O nouă tehnologie care permite realizarea unei legături între creier şi un computer, transformând gândurile în mişcare, i-a permis unui tânăr din California care are picioarele paralizate în urma unui accident în care i-a fost secţionată măduva spinării să meargă din nou.



Primii paşi şovăitori ai tânărului în vârstă de 28 de ani au fost înregistraţi în cadrul unui studiu preliminar publicat de revista britanică Journal of NeuroEngineering and Rehabilitation şi pot fi văzuţi şi pe YouTube.


Tânărul, care a rămas paralizat în urma unui accident de motocicletă, a putut să meargă din nou datorită unui sistem care îi permite creierului să-şi trimită comenzile direct prin intermediul unui program de calculator către electrozii plasaţi pe genunchii pacientului, activând musculatura picioarelor, fără ca informaţiile respective să mai treacă prin măduva spinării.



Cercetătorii de la Universitatea California din Irvine sunt de părere că succesul acestui experiment deschide o nouă eră pentru persoanele paralizate în urma unor accidente la nivelul măduvei spinării, oferindu-le posibilitatea să-şi redobândească măcar parţial mobilitatea.

Dr. An Do, co-autor al studiului care însoţeşte acest experiment, a precizat că vor mai trece destui ani până la apariţia pe piaţa medicală a unor astfel de aplicaţii clinice pentru că experimentul desfăşurat la UC Irvine trebuie să fie repetat şi pe alţi pacienţi, iar tehnologia trebuie perfecţionată.

Acest studiu demonstrează că este posibilă "reluarea mersului controlat de creier la persoanele cu măduva spinării complet secţionată", conform coordonatorului acestui experiment, inginerul biomedical Zoran Nenadic.

Paşii reuşiţi de subiectul acestui experiment, Adam Fritz, par modeşti pe înregistrare, însă această reuşită este extraordinar de importantă pentru medicină. Fritz s-a deplasat pe o distanţă de aproape 4 metri, iar greutatea corpului a fost susţinută şi cu ajutorul unui ham special şi a unui cadru. Ataşarea hamului a fost necesară pentru că pacientul nu-şi poate simţi picioarele.

Acest studiu, care a început la aproape 5 ani după ce Fritz a devenit paraplegic, a inclus luni de pregătire mentală în care pacientul s-a gândit la mers pentru a produce undele cerebrale necesare deplasării. Aceste semnale au fost interceptate prin intermediul unei electroencefalograme (EEG) şi au fost transmise unui calculator unde au fost procesate printr-un program special care izolează semnalele legate doar de mişcarea picioarelor şi le transformă în semnale menite să stimuleze musculatura de la picioare a pacientului.

În continuare cercetătorii doresc să dezvolte această tehnologie, miniaturizând componenta EEG suficient pentru a putea fi implantată în craniul pacientului pentru a recepţiona mai clar semnalele neurale. De asemenea, ei doresc să obţină şi un feed-back în cadrul acestui sistem, de la senzorii din picioarele pacientului înapoi la creier.

Preluare de pe AGERPRES/(AS — autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu)