Sistemul SolarÎn orice interacţiune socială informaţiile privind vârsta, numele şi ocupaţia trezesc interesul general. Dar probabil cea mai vânată informaţie este cea legată de vârstă. Îţi aduci aminte când erai copil cât de des ţi se punea întrebarea: „Câţi ani ai?”.

 

 


Obsesia pentru vârstă rămâne constantă de-a lungul întregii vieţi şi probabil de aceea purtăm cu toţii pecetea acestui număr compus la început dintr-o singură cifră, la care se mai adaugă încă una după numai nouă ani.

Dar oare câţi dintre noi suntem conştienţi de faptul că vârsta noastră depinde în întregime de planeta pe care trăim, mai precis de viteza cu care ea se mişcă în spaţiu în jurul Soarelui? Căci la urma urmei un „an” este perioada de timp de care are nevoie Pământul ca să facă o rotaţie completă în jurul Soarelui. Iar această perioadă de timp este de 365,25 zile, ceea ce înseamnă că vârsta noastră depinde şi de viteza cu care Pământul se învârte în jurul axei sale: 24 de ore. Apropo: te-ai gândit vreodată că noi, toţi locuitorii acestei senzaţionale planete, ne aflăm permanent în continuă mişcare, chiar şi atunci când stăm complet relaxaţi în patul nostru şi ne uităm la televizor? Mai mult: ne mişcăm la viteze colosale! Tot timpul, fără pauze!

Să revenim însă la vârstă. O chestiune căreia i se acordă o importanţă capitală, fiindcă pare a fi o informaţie serioasă, crucială, imposibil de modificat. Un an este un an şi cu asta basta! Dar oare este aşa? Vârsta noastră ar fi aceeaşi dacă am locui pe oricare din celelalte planete ale Sistemului Solar? Ştii câţi ani ai, de pildă, pe Venus planeta noastră vecină?

Pentru a afla acest lucru voi face un exerciţiu de imaginaţie prin care o să trimit un pământean pasionat de astronomie într-o senzaţională excursie galactică pe celelalte şapte planete ale Sistemului Solar, pentru a descoperi câţi ani are el în aceste lumi misterioase, dar şi cum arată vecinii noştri cosmici.

Prima dată să facem cunoştinţă cu turistul galactic. Cum altfel decât folosind celebrele informaţii de bază:

Nume: Filip
Vârstă: 30 de ani
Ocupaţie: inginer chimist (pasionat de astronomie)

În cei 30 de ani ai săi Filip a adunat o zestre de 10950 zile (365 x 30 - pentru simplificarea calculelor folosesc numărul rotund 365, iar nu 365,25 şi nu ţin cont nici de lunile în plus scurse de la ziua de naştere a lui Filip pe Pământ). Acesta va fi numărul la care ne vom raporta pentru a vedea ce se întâmplă cu el pe celelalte planete.

Înainte de a porni în fascinanta călătorie iată câteva date despre Sistemul Solar, casa noastră galactică. Cu o vârstă venerabilă de 4,6 miliarde de ani, Sistemul Solar include Soarele, 8 planete (4 telurice şi 4 gazoase), 166 de sateliţi naturali cunoscuţi şi miliarde de asteroizi, comete şi meteoriţi. Cele 4 planete uriaşe gazoase formează 99% din masa cunoscută ce orbitează Soarele, iar Soarele, aflat în centrul Sistemului Solar, formează 99% din masa acestuia! Cu alte cuvinte Pământul, imens pentru noi, nu contează ca şi mărime aproape deloc. Este un fel de cătun cosmic pierdut printre continente galactice!

Să pornim însă în imaginara noastră călătorie interplanetară.

Prima vizită: Mercur. Ceea ce-i va atrage înainte de orice atenţia lui Filip pe această planetă va fi lumina solară incredibil de puternică, comparativ cu ceea ce ştia el de pe Pământ. Fiind prima planetă de la Soare, pe Mercur razele de lumină sunt de cca. şapte ori mai puternice decât pe Pământ. Mai mult: pe cerul mercurian Soarele apare de două ori şi jumătate mai mare decât pe cerul nostru. Apoi Filip va trebui să facă faţă la căldura dogoritoare din timpul zilei, care poate ajunge până la +400 °C, pentru a coborî apoi la -170 °C în timpul nopţii. Fiind pasionat de astronomie, Filip cunoaşte cauza acestor variaţii extreme de temperatură: Mercur este prea mic (mai exact, doar cu ceva mai mare decât Luna noastră) pentru a avea o gravitaţie suficient de puternică care să menţină atmosfera în jurul planetei. Din acest motiv Mercur aproape că nu are atmosferă şi de aceea nu poate reţine căldura, aşa cum se întâmplă pe Pământ. Iar acest lucru are încă un efect negativ: fără scutul creat de atmosferă Mercur este la „mâna” spaţiului, care îl bombardează constant cu meteoriţi şi comete mici. Drept urmare suprafaţa sa este „zbârcită” de cratere adânci de impact, peisajul fiind similar cu ceea ce există pe Lună.

Dar Filip este interesat să ştie cum se prezintă Mercur la viteza cu care se mişcă în spaţiu. Foarte bine! Mercur este un fel de Usain Bolt galactic, căci este cea mai rapidă planetă din Sistemul Solar! (evident şi pentru că este prima planetă de la Soare). Mercur nu are nevoie decât de 88 de zile pentru a face o rotaţie completă în jurul Soarelui, dar, ciudat, are nevoie de cca. 59 de zile pentru a se roti în jurul propriei axe şi a încheia o zi mercuriană! Asta înseamnă că Mercur „face” anul cam de 4 ori mai repede decât Pământul!

Câţi ani are Filip pe Mercur? Cele 10950 de zile adunate de Filip se vor transforma aici mult mai repede în ani. Dacă aplicăm regula de 3 simplă (dacă un an mercurian are 88 de zile, atunci 10950 zile câţi ani înseamnă?) vom descoperi vârsta lui Filip pe Mercur: 124 de ani!



Următoarea oprire: Venus. Cea de-a doua planetă de la Soare a primit din partea pământenilor un nume ciudat de poetic pentru un loc atât de „toxic” şi „letal” – poate cea mai neprimitoare planetă din întreg Sistemul Solar! Pe cerul nostru Venus apare extrem de strălucitoare şi de frumoasă – până şi copiii ştiu ca ea este Luceafărul, ce arată ca un diamant fantastic atârnat pe cerul dimineţii şi al serii. Probabil din cauza acestei străluciri şi a frumuseţii asociate cu strălucirea, planeta a fost botezată după numele zeiţei romane a iubirii şi frumuseţii. Dar Venus nu este nici iubitoare, nici frumoasă! Doar extrem de misterioasă. Pentru că atmosfera şi norii denşi care o acoperă ascund cu îndărătnicie suprafaţa planetei de ochiul iscoditor al unui savant ce o priveşte prin telescop! Filip o place totuşi pentru că este similară ca şi mărime, masă, compoziţie şi gravitaţie cu Pământul, motiv pentru care oamenii de ştiinţă o supranumesc „sora noastră geamănă”. Dar în rest nimic nu seamănă cu ceea ce ştim noi aici pe Pământ!

În călătoria sa spre suprafaţa planetei, Filip trebuie să treacă printr-o atmosferă infernală, extrem de densă, compusă din dioxid de carbon şi nori de acid sulfuric! Conform calculelor astronomilor, Venus are mai mult acid sulfuric pe cm3 decât o baterie de maşină! O primire demnă de Hades mai degrabă decât de o zeiţă a frumuseţii! O atmosferă atât de densă are două efecte: unul care ar fi letal pentru orice muritor, iar altul care creează iluzia de frumuseţe. Primul: presiunea la suprafaţa planetei este de 90 de atmosfere, adică cam tot atât cât s-ar înregistra la o adâncime de 1 km în oceanele Pământului! Al doilea: norii denşi din jurul planetei reflectă mare parte din lumina care vine de la Soare şi din acest motiv o vedem noi atât de strălucitoare pe cerul pământean! Încă o dovadă că nu tot ce străluceşte este neapărat aur! Şi ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, odată ajuns la suprafaţa planetei Filip va trebui să facă unor temperaturi infernale: +465 °C – adică suficient de cald pentru a topi plumbul! În plus, peisajul venusian este dominat de masivi vulcanici. Se estimează că Venus ar putea adăposti cca. 100 000 de vulcani!

Dar acum vine partea cea mai interesantă! Pe cerul venusian Soarele se mişcă de la vest la est, ceea ce înseamnă că răsare la vest şi apune în est! Oare de ce? Pentru că planeta se roteşte retrograd în jurul axei, adică invers faţă de Pământ. Încă ceva: Venus are viteza unui melc atunci când se mişcă în jurul propriei axe. Planeta are nevoie de 243 de zile pentru a face o rotaţie completă în jurul axei, dar de numai 225 de zile pentru a orbita complet Soarele. Ciudat: ziua venusiană este puţin mai lungă decât anul pe Venus! Dar câţi ani venusieni are Filip? Conform calculelor, 49 de ani!


Urmează Marte, care poartă şi numele de Planeta Roşie, deoarece solul este acoperit de rocă vulcanică, bogată în oxizi de fier, care dau culoarea roşie specifică. Ceea ce-l frapează pe Filip aici este faptul că peisajul marţian seamănă foarte mult cu cel de pe Pământ: câmpii, văi, lanţuri muntoase, canioane uriaşe, chiar şi calote polare. Surprinzător: pe Marte se află cel mai mare munte vulcanic şi cea mai lungă vale din întreg Sistemul Solar. Muntele Olimp are o înălţime de 27 km, adică de trei ori mai mare(!) decât Everestul nostru, iar Valea Marineris se întinde de la est la vest pe o distanţă de 4000 km – cam cât măsoară Australia în lăţime! Din cauza numeroaselor canale şi văi, dar şi a urmelor de eroziune se presupune că aici a existat cândva apă. Temperatura variază între -125 °C iarna, aproape de poli şi +20 °C la amiază, aproape de ecuator.

Atmosfera, bogată în dioxid de carbon şi de 100 de ori mai puţin densă decât cea a Pământului, este totuşi suficient de densă pentru a suporta vreme, nori şi vânt.

Aici au loc din când în când furtuni infernale de praf – cele mai violente din întreg Sistemul Solar – capabile să acopere întreaga planetă şi să dureze luni întregi.

Ce nu va vedea Filip pe Marte: mult căutaţii marţieni prin anii 50 şi 60! Foarte multă lume era preocupată în acea perioadă de problema marţienilor, care ar putea veni într-o zi să ne invadeze. Poate şi pentru a pune capăt speculaţiilor, dar şi pentru a satisface setea de cunoaştere a umanităţii, în anul 1964 SUA lansa misiunea spaţială Mariner 4, urmată apoi de Mariner 6 şi 7 în 1969. Aceste misiuni de observare au descoperit faptul că de fapt Marte este o lume pustie, fără nicio urmă de civilizaţie. În 1971 Mariner 9 a orbitat Marte, descoperind vulcanii şi canioanele acestuia şi cartografiind 80% din planetă. Au urmat apoi mai multe alte misiuni cu roboţi ce au aterizat pe Marte pentru a-l analiza şi cerceta. Cea mai recentă misiune a ajuns în vara aceasta (august 2012) cu succes pe Marte – roverul Curiosity, aflat acum în permanent contact cu cei de la NASA Mars Science Laboratory. Oamenii de ştiinţă care lucrează la acest proiect pot folosi pentru întrebarea: „Unde lucraţi?” răspunsul „Pe Marte!”. How cool is that?

Marte, la fel ca şi Pământul, este înclinat, iar ziua durează aproape ca la noi: 24 de ore şi 39 de minute. În schimb, pentru un an marţian este nevoie de 697 de zile, adică de cca. două ori mai mult decât pe Pământ. Drept urmare Filip are numai 15 ani pe Marte!

De acum Filip a trecut de graniţa planetelor telurice şi a intrat în zona în care domină coloşii formaţi în mare măsură din gaze!


Jupiter – zeul suprem la romani – are un nume demn de cea mai mare planetă din Sistemul Solar! Aici totul este grandios, impunător, maiestuos: dimensiunea (diametrul planetei este de aproape 11 ori mai mare decât Pământul), câmpul magnetic (de 14 ori mai puternic decât cel al Pământului), uraganele (Great Red Spot este o furtună atmosferică feroce care durează de mai bine de 400 de ani şi care ar putea „înghiţi” cca. 3 Pământuri), chiar şi numărul de luni (Jupiter are 63 de sateliţi naturali descoperiţi) ori viteza de rotaţie a planetei în jurul axei (numai 10 ore în ciuda dimensiunilor colosale ale planetei). Jupiter este un uriaş realizat din gaze şi lichide – 90% hidrogen, 10% heliu, cu urme de metan, apă şi amoniu – fără suprafaţă solidă, iar în interiorul acestuia ar putea încăpea mai mult de 1000 de Pământuri!

Jupiter este o stea eşuată, căci până şi în spaţiu există eşecuri! Deşi are o compoziţie asemănătoare unei stele, ar fi trebuit să fie de cel puţin 80 de ori mai masiv ca să poată deveni un Soare. Iar atunci Sistemul Solar ar fi fost unul cu doi sori! Chiar dacă este foarte departe de Pământ, Jupiter joacă un rol extrem de important în supravieţuirea planetei noastre: gravitaţia sa deviază mare parte din asteroizii şi cometele care circulă prin spaţiu îndreptându-se spre Pământ. Conform calculelor astronomilor, dacă nu ar exista Jupiter am fi loviţi de un asteroid sau o cometă la fiecare 10.000 ani în loc de 100 de milioane!

Aşa cum am amintit deja, în ciuda faptului că este imens Jupiter se învârte în jurul axei sale în mai puţin de 10 ore – mai repede decât orice altă planetă - dar are nevoie de aproape 12 ani pământeni (mai exact 11,9 ani) ca să se rotească complet în jurul Soarelui. Filip este un copil pe Jupiter, căci are numai 2,5 ani!

Saturn – o planetă de o frumuseţe aparte datorită superbelor sale inele! Strălucirea lor minunată orbeşte ochii măriţi de uimire ai lui Filip! „De unde atâta strălucire?” – se întreabă Filip. Imaginaţi-vă un peisaj pe Pământ, acoperit complet de zăpadă şi gheaţă, într-o zi cumplit de geroasă, fără urmă de nor pe cer! Ce domină în această viziune? O strălucire orbitoare! Acum imaginaţi-vă giganticele inele ale lui Saturn, compuse din bucăţi de gheaţă ce se rotesc în spaţiu la viteze colosale şi care se ciocnesc constant între ele, formând tot timpul muchii noi de gheaţă care reflectă lumina maiestuoasă a Soarelui! Câtă strălucire poate crea o asemenea gigantică configuraţie spaţială! Iar când folosesc termenul gigantic nu exagerez deloc: inelele sunt atât de imense, încât unei rachete de mare viteză i-ar trebui două zile ca să ajungă de pe o parte pe alta a lor! Şi mai impresionant: deşi au un diametru de 250 000 km, inelele nu măsoară în grosime decât 1 km (!), ceea ce la nivel cosmic se traduce prin grosimea unei foi de hârtie. Inelele sunt totodată şi marele mister al planetei, pentru că nu se ştie (încă) de ce şi cum s-au format!

Altă caracteristică cu totul remarcabilă a acestei minunate şi misterioase planete: Saturn este singura planetă din Sistemul Solar cu o densitate mai mică decât a apei, ceea ce înseamnă că dacă s-ar găsi undeva un ocean suficient de mare pe care să aşezăm globul imens, Saturn ar pluti la suprafaţa apei!

Cu un diametru de cca. 9 ori mai mare faţă de cel al Pământului, planeta are un foarte mic miez solid compus din piatră şi gheaţă, restul fiind hidrogen şi heliu, precum şi urme de apă, metan şi amoniac. Ca şi Jupiter, Saturn are un câmp magnetic foarte puternic, motiv pentru care planeta bucură privirea cu un fenomen cunoscut şi pe Pământ: aurore abundente! Saturn are 60 de luni cunoscute.

Deşi este uriaşă, planeta se roteşte foarte rapid în jurul axei sale: în numai 10 ore şi 33 minute. Dar pentru o rotaţie în jurul Soarelui are nevoie de 29,7 ani. Ceea ce înseamnă că 1 an saturnian este echivalentul a aproape 30 de ani pământeni. Acum calculul este ultra simplu: Filip are numai 1 anişor pe Saturn.

Uranus, a 7-a planetă de la Soare, este un uriaş compus din gaze, fără suprafaţă solidă.

Pentru Filip Uranus este interesant din cauza a două trăsături cu totul unice şi neobişnuite: felul în care este înclinat şi miezul planetei!

Uranus este înclinat la 97,9°, ceea ce înseamnă că se roteşte pe o parte. Una din teoriile care încearcă să explice această poziţie ciudată de rotaţie vorbeşte despre o ciocnire violentă a planetei cu un alt corp cosmic uriaş, în urma căreia s-a schimbat direcţia de rotaţie a lui Uranus. Din cauza acestei rotaţii aproape perpendiculare, ecuatorul face legătura între nord şi sud, anotimpurile sunt extreme, iar inelele sale sunt orizontale, adică nu se rotesc în jurul centrului planetei, ci orizontal, de la nord la sud!

Oamenii de ştiinţă speculează că planeta ar ascunde în pântecele ei o comoară fabuloasă: trilioane de diamante! Deoarece Uranus este atât de mare (un diametru de 4 ori mai mare decât cel al Pământului) presiunea este uriaşă la suprafaţa planetei, iar această presiune apasă asupra miezului solid compus din apă, metan şi amoniu (deci şi carbon), ceea ce ar duce la formarea de diamante. Alte studii contrazic această teorie, afirmând că planeta nu ar avea suficient carbon pentru a putea produce diamante.

Aici Filip are parte de o lume fioroasă, cu furtuni puternice, de durată şi vânt ce bate de două ori mai tare decât cel mai puternic uragan de pe Pământ. O singură furtună acoperă ca dimensiuni întreaga suprafaţă continentală a SUA. Atmosfera îngheţată a lui Uranus este compusă din hidrogen, heliu şi metan, ultimul gaz prezent în straturile superioare ale atmosferei fiind răspunzător pentru culoarea verde-albastră a planetei, căci metanul absoarbe culoarea roşie din lumina care vine de la Soare. Pe Uranus este foarte, foarte frig şi de aceea planeta este supranumită „Uriaşul îngheţat”.

Se roteşte o dată în jurul Soarelui în 84,3 ani, dar se mişcă mult mai repede în jurul axei proprii şi de aceea o zi uraniană durează 18 ore. Dacă un an pe Uranus este echivalentul a cca. 84 de ani pe Pământ, înseamnă că Filip are aici doar 0,35 ani.

Neptun, a 8-a planetă de la Soare, este atât de departe încât e complet îngheţată şi de aceea temperatura medie se înscrie în jurul valorii de -225°C! Totodată este una dintre cele mai misterioase planete din Sistemul Solar. Aproape similar cu Uranus în ceea ce priveşte compoziţia şi structura, interiorul planetei ar putea include 60 de Pământuri. Este un uriaş de gheaţă şi gaze, fără suprafaţă solidă. Atmosfera sa este compusă din hidrogen şi heliu, precum şi urme de metan (ca şi pe Uranus metanul absoarbe lumina roşie, motiv pentru care planeta apare în culoarea albastră). Pe cerul lui Neptun se pot vedea nori de metan îngheţat. Imaginaţi-vă aşa ceva! Vremea neptuniană este dominată de furtuni violente, cu vânt ce bate la viteze colosale: 2000 km/h! Planeta are 14 luni cunoscute, precum şi inele foarte subţiri.

Să nu uităm însă de motivul vizitei lui Filip! Neptun are nevoie de 165 de ani pământeni pentru o rotaţie completă în jurul Soarelui. Deşi Soarele este atât de departe, tot are puterea de a produce aici 4 anotimpuri distincte, căci axa de rotaţie a planetei este înclinată la 30 de grade. Iar dacă un an neptunian durează 165 de ani, atunci un anotimp poate dura până la 40 de ani(!), iar în această perioadă de timp polii sunt permanent în lumină sau în întuneric. Dacă ar fi să aplicăm ceea ce este familiar la noi, atunci într-o lume imaginară copii neptuniani ar putea avea o vacanţă de vară de 40 de ani... Filip este un nou-născut pe Neptun căci care numai 0,18 ani!

Cel mai interesant aspect legat de Neptun: existenţa sa a fost prezisă matematic! Orbita lui Uranus prezenta iregularităţi care nu puteau fi explicate decât prin prezenţa unui alt câmp gravitaţional puternic. „Prezicerea” s-a dovedit a fi adevărată: Neptun a fost descoperit în anul 1846, ceea ce înseamnă că de atunci nu a reuşit să orbiteze Soarele decât o singură dată! Oare cum ar arăta lumea noastră dacă singurii „prezicători” luaţi în serios şi ascultaţi ar fi fizicienii, matematicienii şi oamenii de ştiinţă în general? Cu siguranţă, mult mai acurată.


Înapoi pe Pământ – în lunga călătorie de întoarcere acasă, Filip se gândeşte la ceea ce a văzut şi experimentat. În primul rând: pe nicio altă planetă vizitată, cei 30 de ani ai săi nu mai sunt 30 de ani! La vecinii noştri galactici noţiunea de „an” şi numărul asociat cu această noţiune îşi pierde statutul de valoare absolută. Doar principiul de calcul rămâne acelaşi: timpul necesar unei planete pentru a face o rotaţie completă în jurul Soarelui. Ceea ce l-a frapat însă cel mai mult pe Filip în această excursie galactică a fost caracterul nemilos, violent, chiar fioros al acestor lumi extraterestre! Viaţa, aşa cum o ştim noi pe Pământ, nu are nicio şansă în aceste universuri. Oriunde altundeva în afară de Terra viaţa ar fi permanent ameninţată cu extincţia din cauza unor temperaturi şi presiuni extreme, a prezenţei unei atmosfere toxice sau, din contră, a lipsei atmosferei ori a unor fenomene meteorologice cumplite, caracterizate de uragane infernale ca durată şi violenţă.

Brusc, Filip îşi aduce aminte de vorbele şi învăţăturile confortabile, dar atât de superficiale, ale maeştrilor spirituali la modă: cum că Universul are un caracter prietenos, o frecvenţă şi o energie subtilă la care oamenii se pot „acorda” pentru a a intra în contact cu sursa supremă de viaţă şi bogăţie spirituală! Cât de departe de adevăr poate fi o asemenea „învăţătură” şi cât de periculoasă! Sistemul nostru Solar (evident cu excepţia Pământului) nu prea este ceea ce s-ar putea numi un loc cu bunăvoinţă pentru viaţă. Prin contrast: cât de diferită este însă abordarea unui om de ştiinţă vizavi de acest Univers misterios şi puţin prietenos cu noi. Acest tip de abordare include: cercetare, observare, explorare, analiză, sinteză, verificare, testare, descoperire, dar şi multă curiozitate, interes, curaj, şi înainte de orice muncă asiduă şi constantă, în special muncă în echipă. Cât de uşor este să spui: „Uite ce frumos străluceşte Venus pe cer, trebuie să fie ceva deosebit” şi cât de greu este să afli şi să ştii de ce străluceşte. Cât de uşor este să crezi că există marţieni şi cât de greu este să trimiţi pe Marte un rover pentru a cerceta această ipoteză. Ceea ce este cel mai straniu însă este faptul că, în ciuda caracterului violent şi periculos, aceste lumi extraterestre pot fi percepute şi considerate a fi fabulos de frumoase, maiestuoase, incredibil de bogate în evenimente şi diversitate şi, de ce nu, integrate organic în viaţa şi existenţa Pământului. Care este poate cea mai interesantă planetă din întreg Sistemul Solar, fiindcă este singura capabilă (din ce ştim până acum) să genereze şi să susţină viaţa – un fenomen atât de abundent aici încât pare banal pentru noi, dar, oh, atât de incredibil de absent oriunde altundeva în vecinătatea noastră galactică!

Gata, uită de obositoarea şi banala întrebare: „Câţi ani ai?” şi răspunde cu una mai creativă: „Câţi ani vrei să am?” Pentru că după cum vezi vârsta poate fi „aleasă”, nu este o chestiune predeterminată, „bătută în cuie”! Ea depinde în întregime de planeta pe care locuieşti: cât de departe se află ea faţă de Soare şi cât de repede se mişcă în spaţiu.

Imaginează-ţi următorul scenariu: poate în 100 sau 200 de ani Marte (ori Venus) va fi terraformat pentru a putea găzdui viaţă, inclusiv oameni. Iar aceşti oameni vor putea călători liber şi frecvent între cele două planete: Pământ şi Marte. Asta înseamnă că probabil vor avea două buletine de identitate, cu domiciliu diferit, dar şi cu vârstă diferită.

Acum gândeşte-te la următorul aspect: dacă există atât de multă diversitate la numai şapte planete vecine, ce ar afla oare Filip dacă s-ar aventura într-o excursie cosmică cu destinaţia alt Sistem Solar din galaxia noastră? Sau, de ce nu, dacă ar vizita Sisteme Solare din alte galaxii? Câtă diversitate şi noutate poate ascunde un univers care include miliarde de galaxii, cu miliarde şi miliarde de stele şi planete?

Idee: dacă la următoarea cină de afaceri sau petrecere la care participi vei fi din nou ţinta eternei întrebări: „Câţi ani ai?” îţi propun să testezi nivelul de „science literacy” al persoanei respective şi să răspunzi ceva mai creativ: „Pe Jupiter am 1 an, iar pe Mercur 124!” (asta presupunând că ai 30 de ani pe Pământ – dacă nu, fă calculele şi află singur). Iar apoi stai calm şi urmăreşte reacţia....




Bibliografie
1.    Space School - http://science.discovery.com/video-topics/space-videos/space-school.htm
2.    Solar System Exploration - http://solarsystem.nasa.gov/index.cfm
3.    Solar System Scope - http://www.solarsystemscope.com/
4.    The Solar System - http://www.solarviews.com/eng/solarsys.htm
5.    Nine Planets - http://nineplanets.org/
6.    A Short History of Nearly Everything – Bill Bryson, 2003, Broadway Books, New York
7.    Cosmos – Carl Sagan, 1985, Random House Publishing Group