Robin WilliamsÎn articolul său, Robin Williams: Genius and Depression from the Same Well?, publicat recent în Psychology Today, dr.  Jonathan Shedler, profesor clinician asociat al Școlii de Medicină, Universitatea din Colorado, afirmă că „sinuciderea lui Robin Williams este o tragedie, dar nu o surpriză”, întrucât, sursa geniului său şi cea a depresiei sale au fost una şi aceeaşi.

 

 



În Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor psihice, "tulburarea bipolară" este larg prezentată. Ea este descrisă însă ca o afecţiune distinctă, clar delimitată. Dar experţii ştiu că astfel de delimitări sunt doar nişte simplificări, pentru că aproape orice stare de sănătate mintală nominalizată reprezintă de fapt un spectru de stări. În cadrul unui spectru găsim oameni de succes, bine adaptaţi, pe care nimeni nu i-ar descrie vreodată ca având o "tulburare" şi oameni foarte grav afectaţi care nu mai pot duce o viaţă normală.

În cazul tulburărilor bipolare (bipolar semnificând existenţa a două extreme sau poli opuşi) găsim o formă severă în care o persoană oscilează periodic între cei doi poli opuşi ai depresiei şi maniei. În episodul maniacal pacientul manifestă niveluri anormale de energie şi de emoţie, bogăţie de idei, vorbire rapidă, puţină nevoie de somn şi credinţa că este omnipotent. Autorul prezintă câteva exemple tipice, specifice pentru manualul de diagnostic: un pacient maniacal care şi-a distrus casa cu o rangă şi un baros, crezând că ar putea-o remodela într-o noapte, unul care era sigur că putea scrie un roman peste noapte şi care a produs sute de pagini de păsărească, cazuri de indivizi care îşi risipesc economiile de o viaţă pe un capriciu.

În realitate, spune Shedler, „spectrul bipolar include persoane care nu experimentează niciodată mania totală”. Acestora li se poate aplica diagnosticul de „hipomanie”. Ele "se ambalează", dar nu până la punctul de a face lucruri care sunt considerate anormale. Pot avea un ritm mai rapid de gândire, au mai multă energie, necesită mai puţin somn şi de multe ori fac şi realizează mai multe lucruri decât alte persoane. "Pot fi sclipitor de înzestrate, mai ales în domeniile artistice şi creative. Este ca şi cum creierele lor ar fi nişte motoare turbo, care pot funcţiona intermitent sau chiar aproape fără oprire” - iar aceasta este starea lor de „normalitate”.

 

 

Se crede că foarte mulţi oameni cu realizări extraordinare – printre care Napoleon, Beethoven, Ernest Hemingway, Winston Churchill, au suferit de fapt de tulburări bipolare.

O profesoară de psihiatrie, Kay Redfield Jamison, care suferea şi ea de această boală, şi-a descris propriile experienţe astfel: "Când eşti sus, e extraordinar. Ideile şi sentimentele sunt rapide şi frecvente, asemenea stelelor căzătoare... Timiditatea dispare, cuvintele şi gesturile sunt dintr-o dată la îndemână, puterea de a-i captiva pe ceilalți este o certitudine simţită".

Însă excesele de energie şi creativitate au un preţ teribil: instalarea depresiei. Există şi cazuri în care o tulburare bipolară antrenează preponderent polul maniei, o energie neobosită, fără fi secondată de depresia debilitantă. Astfel de oameni sunt extrem de realizaţi şi se pare că acest lucru se transmite genetic. Dar ei sunt excepţii rare.

Un factor de risc în tulburările bipolare este abuzul de substanţe. Dacă în timpul episoadelor hipomaniacale şi maniacale oamenii se simt invincibili, când coboară în depresie ei recurg la alcool sau la alte droguri ca auto-medicaţie. Dar aceasta înrăutăţeşte inevitabil lucrurile.

Multe stări de sănătate mintală, inclusiv tulburările bipolare, au "semnăturile" lor distinctive, pe care profesioniştii cu experienţă le pot descifra cu uşurinţă. Deşi Robin Williams nu a fost niciodată pacientul lui Shedler şi el nu-l cunoştea dincolo de prezentările din mass-media, acesta l-a privit întotdeauna  cu gândul la "hipomanie": o energie fără margini, cu posibil potenţial de risc.

Tulburările maniacale pot fi tratate, însă ele rămân de multe ori nediagnosticate şi netratate sau sunt tratate necorespunzător. În depresia bipolară este nevoie de un tratament diferit faţă de alte forme de depresie şi de o relaţie continuă cu un psihiatru expert în tratarea tulburărilor bipolare, care să urmărească stările de spirit ale persoanei, atât suişurile, cât şi coborâşurile acesteia. Astfel, crizele ar putea fi evitate, iar atunci când ar apărea totuşi, ar fi acea relaţie cu un profesionist de încredere la care pacientul se poate întoarce.

Medicul de familie ar putea depista depresia, dar este posibil ca el să nu recunoască tulburarea bipolară. Mai mult încă, pentru că persoanele cu tulburări bipolare au tendinţa de a căuta ajutor doar când sunt deprimate, nu şi când au stări maniacale sau hipomaniacale, chiar şi profesioniştii din domeniul sănătăţii mintale ar putea rata imaginea de ansamblu. Un studiu a constatat că este nevoie de o medie de nouă ani pentru ca o persoană cu o tulburare bipolară să fie corect diagnosticată.

Un aspect pe care îl ridică dr. Shedler cu această ocazie este asigurarea medicală pentru afecţiunile mentale trenante. În cadrul sistemului (american) de asigurări, dacă pacientul nu este în criză, aceasta nu este considerată o "necesitate medicală". "Numai că, atunci când persoana se află în criză, ar putea fi prea târziu".


Sursa: robin-williams-genius-and-depression-the-same-well