dezastruMarele accelerator de hadroni a ajutat la găsirea unei noi particule şi nu a întors lumea pe dos. Însă istoria este plină de experimente ciudate despre care unii oameni au prezis că ar putea aduce sfârşitul lumii. În unele cazuri aceste preziceri chiar s-ar fi putut adeveri.

Comentarii -

Elicopter ApacheÎn acest articol vom prezenta pe scurt 10 arme care au avut un impact important în războaiele vremii. Aceste arme au contribuit la câştigarea de către o anumită parte a unui conflict, au asigurat succesul unor revoluţii sau au fost folosite pentru asasinate celebre.

Comentarii -

Wall-eRoboţii încep să pună stăpânire pe diferite domenii şi industrii. Vor prelua ei controlul asupra lumii? Sună înfricoşător! De fapt, roboţii de acum sunt inofensivi, rolul lor fiind să ajute oamenii. Diferenţa dintre un om şi un robot este că cel din urmă poate face două lucruri identice.

Comentarii -

HackeriDespre hackeri probabil că a auzit toată lumea. Ei sunt deseori asociaţi cu infracţiunile online, fiind consideraţi un fel de „piraţi” ai Internetului. Jargonul tehnic al ultimilor ani a rafinat înţelesul termenului, introducând anumite nuanţe. Pe scenă au apărut şi crackerii.

Comentarii -

Maşina viitoruluiUna dintre industriile în care, chiar dacă e criză, nivelul investiţiilor e ridicat, este industria automobilelor. Dacă înainte se căutau tehnologii pentru a asigura şi spori siguranţa pasagerilor, acum căutările sunt îndreptate spre tehnologiile verzi, nepoluante.

Comentarii -

PetrolSocietatea modernă îşi bazează funcţionarea pe petrol. Transporturile, industria farmaceutică şi alte servicii depind de petrol şi derivaţii săi. Petrolul reprezintă un amestec de hidrocarburi solide, gazoase şi lichide, cu proprietăţi lipofile.

Comentarii -

MicroundeSuntem înconjuraţi de unde electromagnetice (radiaţii) de diferite frecvenţe sau lungimi de undă. Pe unele le percepem (spectrul vizibil, lumina, care este tot o formă de radiaţie), pe altele nu. O parte dintre acestea sunt din domeniul microundelor.

Comentarii -

Jack Nicholson Cu toţii ştim cât de excentrice pot fi vedetele şi cât de animate sunt de dorinţa de a ieşi în evidenţă. Aceste lucruri le-au determinat pe unele dintre vedete să inventeze tot felul de obiecte ciudate, bazate pe nişte idei pornite de la propriile obsesii.

Comentarii -

Nodul idealDacă ai folosit vreodată un cablu prelungitor, cu siguranţă ai avut şi tu strângeri de inimă din cauză că ai tras un fir cu câţiva centimetri prea departe şi l-ai deconectat de la prelungitor. Vă prezentăm în continuare două imagini care vă vor ajuta să evitaţi momentele nedorite.

Comentarii -

Predictii care nu s-au adeveritOamenii de ştiinţă sunt şi ei... oameni. Nici domeniul riguros al ştiinţei nu este lipsit de predicţii ale unor personalităţi de seamă care însă nu trec testul timpului. Nu este nimic de condamnat în asta, dat fiind că progresele în ştiinţă s-au dovedit aproape mereu surprinzătoare.

Comentarii -

DateProbabil că mulţi dintre dumneavoastră aţi folosit măcar o dată Google Translate. Dar ştiţi cum funcţionează acest software care reuşeşte să traducă atât de multe limbi? Manipulând în mod inteligent cantităţi imense de date introduse de utilizatori. Acest mod de a genera date utile poate fi folosit şi în alte zone ale ştiinţei.

Comentarii -

DE CE FAC GHEAŢĂ FRIGIDERELE?

Una dintre problemele neplăcute ale frigiderelor este aceea că fac gheaţă după un oarecare timp de utilizare. De ce apare acea acumulare de gheaţă pe sistemul de răcire al frigiderului? Din pricina vaporilor de apă care se depun iniţial sub forma condensului pe anumite părţi interne ale frigiderului, iar apoi îngheaţă. În timp acest proces de condensare şi îngheţare duce la creşterea stratului de  gheaţă în aşa măsură, încât frigiderul pierde o bună parte a spaţiului destinat depozitării alimentelor, iar funcţia de răcire este diminuată considerabil. Soluţia? Frigiderul este scos din priză până când gheaţa depusă se topeşte.

Pentru detalii privind funcţionarea unui frigider, citiţi acest articol.

CUM FAC FRIGIDERELE NOI DE NU ACUMULEAZĂ GHEAŢĂ?

În fapt şi frigiderele "no frost" (fără gheaţă) acumulează gheaţă. Pentru ca proprietarul unui asemenea frigider să nu mai trebuiască să treacă prin tot procesul răcirii manuale a frigiderului, noile echipamente au implementată o inovaţie tehnologică ce elimină depunerea de gheaţă la intervale regulate de timp.

 

Această inovaţie constă într-o rezistenţă înfăşurată în jurul sistemului de răcire al frigiderului care se încălzeşte la anumite intervale (6 ore, de exemplu) pentru perioade scurte, în urma comenzilor primite de la un ceas regulator. Un senzor de temperatură (termostat) decuplează rezistenţa atunci când temperatura interioară a frigiderului creşte până spre zero grade. În unele modele de frigidere "no frost"  decuplarea sistemului de eliminare a gheţii se face de către ceasul regulator, după intervale prestabilite.

 

Comentarii -

CE ESTE OŢELUL?
Oţelul reprezintă o familie extinsă de metale. Acesta nu este un element, ca aluminiul ori aurul, ci un aliaj. Toate tipurile de oţel sunt aliaje ce conţin fier, carbon şi alte elemente, cum sunt nichelul, cromul ori  tungstenul. În funcţie de procentul de carbon adăugat aliajului, oţelul va fi mai dur sau mai moale.
Procentul de carbon variază între 0,25% şi 1,50%; cu cât procentul de carbon este mai mare, cu atât aliajul va fi mai dur.

Iată câteva exemple de instrumente cu duritate diferită, în funcţie de procentul de carbon:
- foarfece ori cuţit, 1,4% carbon;
- topor, 1% carbon;
- zalele unui lanţ, 0,05% carbon.

RĂCIREA ŞI DURITATEA OŢELULUI

Modul în care se face răcirea oţelului determină cât de dur şi casant este acesta. O răcire treptată va produce oţel mai puţin dur decât o răcire bruscă.

CE ÎNSEAMNĂ "STAINLESS STEEL"?

Pe mai toate cuţitele veţi găsi acestă inscripţie, "stainless steel"; este asigurarea producătorului că nu vă va rugini cuţitul. În mod obişnuit oţelul "stainless steel" conţine fier, carbon, crom şi nichel. După definiţie, oţelul necoroziv (inoxidabil), "stainless steel", conţine un minimum de 11% crom.

CE ESTE "HIGH SPEED STEEL"?

Este posibil să fi observat, dacă aţi cumpărat, de exemplu, burghie pentru o bormaşină ori discuri pentru polizor, că pe unele este menţionat că acestea conţin high speed steel. Ce înseamnă acest lucru? Este semnul că puteţi folosi burghiul ori discul pe metal, căci vor rezista la temperaturile foarte mari ce se dezvoltă la frecarea metal pe metal.

_
BIBLIOGRAFIE:
http://resources.schoolscience.co.uk/Corus/14-16/steel/msch3pg1.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Steel


Comentarii -

 

La fel ca în cazul aparatului pilotat de Chuck Yeager (celebrul X-1 - primul avion care a depăşit bariera sunetului), modelul X-15A-2, un avion din seria X-15 este cel mai rapid aparat de zbor cu echipaj uman construit vreodată.  Este lansat dintr-un portavion şi poate atinge viteze de până la 7297 km/h, adică aproximativ Mach 6,72. Acest aparat de zbor este propulsat de o rachetă şi deţine şi recordul de altitudine pentru aparate de zbor cu echipaj uman, urcând la mai mult de 100 de kilometri. A fost construit pentru aviaţia militară a SUA şi NASA.

 

 

X-15
X-15 (credit: wikimedia.org)

 

Cel mai rapid aparat de zbor fără echipaj uman la bord este avionul X-43, parte a programului NASA Hyper-X, şi a atins viteza record de Mach 9,8 (12.144 km/h), la data de 16 noiembrie 2004. Pentru testele efectuate acum mai bine de 4 ani, a fost propulsat de o rachetă de tip Pegasus modificată şi a fost lansat dintr-un aparat Boeing B-52 la o altitudine de 13157 de metri.

 

X-43
X-43A (credit: wikimedia.org)

 

La fel ca în cazul aparatului pilotat de Chuck Yeager (celebrul X-1 - primul avion care a depăşit bariera sunetului), modelul X-15A-2, un avion din seria X-15 este cel mai rapid aparat de zbor cu echipaj uman construit vreodată.  Este lansat dintr-un portavion şi poate atinge viteze de până la 7297 km/h, adică aproximativ Mach 6,72. Acest aparat de zbor este propulsat de o rachetă şi deţine şi recordul de altitudine pentru aparate de zbor cu echipaj uman, urcând la mai mult de 100 de kilometri. A fost construit pentru aviaţia militară a SUA şi NASA.

 

X-15
X-15 (credit: wikimedia.org)

 

Cel mai rapid aparat de zbor fără echipaj uman la bord este avionul X-43, parte a programului NASA Hyper-X, şi a atins viteza record de Mach 9,8 (12.144 km/h), la data de 16 noiembrie 2004. Pentru testele efectuate acum mai bine de 4 ani, a fost propulsat de o rachetă de tip Pegasus modificată şi a fost lansat dintr-un aparat Boeing B-52 la o altitudine de 13157 de metri.

 

X-43
X-43A (credit: wikimedia.org)

 

Cel mai rapid avion care se desprinde singur de sol este SR-71 (YF-12), produs de Lockheed Martin şi botezat neoficial Blackbird. Piloţii obişnuiau să îl numească Habu (termen de origine japoneză - nume dat anumitor şerpi veninoşi). Aceste aparate de zbor au atins viteze mai mari de Mach 3,2, au zburat la înălţimi maxime în jur de 26 de kilometri şi au fost folosite de aviaţia militară a SUA între anii 1964 şi 1998. Era propulsat de un motor hibrid turboreactor-statoreactor.

 

SR-71 Blackbird
SR-71 Blackbird (credit: wikimedia.org)

 

Westland Lynx este cel mai rapid elicopter din lume, atingând 0,3 Mach şi zburând la altitudini de până la 3,3 kilometri. Este produs de compania britanică Westland Helicopters.

 

Westland Lynx
Westland Lynx HAS3 (credit: wikimedia.org)

 

Vehiculele spaţiale pot atinge viteze mult superioare celor atinse de aparatele de zbor mai sus pomenite. De pildă, naveta spaţială Apollo 10 a atins viteza de Mach 37,6 la reintrarea în atmosfera terestră, în timp ce satelitul artificial Helios orbitează în jurul Soarelui cu o viteza de aproximativ 227,3 Mach.

 


Bibliografie:
http://www.globalaircraft.org/top50.htm
http://en.wikipedia.org

Comentarii -

Am învăţat că există 3 componente fundamentale folosite în construirea circuitelor electronice: rezistorul, capacitorul şi inductorul. Acestea sunt elemente "pasive", capabile să disipeze ori să stocheze energie, dar nu să o genereze.

La începutul lunii mai a anului 2008 a apărut în revista Nature un articol anunţând construirea unei a patra componente electronice: memristorul (memory resistor) de către o echipă de la laboratoarele Hewlett-Packard .

 

Prezentare memristor
Cercetători de la HP

Cercetătorii de la Hewlett Packard au reuşit să construiască un nou tip de memorie ce se prevede a fi un extraordinar salt înainte în tehnologia fabricării computerelor. Componenta a fost denumită memristor şi permite stocarea informaţiei după ce alimentarea circuitelor a fost decuplată (de pildă, se închide calculatorul). Stan Williams, unul dintre creatorii noii componente, a definit memristorul astfel: „ în esenţă este un rezistor cu memorie”.

 

Memristor
17 memristori aliniaţi (imagine realizată cu un microscop atomic).
Fiecare memristor are în partea de jos şi în partea de sus un fir care conectează dispozitivul.

 

Printre beneficiile folosirii memristorului ce se întrevăd la acest moment sunt:

1. Pentru că se poate memora starea calculatorului la momentul închiderii, acesta nu va mai avea nevoie de perioada de boot, întrucât la repornire circuitele de memorie sunt în starea din clipa decuplării;

2. Durata de funcţionare a telefoanelor mobile ar putea fi mult mai mare;

3. Nu se vor mai pierde date în cazul întreruperi tensiunii, pentru că memristoarele vor reţine starea sistemului la momentul căderii reţelei electrice;

4. Eficienţă din punct de vedere al consumului de energie.

 

 

Memristor

 

Ideea memristorului a avut-o profesorul Leon Chua de la Universitatea din California încă din anul 1971. Deşi acesta a publicat un articol la acea dată despre posibilitatea realizării şi utilitatea memristorului, la auzul veştii că a fost construit, a afirmat că nu se aştepta ca această realizare să-l prindă în viaţă.

 

Simbol memristor
Simbolul memristorului

 

Comentarii -

World Wide Telescope este un program realizat de Microsoft ce vă permite explorarea spaţiului cosmic într-un mod inedit. Dacă sunteţi familiarizat cu Google Sky, trebuie să ştiţi că World Wide Telescope este net superior din toate punctele de vedere. În imaginea de mai jos puteţi vedea interfaţa acestui program cu planeta Jupiter în prim-plan.

 

World Wide Telescope

 

Cele mai interesante caracteristici ale softului, în opinia noastră, sunt:

1. grafica este excepţională, iar experienţa explorării spaţiului este unică, având impresia că sunteţi într-o navetă spaţială şi călătoriţi prin spaţiu;

2. puteţi vizualiza sistemul nostru solar 3D, ceea ce înseamnă că vă puteţi plimba de la o planetă la alta, puteţi înconjura planetele, păstrându-vă în contextul sistemului solar;

3. cantitatea de informaţii pusă la dispoziţia dumneavoastră este enormă.

Programul este gratuit şi are mai puţin de 30 de MB. Baza de date poate fi accesată doar prin internet, neputând fi instalată pe calculatorul dumneavoastră.

Pentru a merge la pagina de download a softului, daţi clic aici.

 

Comentarii -

Cunoscutul program produs de  Google, Google Earth, a ajuns la versiunea 5.0 beta. Faţă de ce ştiaţi deja că face Google Earth, au fost adăugate următoarele opţiuni:

1. Posibilitatea de a călători sub apă.

2. Posibilitatea de a înregistra călătoriile dumneavoastră folosindu-vă de Google Earth.

3. Posibilitatea de a vedea cum arătau locurile pe care le vizitaţi la un anume moment istoric pe care îl alegeţi dumneavoastră. Bucureştiul, de exemplu, are o istorie cuprinsă între 2002 şi 2009.

După câte am observat, România este mai bine acoperită decât în vechile versiuni, imaginile pentru oraşele mai mici fiind de mai bună calitate. De asemenea, impresia noastră este că actualizarea se face mai rapid.

Odată instalat programul, puteţi opta pentru Google Earth, pentru Google Sky, ce vă poartă prin imensitatea spaţiului cosmic ori pentru Google Mars, care este o hartă detaliată, 3D, a planetei Marte.

Pentru descărcarea versiunii 5.0 a Google Earth daţi clic AICI.

Pentru cei ce nu ştiu, vă spunem că descărcarea şi folosirea programului este gratuită.

Iată şi un film de prezentare a noului Google Earth.

 

Comentarii -

 

Toţi cei pasionaţi de fotografie s-au lovit de această problemă după ce au folosit aparatul de fotografiat, întrebându-se probabil despre cauza care generează apariţia nuanţelor de roşu la nivelul ochilor celor fotografiaţi.

Efectul de "ochi roşii" apare în unele fotografii atunci când nu există lumină suficientă pentru o expunere de calitate şi este folosit blitz-ul. În condiţiile de iluminare care necesită folosirea blitz-ului, pupila se dilată pentru a lăsa suficientă lumină să pătrundă în ochi, astfel încât imaginea să se formeze corespunzător la nivelul retinei.

Însă, în momentul declanşării blitz-ului, pupilele nu sunt pregătite pentru o lumină puternică, neavând timp să se comprime. Drept urmare, o cantitate mare de lumină pătrunde în ochi şi se reflectă la contactul cu fundul de ochi.

 

 

Culoarea fundului de ochi este dată de un pigment, melanina, care se găseşte în special în compoziţia epiteliului pigmentat al retinei. Deşi la multe animale acest epiteliu este de culoare neagră, la oameni este maroniu. Efectul este mai pronunţat în cazul oamenilor cu ochii de culoare deschisă şi la copii, pentru că  la aceştia toate ţesuturile oculare au în compoziţie mai puţină melanină, maroniul având o nuanţă mai deschisă, iar contrastul realizat prin alăturarea nuanţelor naturale ale ochilor cu roşul retinei amplificând şi acesta efectul. Roşeaţa pupilelor din fotografiile care prezintă acest efect de ochi roşii este dată deci de reflexia luminii care pătrunde nestingherită până la nivelul epiteliului retinei.



Efectul de ochi roşii
Efect "ochi roşii" la o persoană cu ochii de culoare
albastră cu pupilele dilatate (wikimedia.org)

 

Cum putem reduce efectul de "ochi roşii"?

 

Există o serie de tehnici pe care fotografii le folosesc pentru a reduce acest efect.  Este bine ca subiecţii fotografiaţi să privească spre umărul fotografului şi nu direct spre obiectivul aparatului de fotografiat. De asemenea, se recomandă mărirea intensităţii luminoase în camera unde se realizează fotografierea astfel încât pupilele subiecţilor fotografiaţi să se contracte uşor.

Procesarea digitală a fotografiilor este şi ea o soluţie. Există aplicaţii software de editare de imagini care pot manipula luminozitatea, contrastul, ba chiar pot reduce nuanţele de roşu din fotografiile în format digital.

Cel mai important este însă faptul că această facilitate (red-eye reduction) este prezentă la majoritatea aparatelor moderne de fotografiat. Principiul folosit este de a genera o contractare a pupilei anterior declanşării blitz-ului, astfel încât să nu mai pătrundă la fel de multă lumină până la nivelul retinei. Una dintre metodele folosite constă în folosirea unei lumini slabe înainte de flash-ul blitz-ului, iar o alta se bazează pe folosirea câtorva mini-flash-uri care duc la contractarea pupilei înainte de fotografierea propriu-zisă.

 

Comentarii -

 

Motorul termic ca mijloc de propulsie...

Una dintre cele mai importante aplicaţii practice ale principiilor termodinamicii este motorul termic. În cadrul unui motor termic, căldura este extrasă dintr-o substanţă aflată la o temperatură ridicată şi convertită parţial în lucru mecanic. Putem spune deci că motoarele termice transferă lucru mecanic exteriorului în schimbul energiei primite sub formă de căldură din mediul înconjurător. Motoarele termice nu au un randament de 100%, cum de altfel niciun motor construit de mâna omului nu are. În acest caz explicaţia este că energia termică rămasă (care nu este convertită în lucru mecanic) se pierde, fiind eliberată în mediul din vecinătatea motorului, care are o temperatură mai scăzută. Cel mai cunoscut motor termic este motorul cu aburi folosit la propulsarea locomotivei cu aburi. Şi primele generatoare electrice erau tot nişte motoare termice care, asemenea locomotivei cu aburi, foloseau apa pe post de agent termic, convertind de fapt puterea aburului în expansiune în lucru mecanic (vezi figura de mai jos).

 

Motor termic

 

 

 

În figura de mai sus, introducerea de energie în sistem sub formă de căldură duce la creşterea temperaturii agentului termic folosit (în acest caz apa), lucru care îi permite acesteia să efectueze lucru mecanic. La temperaturi ridicate aburii (apa în stare gazoasă) împing un piston care, la rândul său, generează şi întreţine mişcarea circulară a unei roţi. Acesta este mecanismul care stă la baza funcţionării locomotivei cu aburi.

 

Motorul termic inversat

Dacă ne-am imagina un motor termic care să funcţioneze invers, ar trebui să inversăm ciclul acestuia de funcţionare, deci s-ar inversa toate transferurile de energie care au loc într-un motor termic. Unui asemenea motor termic “inversat” ar trebui să i se transfere lucru mecanic pentru a trece energia sub formă de căldură dintr-o zonă mai rece spre o zonă mai caldă. O asemenea maşină se numeşte pompă termică.

 

Pompa termica

 

În figura de mai sus observăm cum introducând lucru mecanic (generat electric) în sistem acţionăm un piston al unui compresor care împinge aburul în sistemul de conducte al unui condensator. Pe măsură ce apa trece în stare lichidă cedează din căldura aburilor, crescând temperatura aerului din jurul conductelor.

În 1851, în statul american Florida, fizicianului John Gorrie i se acorda primul patent înregistrat vreodată în SUA pentru o maşină frigorifică. Maşina folosea un sistem bazat pe o astfel de pompă termică. Erau vremuri în care malaria ucidea mii de oameni în SUA şi, deoarece iarna epidemiile luau sfârşit, Gorrie era convins că soluţia pentru vindecarea bolii ar fi construirea unei maşinării cu care să răcească saloanele spitalelor din Florida pe timpul toridei veri americane. Maşina frigorifică a lui Gorrie folosea o pompă cu care comprima aerul, crescându-i astfel temperatura (lucrul mecanic se transforma în căldură). Aerul comprimat era trecut printr-o reţea de conducte plasate în apă rece, ceea ce ducea la încălzirea apei. Aerul era apoi adus la presiune normală, dar pentru că cedase căldură apei, temperatura sa scădea şi mai mult în timpul procesului de decompresie, ajungea la o temperatură mai scăzută faţă de cea iniţială, astfel că putea fi folosit pentru răcirea camerelor de spital.

Frigiderele moderne folosesc acelaşi principiu al motorului termic inversat. În timp ce un motor termic converteşte căldura (energia termică) dintr-o zonă aflată la temperaturi ridicate în lucru mecanic, un frigider converteşte lucrul mecanic în căldură. Frigiderele moderne nu mai folosesc aerul ca agent de răcire; sunt folosite alte substanţe, cum ar fi propanul, cu temperaturi de fierbere coborâte. Agenţii de răcire trec din stare gazoasă în stare lichidă pe măsură ce le scade temperatura, proces pe parcursul căruia se cedează căldura acumulată în interiorul frigiderului în aerul din vecinătatea aparatului.

 

Comentarii -

Cine a inventat radioul ?

Majoritatea enciclopediilor de ştiinţă şi tehnică ne spun că în 1895 Guglielmo Marconi, un inventator italian în vârstă de doar 20 de ani, a creat un dispozitiv capabil să transmită şi să recepţioneze unde radio pe distanţe de maximum 1 kilometru. Îmbunătăţirile ulterioare ale antenei sale şi apariţia unui amplificator primitiv de semnal i-au permis lui Marconi să înregistreze un patent în Marea Britanie pentru “telegraful fără fir”. În 1897 a reuşit să transmită semnale unor nave aflate la 29 de kilometri de ţărm, pentru a izbuti doar patru ani mai târziu să transmită semnale radio peste Atlantic. A fost răsplătit cu premiul Nobel pentru fizică în 1909 pentru munca sa în domeniul transmiţătoarelor şi receptoarelor radio. Aceasta este povestea pe care o puteţi citi în majoritatea lucrărilor de popularizare a fizicii. Adevărul este însă că un fizician sârbo-croat, Nikola Tesla, a pus bazele radioului încă din 1896. Marconi a folosit ideea lui după mai mulţi ani, dar Tesla s-a luptat pentru recunoaşterea întâietăţii sale până la moartea sa în 1943, când justiţia a invalidat patentul lui Marconi şi l-a recunoscut pe Tesla drept inventatorul radioului.

 

 

Nikola Tesla...
Nikola Tesla (1856-1943)             Guglielmo Marconi (1873-1937)

 

 

Primii ani ai radioului

Pentru operatorii radiourilor de pe navele maritime a reprezentat un adevărat miracol de Crăciun. În locul punctelor şi liniilor codului Morse operatorii au ascultat acordurile melodioase ale unui violonist ce interpreta “Silent Night”. Se întâmpla în 1906, în Ajunul Crăciunului şi era vorba de una din primele transmisii muzicale pe calea aerului. Trecuseră doar 11 ani de la prima transmisie “fără fir” a lui Marconi şi doar 5 de la semnalul transmis peste Atlantic.

Folosind un alternator de înaltă frecvenţă, un fizician născut în Canada - Reginald A. Fessenden - realiza o istorică transmisie în Ajunul Crăciunului, reuşind să transmită sunetele unei viori, dar şi vocea omului. Un alt eveniment rămas în cărţile de istorie ca una dintre primele transmisii radio a avut loc în 1910, când Lee de Forest, inventatorul unui tip de tub cu vid botezat triodă, a reuşit o transmisie pe calea aerului chiar din clădirea Operei Metropolitane din New York.

 

Tesla demonstrând transmisia fără fir în 1891 (Foto preluată de pe http://peswiki.com)

 

Totuşi, ideea de a folosi radioul ca un mediu public de transmisie audio prinde contur de-abia în 1916, când un inginer de la Westinghouse - pe numele său Frank Conrad - a transmis în eter nişte înregistrări pentru un prieten. Un director de la Westinghouse a auzit despre transmisia lui Conrad şi a intuit potenţialul ideii. Era vorba despre un mediu disponibil maselor – ceea ce însemna audiente uriaşe. Însemna un public ce urma să asculte transmisiile radio produse şi vândute de către Westinghouse. În 1920, postul de radio Westinghouse KDKA a început să transmită în mod regulat. În acelaşi an a transmis prin radio rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA înainte ca acestea să poată fi citite în ziarele vremii. A fost o mare realizare în epocă, începutul oficial al transmisiilor radio profesioniste.

 


Comentarii -

Antenele sunt dispozitivele folosite la emisia şi recepţia undelor radio prin/din aer şi/sau spaţiul cosmic. Sunt folosite pentru a transmite unde radio către locaţii distante, dar şi pentru a recepţiona semnale radio venite de la surse îndepărtate. Antenele sunt folosite nu doar la emisia şi recepţia semnalelor radio ale staţiilor publice de radio pe care le ascultăm zilnic în maşinile și casele noastre. Transmisiile de televiziune folosesc şi ele frecvenţe din spectrul undelor radio, ca şi radarele militare şi civile, telefonia mobilă sau sateliţii artificiali. Majoritatea aparatelor care au încorporate transmiţătoare sau receptoare radio (precum telefoanele mobile, aparatul de radio din mașina fiecăruia, antena clasică "de bulgari" pe care o foloseam înainte de 1989 pentru a vedea mai mult de 2 ore de program TV zilnic, sau mai noile antene satelit, etc.) dispun de o antenă.

Practic, antenele convertesc undele electromagnetice în curenţi electrici şi viceversa. Antenele constau în aranjamente de materiale conducătoare de electricitate (cum sunt cuprul şi aluminiul), care generează şi radiază un câmp electromagnetic drept răspuns la aplicarea unei tensiuni electrice (curent electric alternativ) la capetele sale, respectiv care pot fi plasate în mijlocul unui câmp electromagnetic pentru a induce în ele un curent electric, deci pentru a genera un voltaj între capetele lor.


 

Antenele sunt de diferite forme şi dimensiuni, în funcţie de frecvenţele pentru care sunt concepute şi pe care încearcă să le recepţioneze.  Antenele pot avea forme plecând de la un fir metalic lung şi destul de solid (asemenea antenelor de la aparatele de radio AM/FM din majoritatea maşinilor noastre), până la formele bizare asemănătoare accesoriilor din bucătărie ale antenelor satelit (vezi figura - wikimedia.org). Pentru sateliţii aflaţi la zeci de mii de kilometri depărtare, NASA foloseşte antene parabolice imense, de până la 60 de metri în diametru!

Antena parabolica

Dimensiunea optimă a unei antene radio este legată de frecvenţa undelor electromagnetice pe care antena trebuie să le recepţioneze. Această relaţie are de-a face cu viteza luminii şi distanţa pe care undele electromagnetice o pot parcurge într-un anume interval de timp. Viteza luminii este de 300,000 de kilometri pe secundă. Să presupunem că vrem să construim o antenă de telecomunicații pentru un post de radio care să emită în AM pe frecvenţa de 680 kHz. Trebuie să transmitem în atmosferă o undă electromagnetică sinusoidală cu această frecvenţă. Într-un ciclu complet, adică în intervalul de timp dintre două maximuri succesive ale amplitudinii (puterii) undelor emise, emiţătorul va muta electronii atomilor din antenă într-o direcţie, le va schimba apoi direcţia de deplasare şi va repeta acest ciclu. Cu alte cuvinte, electronii îşi vor schimba direcţia de deplasare de patru ori pe parcursul unui ciclu complet al undei electromagnetice sinusoidale. Dacă emiţătorul lucrează la frecvenţa de 680,000 herţi, acest lucru înseamnă că un ciclu durează (1/680,000)=0.00000147 secunde. Un sfert din această perioadă înseamnă 0.0000003675 secunde. Mişcându-se cu viteza luminii, câmpul electromagnetic indus în antenă de mişcarea alternantă a electronilor poate străbate 0.11 km în acest interval de 0.0000003675 secunde. Ceea ce înseamnă că dimensiunea optimă a antenei emiţătorului care va transmite pe 680 kHz este de aproximativ 110 metri. De aceea posturile de radio AM au nevoie de turnuri de transmisie foarte înalte. Pe de altă parte, în cazul unui telefon mobil care funcţionează la 900 MHz, dimensiunea optimă a antenei este de 8.3 cm. De aceea telefoanele mobile au antene foarte scurte, la modelele de dată relativ recentă acestea fiind chiar încorporate în aparatul propriu-zis.

 

Comentarii -

Odată cu apariţia în 2008 în România a primelor săli de cinematograf 3-D, a crescut foarte mult şi interesul pentru tehnologia din spatele acestei ultime mode în materie de cinematografie. Iată in cele ce urmează câteva detalii despre acest subiect.


 

Cum percepem în mod obişnuit lumea?

Omul este dotat cu un aparat vizual care îi permite să perceapă lumea în 3 dimensiuni.  Prin urmare, vederea tridimensională, adică cea caracteristică oricărei persoane normale, se referă la faptul că ochiul uman percepe cele 3 dimensiuni spaţiale: înălţimea, lăţimea (aceste prime 2 fiind singurele necesare când citim o carte, admirăm un tablou pictat de Van Gogh, ori privim un film la televizor sau la cinematograful clasic), dar şi adâncimea. Percepem obiectele care ne înconjoară în 3 dimensiuni datorită anatomiei noastre şi anume pentru că suntem dotaţi cu 2 ochi, fiecare oferindu-i creierului o perspectivă vizuală asupra lumii uşor diferită de celălalt. Combinaţia rezultată în urma prelucrărilor care au loc la nivelul creierului asupra imaginilor recepţionate de cei 2 ochi ne dau posibilitatea să percepem această a treia dimensiune – adâncimea.

Dacă închidem unul din ochi ne scade abilitatea de a percepe lucrurile “în adâncime”, în trei dimensiuni. Cu un singur ochi, lumea nu va arăta foarte diferit, cu excepţia majoră a faptului că lărgimea câmpului vizual are de suferit dramatic, dar, continuând să ne mişcăm prin cameră sau pe stradă astfel, având unul din ochi perfect acoperit, vom constata că nu ne mai e la fel de uşor să apreciem distanţele faţă de obiectele din jur, ba chiar ne vom simţi uşor neîndemânatici.

 


Pe ce principii îşi bazează funcţionarea cinematografia 3-D?

Cinematografia digitală 3-D îşi bazează funcţionarea pe principiile pe baza cărora noi, oamenii, percepem lumea în mod obişnuit. Cadrele sunt filmate simultan cu două camere digitale care, asemenea ochilor noştri, sunt poziţionate la câţiva centimetri una de cealaltă, înregistrând perspective uşor diferite ale aceloraşi scene de film. În sala de cinema, aceste două pelicule sunt proiectate în acelaşi timp pe ecran. Aşa cum oricine poate verifica dacă face o vizită la una din multele săli de cinema 3-D recent inaugurate, dacă privim cu ochiul liber spre ecranul din sală vedem o imagine înceţoşată. Numai că la intrare ne sunt oferiţi aşa-numiţii ochelari 3-D, în fapt o pereche de lentile polarizate, cu ajutorul cărora vedem o imagine superbă, extrem de clară şi perfect focalizată a filmului tridimensional. Explicaţia este că fiecare lentilă lasă să treacă spre ochi numai una dintre cele două imagini proiectate, astfel că ochiul drept trimite spre creier imaginea filmată cu camera din dreapta şi trimisă spre ecran de proiectorul din dreapta, iar ochiul stâng pe cealaltă. Creierul face restul, combinând cele două perspective uşor diferite pentru a da naştere unei imagini foarte vii şi generând iluzia de adâncime a celor vizionate.
Cinema 3D
Reacţia copiilor la vizionarea unor scene 3-D

 

Aşadar, aranjamentul şi tehnica de filmare anterior descrise simulează cele două perspective uşor diferite ale mediului înconjurător pe care cei doi ochi le trimit către creierele noastre în mod obişnuit, creând în mintea spectatorului iluzia unei scene reale, 3-D şi permiţând creierului să genereze pe baza diferenţelor dintre cele 2 imagini senzaţia-iluzie de adâncime.

 

 

Este cinematografia 3-D o invenţie a mileniului 3? Ce ne rezervă viitorul?

 

Multora dintre noi părinţii sau prietenii şi rudele mai în vârstă le-au povestit despre faptul că au vizionat filme 3-D încă din deceniul 6 al secolului trecut. Este de-a dreptul surprinzător pentru cei care au luat contact cu cinematografia 3-D de-abia în 2008 să afle că în trecut, în anii 50 şi la începutul anilor 80, cinematografia 3-D îşi trăia primele 2 perioade de glorie (mai ales prin prisma lansărilor foarte spectaculoase de care au astăzi parte sălile de cinema şi peliculele 3-D, prezentate mai mereu ca folosind tehnologii de ultimă oră). Pe atunci nu se foloseau ochelari polarizaţi, ci doar filtre de culori pentru fiecare lentilă. Mai nou, au apărut metode mai costisitoare care presupun purtarea unor ochelari care reacţionează la imagini care apar alternativ pe ecran (şi nu suprapuse, ca în cazurile descrise mai sus). În orice caz, toate tehnologiile care au existat sau sunt folosite în prezent în cinematografia 3-D au la bază ideea de a trimite spre fiecare ochi perspective uşor diferite ale aceloraşi imagini.

 

Ce se întâmplă dacă privim un film 3-D fără ochelari speciali?

Putem să vizionăm un film tridimensional şi fără a purta aceşti ochelari speciali, dezavantajul fiind, cum a m precizat şi anterior, că imaginea pare deseori înceţoşată, gradul de distorsionare fiind cu atât mai mare cu cât efectele 3-D sunt mai pronunţate. Ba chiar am putea să purtăm ochelarii “pe dos”, ceea ce va crea, cel puţin cu unele modele de ochelari, un efect de inversare a adâncimilor, adică personajele vor părea a evolua undeva în spatele fundalului imaginii. Ceea ce în mod normal ni s-ar fi părut a fi mai aproape de noi, acum ne va părea a fi mai în spate, pe când elementele de decor din spatele personajelor vor părea a fi foarte aproape de noi.

 

Comentarii -

Microundele sunt o formă de radiaţie electromagnetică şi aparţin gamei undelor radio a spectrului electromagnetic. Acestea au trei caracteristici importante care permit folosirea lor la prepararea şi încălzirea alimentelor: sunt absorbite de către mâncăruri, sunt reflectate de metale şi trec nestingherite prin materiale precum sticla, hârtia, plasticul etc.

Comentarii -