VirusÎn timpul relativ scurt de la apariţia Internetului, probabil cea mai importantă realizare tehnologică a omului prin prisma impactului avut asupra a numeroase domenii ale vieţii sociale, o serie de "creaturi" electronice, cu nume bizare ca: troieni, viermi ori viruşi şi-au făcut apariţia şi ne ameninţă calculatoarele. Dar ce sunt aceste ciudăţenii ?

 

CE ESTE MALWARE?

Malware este prescurtarea de la "malicious software", referindu-se aşadar la orice soft nociv care a fost creat cu scopul de a rula în mod neautorizat şi ascuns faţă de utilizatorul computerului. Deşi uzanţa este să vorbim despre "viruşi", ca fiind orice program care ne afectează calculatorul, în fapt termenul generic potrivit este malware. În continuare vom vorbi despre tipurile de malware, tipurile de softuri nocive cu care vă puteţi întâlni în universul computerului personal - dacă aveţi ghinion.

CE ESTE UN VIRUS?

Un virus de calculator este un program care pentru un neofit arată ca oricare altul, dar care are capacitatea de a se multiplica, de  a infecta diverse fişiere de pe computer, de a şterge informaţii etc. Viruşii se transmit de la un calculator la alt calculator prin intermediul mediilor de stocare mobile (floppy-disk, stick de memorie etc.) ori prin intermediul Internetului (email, website-uri etc.).

Practic un virus este un program care va acţiona conform instrucţiunilor inserate în cod. Unii viruşi, de exemplu, infectează fişierele Word, cu care majoritatea dintre noi lucrează. După ce infectează un fişier Word, virusul ajunge pe alt calculator prin intermediul acestui fişier, care poate fi folosit de mai multe persoane pe mai multe calculatoare. De regulă, cu cât descoperim mai târziu un virus, cu atât dimensiunile stricăciunilor produse de acesta sunt mai mari.

 

CE ESTE UN VIERME?

Viermii sunt viruşi care nu infectează alte fişiere, ci doar se multiplică. Aceştia crează un singur exemplar, care caută metode de a se răspândi pe alte computere. Metodele "preferate" de răspândire sunt: emailul, aplicaţii tip "messenger" ori aplicaţiile de partajare de fişiere, gen torrents, emule, kazaa etc. Un vierme infectează sistemul informatic, nu fişierele.

 

CE ESTE UN TROIAN?

Programele nocive tip "troian" sunt aplicaţii care sunt instalate fără ştiinţa şi acordul utilizatorului şi care efectuează diferite sarcini, ca de exemplu furtul parolelor, al diferitelor coduri prezente pe calculator, distribuirea necontrolată de emailuri, înregistrarea activităţilor desfăşurate pe calculator de către utilizator etc. Troienii, spre deosebire de viruşi ori viermi, nu se pot răspândi singuri.

Troienii pot fi clasificaţi în:
::: backdoors - programe care odată instalate asigură o cale de comunicare secretă între computerul infectat şi realizatorul troianului, permiţând controlul de la distanţă al calculatorului;

::: password stealers - programe care, aşa cum spune şi numele, au rolul de a înregistra parolele folosite de utilizatorului calculatorului infectat şi transmiterea acestora către hacker.

::: bombe logice: programe care execută operaţiuni periculoase în anumite condiţii.

 

Ce este un hacker?

 

Există o dispută care nu se va termina curând asupra semnificaţiei corecte a acestui termen. Se desprind totuşi două definiţii. Pe de-o parte, hacker-ul ar fi acel expert în computere ce dispune de cunoştinţe foarte bune de programare şi care examinează cu atenţie reţele de calculatoare, codul sistemelor de operare ori al altor programe pentru a vedea cum funcţionează şi pentru a le identifica, în scop constructiv, vulnerabilităţile.

Pe de altă parte, şi aceasta este sensul pe care mass-media (cu superficialitatea obişnuită) îl dau termenului, hacker-ul este o persoană care-şi foloseşte expertiza în domeniul computerelor pentru a prelua controlul unor computere în scopuri ilegale.

Hackerii nu sunt, sub nicio formă, acei băieţi din Râmnicu-Vâlcea care vând produse pe Ebay, încasând banii, dar netrimiţând produsele către plătitor. Hacker nu este nici omul care are un blog ori care descarcă filme de pe Internet.

Oricât de controversată ar fi definirea corectă a termenului de hacker, credem că parte obligatorie din definiţie trebuie să fie cunoştinţele superioare privitoare la funcţionarea computerelor, a reţelelor de calculatoare, a protocoalelor de comunicare etc.

 


 

CE ESTE UN "DRIVE-BY DOWNLOAD"

Probabil că aţi observat că atunci când vizitaţi anumite site-uri, în special atunci când sunteţi în căutarea unui "serial number" ori a unui "patch" pentru vreun software, anumite programe încearcă să se instaleze pe calculatorul dumneavoastră. Acestea se numesc "drive-by download" şi sunt rezultatul inserării unor viruşi pe servere al căror control a fost luat de hackeri.

 

CE ESTE UN ÎNREGISTRATOR DE TASTE?

Înregistratoarele de taste, keyloggers în limba engleză, sunt programe destinate înregistrării tastelor apăsate de către utilizator şi folosite, de pildă în troieni, pentru a obţine informaţii confidenţiale ca parole, coduri PIN, numere de carduri etc. Aceste programe rulează în background şi sunt invizibile unui utilizator obişnuit. Sunt prezente în programele tip spyware, despre care puteţi citi mai jos.

 

CE SUNT PROGRAMELE SPYWARE?

După cum uşor se observă din analiza compunerii acestui cuvânt, spyware, aceste programe au scopul de a spiona şi obţine date în mod secret despre un calculator ori mai multe. Ce fel de date? Diverse, dar de interes special sunt: parolele de acces la computer, numere de carduri, coduri PIN, adrese de e-mail. De asemenea, aceste programe mai pot face o monitorizare a traficului Internet efectuat de utilizator şi transmite acest tip de informaţii către cei care au "plantat" softul spyware.

 

CE ESTE UN ADWARE?

Adware reprezintă acel tip de programe care, folosindu-se de vulnerabilităţile browserului ori de naivitatea utilizatorului, se instalează pe calculator şi deschid ferestre pop-up ori noi tab-uri cu reclame. De asemenea, programele adware pot schimba adresa de bază a browserului (homepage) ori redirecţiona adresele web (URL-urile) scrise greşit ori incomplet de dv. în bara de adrese. Uneori căutările dumneavoastră sunt direcţionate către site-uri de tip jocuri de noroc ori site-uri pornografice.

Aceste programe sunt dificil de depistat în sistem, ele neinstalându-se ca orice program, în sensul că nu veţi găsi iconiţă pe desktop, nu le veţi vedea în Start-Programs şi nu veţi găsi fişierul unistall pentru a le dezinstala uşor.

Cum ajung aceste programe adware în sistem? Sunt mai multe căi. Pe de-o parte se instalează automat odată cu unele programe gratuite ori shareware pe care dv le instalaţi de pe diferite site-uri de pe Internet. De asemenea, însoţesc uneori programele piratate.

 


Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.