Imagistica medicalaÎncheiem seria de articole dedicate familiarizării cu cele mai importante metode de imagistică utilizate în medicina modernă cu câteva concluzii pe marginea acestora, în fapt o sumară analiză comparativă a tehnicilor prezentate anterior.

 

 

Imagistica cu radionuclizi (6)


CONCLUZII

Am trecut în revistă o gamă largă de sisteme de imagistică medicală disponibile în spitalele moderne şi trebuie spus că există şi altele pe care nici măcar nu le-am menţionat, precum mamografia, radiografiile dentare şi angiografia prin rezonanţă magnetică, ca să pomenim doar câteva dintre ele. Poate vă întrebaţi de ce există atât de multe tehnici imagistice în medicină. De ce nu ne putem limita la una singură, care să acopere toate necesităţile? În prezent aşa ceva nu este posibil, deoarece fiecare dintre tehnicile existente are limitările sale.


În anumite cazuri, riscul este un factor important. Estimarea riscului este un proces complex şi depinde de factori precum graviditatea, vârsta şi partea corpului ce urmează să fie investigată imagistic. Toate tehnicile care folosesc radiaţie ionizantă şi anume radiografia tradiţională, tomografia computerizată şi scintigrafia (imagistica cu radionuclizi) au asociat un anumit grad de risc. Dar în marea majoritate a cazurilor, beneficiile unei diagnoze corecte întrec de departe riscurile procedurale.

 

 


Totuşi, în cazul fătului, există un risc mai mare asociat expunerii la radiaţia ionizantă, astfel că metoda folosită pentru examinările repetate pe perioada sarcinii este ultrasonografia, care are un risc asociat minim. Deşi rezonanţa magnetică nucleară are şi aceasta un risc asociat redus, această tehnică este complet nepotrivită în cazul anumitor pacienţi, precum cei cărora le-a fost montat un regulator de ritm cardiac (denumit şi stimulator cardiac ori pacemaker).


Există şi limitări intrinseci ale diferitelor tehnici imagistice. De pildă, în cazul ultrasunetelor, tehnică imagistică cu o viteză de execuţie mare, risc redus şi costuri asociate procedurii destul de mici, metoda nu este utilă la nivelul plămânilor şi oaselor. Cauza este reprezentată de reflexiile puternice ale ultrasunetelor la interfeţele cu ţesuturile plămânilor şi cele osoase. Imagistica cu radionuclizi este excelentă pentru analiza funcţionării organelor, dar oferă imagini de rezoluţie mică în comparaţie cu rezonanţa magnetică nucleară şi tomografia computerizată. Acestea din urmă, pe de altă parte, produc
imagini de înaltă rezoluţie şi calitate care pot fi foarte uşor interpretate, numai că procedurile sunt mari consumatoare de timp şi mai scumpe, astfel că nu se pretează la diagnosticarea rapidă a, să zicem, unui braţ fracturat.

Medicul care recomandă o anumită procedură imagistică trebuie să ia în calcul toţi aceşti factori, scopul  final fiind de a ajunge la un diagnostic corect cu un risc asociat procedurilor utilizate minim, atât pentru pacient, cât şi pentru personalul medical. Şi de cele mai multe ori întrebările la care medicul trebuie să răspundă înainte de a lua o decizie sunt următoarele:

  1. În ceea ce priveşte riscul asociat procedurii:
    • Care sunt riscurile asociate tehnicii imagistice care va fi utilizată?
    • Există riscuri speciale în cazul acestui pacient?
    • Există riscuri pentru personalul medical?
    • Beneficiile unui diagnostic corect justifică asumarea riscurilor?

  2. Viteza de derulare a procedurii:
    • Este importantă obţinerea rapidă a unui diagnostic?
    • Este o procedură de durată şi dacă da, se pretează la pacientul respectiv?

  3. Calitatea imaginii:
    • Imaginile obţinute vor reda informaţiile dorite?
    • La ce rezoluţie vor fi imaginile? Este aceasta suficientă?
    • Imaginea este una structurală ori funcţională?

  4. Costurile asociate:
    • Este tehnica prea scumpă pentru o diagnoză preliminară de rutină?
  5.  

    Sfârşit

     

     

    Articolul original, în limba engleză, este oferit în condiţiile licenţei Creative Commons pe site-ul OpenLearn.