Ghid functionare InternetSchimbările în domeniul comunicaţiilor ce pot fi puse pe seama Internetului sunt aproape imposibil de măsurat. Internetul ne permite să ne influenţăm unii pe alţii sau să facem schimb de idei într-un fel nemaivăzut până acum. Iar viitorul va aduce lucruri noi...

 

 

Cine controlează Internetul (4)

Chiar de la începuturile sale modeste ca portal limitat de comunicare între cercetători şi oameni de ştiinţă, faptul că informaţiile puteau fi atât de uşor partajate a constituit un lucru revoluţionar. Reţeaua web, cum o numim de obicei, este exact asta: un lucru care leagă toate aceste elemente, printre care ne includem şi noi, şi care ne permite să ne influenţăm unii pe alţii sau să facem schimb de idei într-un fel nemaivăzut până acum.

Când eram copii şi aveam tot felul de curiozităţi visam să găsim o cutie magică...una care să ne răspundă la orice întrebare. Ei bine, acea cutie fermecată există acum. Se numeşte Google.

Implicaţiile sunt uriaşe. Ideile pot fi împărtăşite în timp real între oameni de pe întregul glob. Ziarele s-au demodat având în vedere că poţi găsi informaţii referitoare la un eveniment la doar câteva secunde după ce s-a petrecut. Email-urile au transformat scrisorile într-un lucru special pe care oamenii îl preferă în locul singurei modalităţi de comunicare fără a folosi telefonul.

Site-urile au contribuit la răspândirea informaţiilor aflate înainte numai în cărţi care trebuiau transportate, depozitate şi care ofereau informaţia doar unui număr mic de persoane ce aveau acces la biblioteci sau bani pentru a le cumpăra. Cele mai multe pagini web sunt disponibile pe gratis milioanelor de utilizatori în orice moment.

Afacerile, spitalele şi băncile au încetat să se bazeze pe documentele scrise şi au început în schimb să îşi „informatizeze” arhivele. Informaţiile pot fi acum accesate prin intermediul datelor de baze, ceea ce înseamnă că tot mai puţine lucruri se bazează pe memorie şi sunt supuse greşelilor sau distrugerii accidentale, iar tot mai mulţi oameni au acces rapid la informaţii.

Infrastructuri întregi au fost construite pentru a cuprinde aceste schimbări. Clădirile au fost concepute în aşa fel încât să găzduiască servere şi cabluri, iar sateliţii au trebuit să fie ajustaţi pentru a distribui informaţiile mai eficient. Au apărut companii care funcţionează exclusiv online, fără a mai avea nevoie de un birou făcut din cărămizi şi tencuială. Dezvoltarea şi potenţialul multor ţări au început să fie măsurate în funcţie de nivelul lor tehnologic, deoarece barierele geografice nu mai înseamnă mare lucru atunci când e vorba de Internet. Practic, poţi să dai de cineva aflat la celălalt capăt al globului la fel de uşor cum ai putea să vorbeşti cu un prieten din cartier.





Ultimul deceniu

Acest deceniu a cuprins cele mai multe transformări din ultimele generaţii. Internetul a creat un întreg nou stil de viaţă ce s-a dezvoltat în anii care au trecut şi a devenit standard. Schimbările vizibile, ca înlocuirea scrisorilor cu email-uri, sau căutarea de pagini web în loc de numere telefonice în Paginile Aurii, au fost doar o mică parte din cele care mai urmează.

Mass-media îşi schimbă formatul obişnuit într-unul digital. Revistele şi ziarele s-au metamorfozat în pagini web şi bloguri, înregistrările video au început să fie redate online şi chiar televiziunea se aseamănă tot mai mult cu Internetul. Opţiunile precum derularea, înregistrarea sau programarea emisiunilor de televiziune live, redarea online a filmelor la cerere şi multe altele sunt o formă de a recrea experienţa online a utilizatorilor în timp ce privesc la TV. Google TV, de exemplu, este o poartă de trecere către vizionarea de emisiuni de televiziune 100% prin intermediul Internetului.

Telefonia fixă e treptat înlocuită de telefoanele inteligente (smartphones) care reprezintă, încă o dată, extinderea Internetului în viaţa noastră de zi cu zi. Până şi telefoanele de acasă sau de la birou sunt administrate prin intermediul Internetului folosind serviciile VOIP. Multe aplicaţii şi documente se stochează pe net, ceea ce presupune că în curând informaţia se va găsi numai sub formă de pixeli.

În mai puţin de 10 ani, am trecut de la o lume predominant analogică la una controlată prin informaţii virtuale, aşa că nu ne putem abţine să ne întrebăm ce vor aduce următorii 10 ani.

Ghid Internet

 


Internet: Statistici web interesante (6)


Articolul reprezintă traducerea ghidului How the Internet works publicat de MakeUseOf.com, cu acordul editorului.
Traducere:
Ştefan Livia-Andreea

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.