GeoinginerieO modalitate de a depozita carbonul stocat de către plante este de a-l transforma în cărbune – cărbune-bio - şi de a-l îngropa. O alta este de a arde culturile în centrale electrice echipate cu tehnologia de captare a carbonului. Detalii, în continuare.

 

 

 

Geoingineria şi schimbările climatice (2)


Stocarea carbonului


Aceste idei au nevoie de teren, astfel încât acestea vor concura cu producţia de alimente. În acest an, Lenton a calculat că beneficiul total ar putea fi de aproximativ 0,3 waţi până în anul 2050, dar numai în cazul în care vom creşte eficienţa agriculturii şi vom consuma mai puţină carne generatoare de metan şi devoratoare de terenuri. În prezent, consumul de carne este în creştere, în timp ce producţia vegetală este deja lovită de fenomene meteo extreme şi de penuria de apă, astfel încât acest scenariu pare unul optimist, cu excepţia situaţiei în care vor intra în ecuaţie descoperiri spectaculoase, cum ar fi alterarea genetică a plantelor pentru a le permite să capteze mai mult din energia solară.

În altă ordine de idei, modelele de captură a carbonului pot cel mult încetini ritmul încălzirii în timpul secolului următor. În cazul în care acestea sunt puse în aplicare ca alternative la reducerea emisiilor, de exemplu pentru a câştiga credite de carbon, care pot fi vândute celor care doresc să emită dioxid de carbon, nu se va reuşi nici măcar acest lucru.

Ele vor fi, la fel, de nici un folos, dacă ne apropiem de un punct critic, cum ar fi moartea pe scară largă a pădurilor, eliberarea masivă de metan din dezgheţarea permafrostului sau colapsul calotei polare a Antarcticii de Vest. Deci, poate că ar trebui să păstrăm ca rezervă modelele puternice, dar riscante, cum ar fi spray-uri de sulf, pentru cele mai cumplite circumstanţe? Poate. Dar Lenton, care ne-a ajutat la definirea noţiunii de puncte critice într-un document din 2008, este sceptic. "Oamenii spun că acesta este motivul pentru care trebuie să păstrăm un as în mânecă, şi anume metoda bazată pe reflecţia solară, dar nu s-a dovedit că am putea beneficia de avertizare timpurie în cazul unui punct critic, că am putea lansa un asemenea sistem în timp util în caz de nevoie sau că aceste soluţii nu ar da naştere altor puncte critice", spune el.

Dacă vom aştepta până în ultimul moment, atunci s-ar putea să fie prea târziu pentru a evita haosul climatic. "Nu trebuie să ne gândim la asta ca la un buton magic pe care avem posibilitatea să-l apăsăm în cazul în care lucrurile scapă de sub control – o asemenea abordare s-ar putea dovedi un mic coşmar", spune Palmer. Şi chiar dacă am merge pe opţiunea unui sistem tip umbrelă, aproape toţi oamenii de ştiinţă în domeniul climatic sunt de acord că ar trebui, în plus, să realizăm şi reduceri agresive ale emisiilor de gaze cu efect de seră.

Există şi câţiva dizidenţi. Peter Cox de la Universitatea Exeter pune în evidenţă ideea conform căreia concentraţiile mai mari de dioxid de carbon stimulează creşterea unor tipuri de plante şi reduce pierderile de apă, având în vedere faptul că plantele nu trebuie să-şi păstreze porii deschişi prea mult timp. Deci, dacă ai putea avea cantităţi mai mari de dioxid de carbon fără secetă, inundaţii, furtuni şi călduri care încetinesc creşterea aduse de încălzirea globală, atunci producţia de alimente ar putea creşte. Poate am putea realiza asta cu sistemul de tip umbrelă. "În ceea ce priveşte lucrurile care ne preocupă cel mai mult, aceasta ar putea fi o opţiune mai bună decât modelul convenţional", spune Cox. Un astfel de viitor rece-dar-carbogazos prezintă totuşi riscuri înfricoşătoare, iar Cox sugerează doar simpla analiză a variantei.




În cele din urmă, cel mai mare obstacol în calea oricărei forme drastice de geoinginerie s-ar putea dovedi a fi politica. "Nu poţi avea programe concurente de geoinginerie, trebuie să existe doar unul", spune Allen. "Aşadar, un organism supranaţional ar trebui să decidă asupra vremii."

Realizarea unui acord poate fi aproape imposibil, deoarece ţări diferite vor avea priorităţi diferite. Unele dintre acestea sunt cele mai ameninţate de creşterea nivelului mării, altele de căldură sau de precipitaţiile in continuă schimbare. Iar dacă Protocolul de la Kyoto poate funcţiona ca un ghid, în cazul în care se ajunge în cele din urmă la un acord acesta ar putea fi foarte departe de ceea ce este cu adevărat nevoie.

Cu toate acestea, acordul internaţional va fi necesar doar pentru sistemele de tip umbrelă de nivel mare, cu pericolele lor globale inerente. Nu există nimic care să oprească persoanele, instituţiile sau ţările din a porni un proiect individual legat de cărbunele bio sau un alt sistem de captare şi stocare a carbonului. Aceasta poate părea banal, comparativ cu oglinzile strălucitoare din spaţiu, dar pentru moment probabil că cele mai sigure instrumente de inginerie planetară, se regăsesc jos, la nivelul fermei.


Tu nu poţi fi cirrus

Norii cirrus subţiri de mare înălţime care împodobesc uneori un cer albastru de vară pot părea cu mică probabilitate un duşman, dar David Mitchell face planuri pentru a-i ataca. Distrugerea norilor cirrus ar putea nu doar reduce temperatura globală, dar, de asemenea, ar ajuta la salvarea calotelor glaciare şi la controlul extremelor meteorologice.

Norii au efecte complexe asupra bugetului energetic al Pământului, reflectând o parte a luminii solare şi blocând o mare cantitate de radiaţie infraroşie. Norii de mică altitudine cum ar fi, de exemplu, cei din straturile marine radiază, de asemenea, o mare cantitate de căldură dinspre suprafaţa lor superioară înspre spaţiu, astfel încât, per ansamblu, aceştia răcesc planeta. Norii îngheţaţi de tip cirrus radiază mult mai puţină căldură, astfel încât efectul lor net este de încălzire.

În 2009, Mitchell - aflat la Institutul de Cercetare al Deşertului din Reno, Nevada - a sugerat că am putea folosi aeronavele pentru a răspândi bismut triiodaic, un compus non-toxic care ar trebui să permită formarea unor cristale relativ mari de gheaţă. Acestea ar cădea din cer mai repede decât gheaţa naturală din norii cirrus, astfel încât norii se vor dispersa.

Încercările preliminare de a modela procesul, pe care Mitchell le-a prezentat la o reuniune în luna iulie, au indicat faptul că acest proces ar putea răci planeta cu aproximativ 2 waţi pe metru pătrat - suficient pentru a preveni jumătate din încălzirea produsă de o dublare a emisiilor de dioxid de carbon.

Chiar mai mult, metoda ar trebui să funcţioneze cel mai bine acolo unde este cea mai mare nevoie de ea, la latitudini mari. Concentrarea eforturilor noastre în această zonă ar putea proteja banchizele de gheaţă instabile. Aceasta ar ajuta, de asemenea, la a restabili diferenţa de temperatură dintre tropic şi pol. Această diferenţă a fost erodată de încălzirea rapidă din zona arctică, care este considerată a fi unul dintre motivele pentru care vedem atât de multe fenomene meteorologice extreme.

Modelarea este într-un stadiu foarte timpuriu, ne avertizează Mitchell. "O mare parte din cercetare trebuie să fie centrată pe reprezentarea norilor cirrus în cadrul modelelor climatice globale - şi nu doar pentru geoinginerie." El ar dori să supervizeze un experiment de "însămânţare" a norilor într-o arie restrânsă, pentru a vedea ce se întâmplă cu adevărat.

În plus, dispersarea norilor cirrus aduce cu sine multe dintre riscurile prezente în modelele de tip umbrelă de soare: aceasta poate avea şi efecte dezastruoase regionale, iar oprirea sa bruscă ar putea fi periculoasă.




Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Can geoengineering avert climate chaos?, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu