Deşi utilizarea liniei de comandă nu reprezintă întotdeauna opţiunea optimă pentru sistemul de operare Windows, există anumite lucruri pe care le puteţi face numai din cadrul acesteia. În continuare vom vorbi despre câteva comenzi utile, pe care este bine să le cunoaşteţi, dacă nu cumva ştiţi deja despre ele.

Comentarii -

Task SchedulerDoreşti să ruleze automat un program calculatorul tău, să-ţi amintească despre ceva sau chiar să trimită e-mailuri automat? Foloseşte Task Scheduler, o aplicaţie sub Windows. Interfaţa te poate intimida, însă este uşor de utilizat.

Comentarii -

Comanda RunSuntem obişnuiţi ca pentru a lansa un program în execuţie în Windows să folosim Start=>All Programs sau, eventual, un shortcut (o scurtătură) de pe desktop. Există însă şi o altă metodă mai puţin cunoscută de a accesa programe specifice: comanda Run.

Comentarii -

Registrul WindowsSe întâmplă ca după folosirea îndelungată a computerului, acesta să devină lent, iar sistemul de operare - instabil. Este posibil ca acest comportament să aibă drept cauză faptul că registrul Windows este înţesat cu date inutile. Iată 3 softuri gratuite ce pot rezolva problema.

Comentarii -

Problema

Pentru cei care folosiţi Window Vista şi publicaţi pe Internet pe propriul site ori pe blog, am o veste proastă: textele scrise de dumneavoastră nu sunt afişate corect de versiunile anterioare de Windows, atunci când vizitatorii utilizează browserul Internet Explorer într-o versiune anterioară lui 7.0. (Mozilla  Firefox şi Internet Explorer 7.0 nu prezintă această problemă). Cum încă sunt foarte mulţi utilizatori de Windows XP şi Internet Explorer 6.0, este foarte probabil ca mulţi vizitatori să vadă pătrăţele în locul diacriticelor.

 

 

Cauza

Se întâmplă astfel pentru că până în 1999 nu exista un standard românesc privitor la diacritice. La apariţia standardului (SR 13411:1999, înlocuit în 2006 cu SR ISO/CEI 8859-16:2006 ) se pare că era prea târziu pentru specialiştii de la Microsoft să mai schimbe ceva, Windows XP fiind în fază de finalizare. Windows Vista a introdus caracterele româneşti conform standardului, ceea ce pe de o partea rezolvat o problemă ce dura de câţiva ani, dar pe e altă parte a născut problema descrisă mai sus: incompatibilitatea cu versiunile mai vechi de Windows.

În imaginea de mai jos vedeţi noile fonturi pe rândul de sus şi vechile fonturi pe rândul de jos. Cele din rândul de sus sunt corecte, conform standardului, cu virgulă, cele de jos, cu sedilă, sunt incorecte.

 

 

Rezolvarea

Sunt două soluţii, una să-i rugaţi pe utilizatorii dumneavoastră să descarce fonturile actualizate de la Microsoft ori, soluţia pe care am adoptat-o pentru actualizarea site-ului acestuia, folosirea pe Windows Vista a fonturilor acceptate de versiunile mai vechi ale sistemului de operare Windows. Iată în ce constă această a doua soluţie:

- Control Panel
- Regional and Language Options
- Keyboard and Languages – Change keyboards
- General – Add – Romanian (Legacy)

 

 

 

După ce aţi selectat Romanian Legacy, care conţine fonturi inteligibile de versiunile mai vechi de Windows, puteţi dezactiva pentru a evita confuziile Romanian (Standard) ori orice altceva aveaţi dumneavoastră selectat ca tastatură în limba română. Ori, pentru a fi siguri că folosiţi forma corectă de tastatură în limba română, din aceeaşi pagină, de la Default Input Language, selectaţi Romanian Legacy ca Default.

În acest fel, folosind Romanian (Legacy), textele dumneavoastră vor putea fi înţelese fără probleme de majoritatea utilizatorilor de Internet. Desigur, dezavantajul este acela că folosiţi fonturi care nu sunt conform standardului. Dar sunt sigur că veţi face faţă acestei nenorociri, măcar până când Windows Vista ori versiuni ulterioare vor fi folosite de majoritatea utilizatorilor de Windows.

 

Comentarii -