dispărea în 10 ori 20 de ani.

Deoarece lumea s-a încălzit în ultimele decenii, îngheţul din timpul iernii nu a mai putut compensa topirea din timpul verii. Gheaţa albă care reflecta căldură a fost înlocuită de apă întunecată care absoarbe căldură; zăpada s-a topit din ce în ce mai devreme pe pământurile din jur; mai multă umiditate captatoare de căldură a pătruns în atmosferă, iar valuri şi furtuni din ce în ce mai puternice au asaltat gheaţa într-o stare de continuă şubrezire. Mulţumită acestor procese de feedback, Arctica a început să se încălzească de doua ori mai rapid decât orice altă regiune de pe planetă.

 

 

Până la sfârşitul anilor 1990, suprafaţa oceanică acoperită de gheaţă a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii cel puţin 1400 de ani. La sfârşitul acestei veri, numai un sfert din suprafaţa Oceanului Arctic mai era încă acoperită de gheaţă, un nivel minim record al timpurilor moderne, iar volumul total de gheaţă era doar o cincime din ceea ce era cu trei decenii în urmă. Ceea ce a rămas este un strat subţire care se topeşte destul de uşor.

Nu era prevăzut ca totul sa se întâmple atât de repede. În 2007, atunci când Consiliul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) a publicat cel mai recent raport despre starea climatului planetei, consensul era că Arctica nu va deveni lipsită de gheaţă în timpul verii până la sfârşitul secolului. S-ar putea să fi fost ghinionişti: variabilitatea naturală ar fi putut accelera pierderea de gheaţă prin împingerea straturilor de gheaţă veche şi groasă în afara zonei arctice. Dar şi modelele climatice au subestimat destul de clar ritmul schimbărilor. Modelelor mai vechi le lipseau detalii importante, cum ar fi lacurile de apă dezgheţată apărute pe suprafaţa gheţii oceanice şi care absorb mai multă lumină solară. Modelele cele mai noi, care includ mai multe procese, încă sugerează faptul că vor mai trece câteva decenii înainte de apariţia primei veri în care Arctica să fie complet lipsită de gheaţă. Dar dacă ultimele tendinţe pot fi considerate un ghid demn de încredere, astfel de veri vor avea loc în cel mult un deceniu.

Oricât de mult va dura, pierderea continuă de gheaţă va avea multe efecte secundare. Acestea ar putea include vreme extremă din ce în ce mai prezentă în emisfera nordică, o topire accelerată a banchizei de gheaţă din Groenlanda şi o eliberare a unei cantităţi din ce în ce mai mare de carbon, în prezent captiv în permafrost.

Şi alte surprize, chiar şi mai neplăcute, s-ar putea să ne aştepte după colţ. Paul Valdes de la Universitatea Bristol, Marea Britanie, arată faptul că schimbări relativ minore a stării Pământului – schimbări orbitale, curenţi oceanici schimbători şi aşa mai departe – au produs în trecut schimbări climatice majore. În urmă cu aproximativ 5500 de ani, de exemplu, savanele luxuriante şi zonele umede din nordul Africii s-au transformat în deşertul Sahara în timpul câtorva secole, dacă nu chiar în doar câteva decenii. Modelele climatice mai vechi produc astfel de schimbări dramatice numai ca răspuns la turbulenţe majore. Nu este încă clar dacă modelele mai noi sunt mai precise în ceea ce priveşte această chestiune. Ele ar putea să ne ofere un fals simţ de securitate, spune Valdes.


Schimbările de climă: vremea extremă

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului worse-climate, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu