Deşi poate părea o idee bună să lucrezi împreună cu alţi oameni pentru a-ţi aminti informaţii importante, dovezile sugerează că lucrurile nu stau de obicei aşa. Rememorarea individuală este cea mai eficientă, în timp ce rememorarea socială are unele neajunsuri, întrerupându-ne fluxul memoriei şi inhibând amintiri. Însă aceste dovezi sunt obţinute în mare parte atunci când rogi oamenii să colaboreze cu un străin.

 

 

Ce se întâmplă dacă persoanele se cunosc una pe cealaltă foarte, foarte bine?

Celia Harris şi colegii săi de la Universitatea Macquarie au reexaminat recent cercetările lor publicate anterior şi o cercetare nouă asupra rememorării sociale în cadrul cuplurilor vechi şi apropiate. Datele lor au arătat că, în cadrul sarcinilor standard, cum ar fi reproducerea unor cuvinte din cadrul unor liste studiate, cuplurile care lucrau împreună se descurcau adesea la fel de bine ca atunci când partenerii lucrau singuri. Această lipsă a unui handicap în cadrul rememorării sociale este importantă în sine, dar constituie doar o uşă de acces către nişte descoperiri şi mai interesante.

 



În timpul unui alt studiu, cercetătorii au observat că, deşi cuplurile se descurcau mai prost la enumerarea  vacanţelor petrecute împreună atunci când îşi aminteau de ele în doi, aceste şedinţe sociale erau pline de anecdote şi detalii adiacente care nu apăreau în şedinţele individuale. Asta i-a inspirat să renunţe la testarea memoriei cu ajutorul listelor de cuvinte şi al evenimentelor şi să exploreze informaţiile bogate şi amănunţite pe care cuplurile şi le aminteau cu privire la întâmplările trăite. Ei au descoperit că aceste schimburi sociale duceau la beneficii evidente ale memoriei „colaborative”, care puteau lua trei forme:

1. „Informaţiile noi”- ca atunci când îţi aminteşti în cele din urmă numele care îţi tot scăpa al unui musical, graţie unei serii de replici dintre tine şi partener.
2. Descrieri mai bogate şi mai „vii” ale evenimentelor, inclusiv informaţii senzoriale.
3. Informaţii de la un partener care înfăţişa lucrurile într-o lumină nouă pentru celălalt.

Diferenţele dintre cupluri au fost foarte mari. Cei care îşi structurau abordarea împreună şi erau mai pregătiţi să elaboreze pe marginea contribuţiilor celuilalt s-au descurcat mai bine decât cei care erau mai pasivi sau critici. Întâmplările mai bogate în informaţii erau de asemenea rememorate mai uşor de către partenerii care se considerau mai apropiaţi.

Autorii subliniază faptul că adulţii mai în vârstă tind să aibă cele mai mari dificultăţi de memorie mai degrabă în cazul informaţiilor autobiografice decât în cazul faptelor abstractizate. Exact în această privinţă obţineau cuplurile cele mai mari beneficii rememorând împreună, aşa cum au evidenţiat-o performanţele din cadrul sarcinii de rememorare în profunzime a evenimentelor şi anecdotele care ieşeau la iveală spontan. Este posibil ca, pe măsură ce îmbătrânim, să compensăm inexactitatea sistemelor noastre episodice folosindu-ne de sprijinul memorial oferit de un partener de încredere. Asta ar putea explica de ce atunci când un partener din cadrul unui cuplu mai în vârstă suferă o deteriorare a funcţiei cognitivă, celălalt îl urmează la scurt timp. Sistemele noastre de memorie sunt o resursă comună într-o măsură mai mare decât ne dăm seama.

Traducere de Ana Dumitrache după remembering-together-how-long-term cu acordul editorului