Astronautul Andreas Mogensen, primul danez care a ajuns în spaţiu, a reuşit să coordoneze de pe orbită, de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) un robot aflat pe Pământ în cadrul unui experiment privind executarea unor manevre de mare precizie.


Mogensen a condus un rover miniatural spre o masă experimentală şi apoi, folosind braţul robotizat al roverului a introdus un cilindru metalic într-un orificiu foarte mic, pe o placă de circuite. Comenzile roverului folosite de danez dispun de un sistem de feedback care i-au permis astronautului să "simtă" de pe orbită ceea ce făcea robotul, pe care-l controla de la distanţa de 400 de kilometri, într-un laborator din Olanda.





Acest tip de tehnologie ar putea fi folosit în viitorul apropiat de exploratorii planetei Marte — construirea de habitate la suprafaţa Planetei Roşii sau reparaţia unor echipamente care s-au defectat ar putea fi realizate prin controlarea unor astfel de roboţi de pe orbită.

Experimentul desfăşurat luni seară a avut drept principal obiectiv studierea latenţei interacţiunii dintre omul şi robotul aflaţi la mare distanţă unul de celălalt. Semnalul video şi alte tipuri de semnale de feedback trebuie să treacă printr-o reţea complexă de comunicare din care fac parte Centrul de control al misiunii ISS, antene terestre şi sateliţi de comunicaţii. Această complexă reţea ce se întinde pe o distanţă de aproximativ 90.000 de kilometri induce o latenţă de o secundă, întârziere care se manifestă între momentul în care astronautul dă o comandă şi momentul în care robotul o execută.

În pofida acestei întârzieri, robotul coordonat de Andreas Mogensen a reuşit să introducă cilindrul metalic într-un orificiu mic, cu o toleranţă de doar 150 micrometri, adică mai puţin de o şesime de milimetru.

Acest experiment a fost organizat de Laboratorul de Telerobotică din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) în colaborare cu TU Delft Robotics Institute, la centrul tehnic al ESA din Noordwijk, Olanda. În prezent ISS se află pe o orbită aflată la 402 kilometri distanţă de Pământ şi se deplasează cu viteza de aproximativ 28.000 km/h.

În cadrul scurtei sale şederi de doar 8 zile pe ISS Andreas Mogensen va mai testa un nou sistem de purificare a apei bazat pe nanomembrane şi un nou costum conceput pentru a ameliora probleme cu spatele pe care le acuză unii astronauţi care desfăşoară misiuni de lungă durată pe avanpostul orbital.



Preluare de pe AGERPRES/(AS — autor: Codruţ Bălu, editor: Pepa Siţa)