Cu un secol în urmă un căutător de bureţi submarini a descoperit în Marea Mediterană, între Peninsula Peloponez din Grecia şi Insula Creta, ceva uluitor: epava unei nave care s-a scufundat aproximativ acum 2.000 de ani şi care era plină cu ceramică, bijuterii, vin şi multe statui din marmură şi bronz. Atunci când acesta a revenit la suprafaţă „a spus că a găsit o mulţime de femei moarte, goale".



Cu toate acestea, cea mai importantă descoperire avea mărimea aproximativă a unei cutii de pantofi şi la început ea părea a reprezenta doar câteva bucăţi de bronz corodat. Mecanismul Antikythera nu a atras atenţia cercetătorilor decât mulţi ani mai târziu.

De fapt, abia în anul 1971 oamenii de ştiinţă au început să înţeleagă complexitatea execuţiei acestui mecanism şi informaţiile astronomice precise pe care le indică acest dispozitiv. Datorită faptului că el este atât de complex şi că a fost supus unei deteriorări timp de secole cercetătorii, chiar şi astăzi, încă încearcă să descopere secretele acestui artefact unic.

Mecanismul

Denumit după cea mai apropiată insulă de locul unde a fost descoperit, dispozitivul din prezent este o rămăşiţă ce măsoară doar 4 x 6 x 12 inch (10 x 15 x 30 cm). El constă din 30 de roţi dinţate din bronz, de diferite dimensiuni, închise într-o casetă din lemn, fiecare roată având între 15 şi 223 de dinţi triunghiulari realizaţi manual.

 


O replică a mecanismului Antikythera ce arată panoul din faţă al acestuia


Caseta a fost strivită la un moment dat (probabil în timpul naufragiului iniţial) iar piesele din interiorul ei au fost împrăştiate pe fundul mării. Istoricul Derek de Solla Price ne spune că „rămăşiţele au fost apoi acoperite cu un strat calcaros dur în timp ce părţile metalice au corodat iar sărurile metalice au permis păstrarea formei iniţiale din bronz". Deşi o serie de roţi dinţate sunt vizibile cu ochiul liber, datorită tuturor acţiunilor distructive la care a fost supus mecanismul este dificil să percepem adevărata complexitate a acestuia doar uitându-ne la el.

 

 



O replică a panoului din spate al mecanismului


Din fericire în anul 1971 Price şi fizicianul Charalampos Karakalos au utilizat radiografii pe bază de raze gama şi raze X pentru a studia interiorul resturilor corodate ale mecanismului. Imaginile au arătat o mulţime de roţi dinţate, cadrane, plăci şi inele mici, unele acoperite cu inscripţii. Studiind interiorul acestor obiecte cei doi oameni de ştiinţă au reuşit să facă câteva descoperiri uimitoare:

„Din aproape în aproape Karakalos şi cu mine [Price] am reuşit să analizăm acele cazuri importante în care angrenarea dintre anumite roţi nu a fost bine înţeleasă. Am examinat cu atenţie structura platanului diferenţial şi de angrenare a cadranului din spate mai mic şi am evidenţiat, fără urmă de îndoială, angrenarea dintre ele cu o precizie care ne-a permis, pentru prima dată, să putem asocia rapoartele lor de transmisie cu date calendaristice şi astronomice binecunoscute... Dispozitivul a putut fi identificat ca fiind un mecanism de calcul al poziţiei Soarelui şi a Lunii pentru diferite date calendaristice şi el a fost realizat cu aproximaţie în jurul anului 87 î.Hr. fiind utilizat timp de mai mulţi ani".

Data de construcţie a mecanismului a fost stabilită de Price care s-a bazat pe numeroasele inscripţii de pe dispozitiv, el afirmând următoarele: „forma literelor... este caracteristică pentru secolul I î.Hr. sau perioada augustiană".

Patruzeci de ani mai târziu, în anul 2006, prin analiza dispozitivului s-au identificat alte angrenaje interioare, chiar mai complexe şi mai multe inscripţii. Ca urmare a lucrărilor publicate de către Tony Freeth s-a emis ipoteza că dispozitivul ar prezice, de asemenea, eclipsele solare şi lunare şi chiar neregularităţile din mişcarea Lunii pe orbita sa în jurul Pământului.

Folosind o tomografie cu raze X de mare rezoluţie, Freeth împreună cu colegii săi au reuşit să determine un număr dublu de inscripţii care puteau fi citite. Ei au stabilit că indicatorul din faţă prezintă poziţiile Lunii şi Soarelui în cadrul zodiacului precum şi un calendar de 365 de zile care poate fi ajustat pentru a indica şi anii bisecţi. Unele cadrane prezic eclipsele şi despre altele se crede că ar fi afişat cicluri astronomice mai puţin cunoscute indicate prin intermediul unor relaţii matematice între anii solari şi lunile corespunzătoare ciclului lunar.

După ce au studiat ultimele inscripţii descoperite, echipa lui Freeth a concluzionat că mecanismul este chiar mai vechi decât a presupus Price. Ei au datat artefactul între anii 150 şi 100 î.Hr.

În anul 2008 s-a descoperit că dispozitivul conţine, de asemenea, un calendar al jocurile olimpice. Pentru a ajunge la această concluzie oamenii de ştiinţă au utilizat noile inscripţii care au fost descoperite şi care indică numele lunilor. Aceste inscripţii ar avea o origine corintiană. Pentru că romanii au cucerit Corintul în secolul al doilea î.Hr. şi deoarece după acest moment limba greacă nu a mai fost utilizată în cadrul inscripţiilor aflate pe obiecte valoroase, rezultă că noile inscripţii par să confirme datarea artefactului în jurul datei de 101 î.Hr.

Cine l-a construit?


Locuitorii din Rhodos

Price a crezut că acest mecanism a fost construit pe insula Rhodos care era binecunoscută de către arheologi şi istorici ca fiind un centru al descoperirilor astronomice în primul şi al doilea secol î.Hr.

Hipparchus (194-120 î.Hr.) a fost un influent astronom care a descoperit precesia echinocţiilor şi a catalogat cu precizie poziţiile a mai mult de 1.000 de stele. El a fost urmat de Posidonius (135-50 î.Hr.) care a fost „tatăl studiilor privind mareele" şi cel care a fondat o şcoală celebră de astronomie. Elevul său, Geminius, a publicat multe dintre ideile lui Hipparchus şi Posidonius, inclusiv o teorie cu privire la ciclurile Soarelui şi Lunii.

În plus, marele orator roman Cicero (106-43 î.Hr.) a menţionat că Posidonius a realizat la un moment dat un obiect similar: „Planetariul recent construit de prietenul nostru Posidonius la fiecare rotaţie indică mişcarea Soarelui, Lunii şi a cinci planete care are loc pe cer la fiecare douăzeci şi patru de ore... “.

Ştiind acest lucru, Price a concluzionat că unul dintre aceşti celebri locuitori ai insulei Rhodos a construit mecanismul Antikythera:

„El a fost realizat, probabil, de către un mecanic care era în legătură cu şcoala lui Posidonios de pe insula Rhodos. Vasul care transporta mecanismul probabil a naufragiat în timp ce se îndrepta spre Roma într-o perioadă în care Cicero a vizitat şcoala, adică în jurul anului 78 î.Hr. Proiectul mecanismului pare a se integra în tradiţia care a început prin proiectarea unor dispozitive de tip planetariu de către Arhimede".

După concluziile iniţiale din anul 2006, Freeth a susţinut că dispozitivul îşi are originea în insula Rhodos:

„Acestea sunt o parte a unui angrenaj planetar care calcula mişcarea neregulată a Lunii pe baza unei teorii dezvoltate de Hipparchos cândva între anii 146 şi 128 î.Hr., „prima anomalie" fiind cauzată de orbita eliptică a Lunii în raport cu Pământul... Alegerea unui număr de 53 de dinţi pentru aceste roti dinţate reprezintă o confirmare puternică a modelului propus de noi şi care corespunde teoriei de deplasare a Lunii a lui Hipparchos".

Corintienii


Freeth şi prietenii săi au revizuit teoria lor cu privire la originea mecanismul după ce ei au descoperit inscripţiile cu lunile din Corint în timpul studiului lor din anul 2008. Ei ştiau că aceste nume pentru lunile anului sunt proprii pentru corintieni şi ele au fost folosite de coloniştii lor în Siracuza, locul de baştină al celebrului astronom şi inventator Arhimede (287-212 î.Hr.). Cicero ne spune următoarele în legătură cu geniul lui Arhimede:

„Invenţia lui Arhimede a fost admirabilă... De fapt, atunci când Gallus a acţionat această sferă sau planetariu noi am putut observa cum Luna se îndepărtează de Soare cu un număr de grade prin rotirea unei roţi dinţate din dispozitiv, similar modului prin care Luna ne apare pe cer".

Moştenirea lăsată de mecanismul Antikythera

Trebuie remarcat că nimic similar mecanismului Antikythera nu a mai fost descoperit de arheologi în următorii 800-1000 de ani după ce acesta s-a scufundat în Marea Mediterană. Cei mai mulţi dintre experţi cred că au mai fost construite şi alte mecanisme de acest tip, dar deoarece aceste dispozitive au fost realizate din bronz valoros probabil că ele au fost topite la un moment dat de-a lungul veacurilor.

Dispozitive similare, dar mai puţin sofisticate, au început să apară în secolul al şaselea d. Hr în Bizanţ şi la scurt timp după aceea în Califatul Abbasid Cu toate acestea, abia în secolul al zecelea d. Hr atunci când marele astronom, matematician şi inventator persan Al-Beruni a creat dispozitivul său cu opt roţi dinţate care reprezentă un calculator calendar pentru Soare şi Lună putem spune că lumea a văzut din nou un mecanism similar cu dispozitivul Antikythera.

Citişi şi: Mecanismul din Antikythera

Traducere de Cristian-George Podariu după astounding-antikythera-mechanism