Este un lucru bun faptul că unele cuvinte au mai multe înţelesuri – cuvintele ambigue fac de fapt comunicarea mai uşoară şi ar putea fi o consecinţă inevitabilă a evoluţiei limbii, conform unei noi cercetări realizate de profesorul extern Santa Fe Insitute, Ricard Sole şi fizicianul Luis Seoane de la Pompeu Fabra University.

 



”Ambiguitatea are, contrar intuiţiilor noastre, un rol major în faptul că limbajul uman este aşa de puternic”, spune Sole. Cuvintele cu sensuri multiple reprezintă o caracteristică universală a limbajului – un ”bilet” de gândire ce-ţi poate permite sa intri la  film sau te poate face să plăteşti o amendă, în funcţie de context. Distribuţia semnificaţiilor per cuvânt este gândită să urmeze o lege puternică, atribuită principiului ”efortului minim” de către lingvistul observator George Zipf: să vorbeşti clar cere efort, dar la fel este să înţelegi vorbirea ambiguă. Compromisul este că unele cuvinte au multiple sensuri, în timp ce majoritatea nu.

Pentru a testa aceste idei, Sole şi Seoane au lucrat împreună cu cercetătorul Ramon Ferreri Cancho de la Barcelona Tech şi au dezvoltat un model de vocabular de reţele ce leagă cuvintele de obiecte. Reţeaua ideală, argumentează ei, este una care maximizează diversitatea de idei ce pot fi transmise, oferind un echilibru între efortul pe care vorbitorii şi ascultătorii trebuie să îl depună în comunicare. Plecând din puncte alese aleatoriu, Sole şi Seoane au folosit simularea computerizată pentru a dezvolta reţelele vocabularului până când au găsit varianta optimă. În funcţie de echilibrul dintre vorbitor şi ascultător, evoluţia de obicei a produs limbaje neinteligibile, centrate pe un singur cuvânt sau limbaje ineficiente cu un singur cuvânt per obiect. Dar atunci când nevoile vorbitorilor şi ascultătorilor erau perfect echilibrate, limbajele optime au dezvoltat ceea ce urmează legea puternică a lui Zipf – unele cuvinte ambigue, dar cele mai multe cu un singur înţeles.

”Concluzia principală este importanţa uriaşă a ambiguităţii pentru a reuşi comunicarea optimă, atât în sensul efortului minim, cât şi al navigării pe reţelele semantice”, ceea ce descrie felul în care cuvintele pot fi legate împreună pentru a forma propoziţii. Cuvintele ambigue precum ”eu” sau ”tu” servesc adesea acelor reţele ca nişte hub-uri ce leagă idei altfel neconectate, făcând, în final, posibilă comunicarea gândurilor complexe.

Traducere realizată de Alina Turcescu după ambiguous-words-easier cu acordul editorului