Constelaţia OrionOrion. Un vânător gigant sau un războinic urmat de câinii săi (Canis Major şi Canis Minor). Este Orion, una dintre cele mai importante constelaţii de pe cer. În mitologia greacă, Orion a fost un bărbat înalt şi chipeş, fiul lui Poseidon, zeul mării.

 

 

 

Poetul grec Homer l-a descris pe Orion în Odiseea ca pe un mare vânător, care mânuia o bâtă de bronz. În ciuda abilităţii sale de vânător, a fost ucis de un scorpion, ca pedeapsă pentru înfumurarea lui. Pe cer, Orion este aşezat în partea opusă lui Scorpius.

Ceea ce face această constelaţie specială este Centura Orion, formată dintr-o linie de trei stele de magnitudine 2. Sabia ce atârnă de centură este formată din stele şi nebuloase, de exemplu M42 sau nebuloasa Orion.

 

 

Orion



Alfa (α) Orionis este Betelgeuse - o supergigantă roşie, de câteva sute de ori mai mare decât Soarele. Betelgeuse variază regulat în strălucire, între magnitudinile 0,0 şi 1,3, dar magnitudinea medie este 0,5. Se află la aproximativ 430 de ani-lumină distanţă şi este mai aproape de Pământ decât orice altă stea strălucitoare din Orion. Ea se află într-un contrast coloristic cu Rigel, Beta (β) Orionis, o supergigantă albastră, care marchează piciorul stând al lui Orion.

În afară de momentele rare când Betelgeuse se află la magnitudine maximă, Rigel este cea mai strălucitoare stea din constelaţie. Rigel este o stea dublă , aflată la aproape 800 de ani-lumină de Pământ. Companionul lui de magnitudine 7 poate fi distins în mijlocul aurei acestuia cu un telescop mic. Delta  (δ) Orionis şi Zeta (ζ) Orionis sunt de asemenea stele duble care pot fi văzute cu telescopul, prima având un companion de magnitudinea 7, iar ultima fiind însoţită de o stea cu magnitudinea 4.

Dacă privim Orion cu un binoclu, descoperim adevărate minuni. În zona sabiei se află NGC 1981 - un roi mare şi dispersat de stele cu magnitudinea 6 şi nebuloasa Orion - un nor enorm de gaz unde se formează stele, la 1 500 de ani-lumină de Pământ. Aceasta acoperă o zonă de pe cer mai mare decât două diametre lunare. În nopţile senine se poate vedea cu ochiul liber ca o pată difuză de lumină, la sud de centura lui Orion. În centrul nebuloasei se găseşte o stea multiplă Theta-1 (θ) Orionis sau Trapezium, care apare ca un grup de patru stele de magnitudinile 5 şi 8 când este privită printr-un telescop mic. Pe o latură a nebuloasei se află Theta-2 Orionis, o stea dublă cu componente de magnitudine 5 şi 6, care pot fi văzute separat cu binoclul. În vârful sabiei este situată Iota (ι) Orionis, o stea dublă cu componente de magnitudine 3 şi 7.

 



Mult mai impresionantă este steaua Sigma (σ) Orionis. Un telescop mic arată că steaua principală de magnitudine 4 are doi companioni de magnitudine 7, de-o parte şi un companion mai apropiat, de magnitudine 9, de cealaltă parte.


Canis Major

Această constelaţie include cea mai strălucitoare stea de pe cer - Sirius sau Alpha (α) Canis Majoris. Ea formează "triunghiul de iarnă", cu Procyon (din Canis Minor) şi Betelgeuse (din Orion).

 

Canis Major

 

Sirius este mult mai puternică decât Soarele, dând de 20 de ori mai multă lumină, şi este una dintre cele mai apropiate stele de pe Pământ, la 8,6 ani-lumină. Sirius este însoţit de o pitică albă, Sirius B, care îl orbitează odată la 50 de ani.

M41 este un roi deschis mare, vizibil cu ochiul liber ca o pată difuză. Stelele lui, dispersate pe o zonă de dimensiunea Lunii pline, sunt vizibile cu binoclul, în timp ce telescoapele arată lanţurile de stele ce radiază din centrul lui.

 

Triunghiul de iarnă



 

Bibliografie:
www.stargazing.net/david/constel
www.wikipedia.ro
Universul de la Dorling Kindersley