Atunci când Michele Carbone a vizitat pentru prima oară regiunea Cappadocia din Turcia, el a fost uimit de frumuseţea peisajului vulcanic, sculptat de vânt şi ploaie sub formă de turnuri de rocă şi peşteri pitoreşti. Dar nu-i totul...

 

 

 

Muntele ascundea un secret întunecat: unele din satele din împrejurimi păreau a fi blestemate.

Locuitorii sunt afectaţi de o formă neplăcută de cancer, numită mezoteliom. “Când ne trezim, încercăm să vedem dacă nu am început cumva să tuşim, pentru că oricine tuşeşte este considerat a fi pe moarte”, i-a spus lui Carbone unul dintre săteni. “Atunci când vedem pe cineva tuşind când merge pe stradă, toată lumea îi priveşte şi se gândeşte că ei vor fi următorii.”

Oamenii din aşezămintele vecine îi evită pe cei provenind din “satele cancerului” în caz că boala lor este contagioasă. Unii săteni emigrează, dar nu toată lumea îşi doreşte sau îşi permite să o facă – şi oricum, unii suspectează că plecarea nu îi va salva de propria “soartă”.

Carbone, patolog la Centrul pentru Cancer al Universităţii din Hawaii, a călătorit în Cappadocia pentru a înţelege originea bolii sătenilor. Mezoteliomul apare, de obicei, la oamenii care au fost expuşi la azbest, dar nu acesta este cazul şi aici. Pentru patru decenii, oamenii de ştiinţă şi doctorii au încercat să rezolve această enigmă, iar în ultimii câţiva ani răspunsurile au început să apară.

Nu doar Capadocia va beneficia de acestea. Produsele din azbest au fost interzise în cea mai mare parte a statelor dezvoltate, dar având în vedere că această formă de cancer are o perioadă de incubaţie de câteva decenii, numărul de cazuri din aceste state este, încă, în creştere. Un destin similar îi aşteaptă şi pe cei care folosesc încă acest mineral.

Descoperirea cauzei din spatele satelor cancerului ar putea revela modul în care se dezvolta această boală şi ar putea chiar arăta drumul către noi tratamente eficiente.

În plus, cercetarea a descoperit o nouă sursă de risc pentru cancer, care ar putea afecta oamenii de pe tot globul. “Nu trebuie să fii un geniu pentru a-ţi da seama că în 30 sau 40 de ani vom avea o problemă”, avertizează Carbone.

 

Cappadocia
Cappadocia
credit: canbayram.deviantart.com

 

O mai bună înţelegere a mezoteliomului este, cu siguranţă, necesară. Aceasta este una din cele mai mortale forme de cancer; oamenii tind să trăiască aproximativ 12 luni după ce au fost diagnosticaţi. Tumorile se formează în cadrul mucoasei pulmonare, conducând la o moarte “absolut înspăimântătoare”, spune Julian Peto, epidemiolog care a contribuit la demonstrarea nevoii aplicării unor restricţii folosirii azbestului în anii 1970.

Exact calitatea care face ca azbestul să fie atât de eficient – durabilitatea sa extremă – este şi cea care îl fac atât de mortal. Odată ce este inhalat, praful său microscopic se stabileşte adânc în plămâni şi nu poate fi distrus de mecanismele normale de curăţare ale organismului. În timp, acest lucru conduce la inflamaţii şi, eventual, cancer.

Cohorta condamnaţilor

Azbestul a fost cândva un material de construcţii comun şi, astfel, oamenii care au făcut parte din instrucţia de construcţii între anii 1950 şi anii 1980 sunt cei mai expuşi riscului în Occident. Pe măsură ce aceste persoane îmbătrânesc, prevalenţa mezoteliomului este în creştere. Este de aşteptat să atingă un maxim în 2016 în cazul Marii Britanii, de exemplu, la aproape 2500 de morţi pe an. “Aceasta este o cohortă a condamnaţilor care se încadrează în grafic”, spune Peto, în prezent la Londol School of Hygiene and Tropical Medicine.

În timp ce azbestul este încă extras în unele ţări, cum ar fi Rusia şi India, cei care interziseseră azbestul ar putea dormi liniştiţi, ştiind faptul că ei au distrus cauza cancerului. Cel puţin, aşa stăteau lucrurile înainte de descoperirile recente din Capadocia.

În timpul anilor 1970, un doctor din Ankara a fost chemat pentru a investiga decesele ciudate din Capadocia. Satele cancerului erau izolate; o călătorie cu autobuzul cu o durata de 5 ore din capitala Turciei. Solul este sărăcăcios, iar climatul aspru, iar cei mai mulţi oameni lucrează pământul sau realizează lucrări din ceramică care sunt apoi vândute turiştilor. “Ţăranul din Karain resimte dureri în piept şi burtă, umerii îi cad şi el moare.”

Pe lângă faptul că i-a ajutat pe săteni în lupta cu cancerul pe cât de bine a putut, echipa doctorului i-a chestionat pe liderii satului despre trăsăturile deceselor. Ei au stabilit că în cazul celor mai afectate trei sate, mezoteliomul provocase între o treime şi o jumătate din totalul deceselor. “Acest lucru este uimitor”, spune Aubrey Miller de la Agenţia de Protecţie a Mediului din Statele Unite, care a fost chemat mai târziu pentru a ajuta. “Nu există nimic altceva la care să mă pot gândi care sa aibă asociat acel nivel de îmbolnăvire.”

În mod natural, prima impresie a fost că oamenii erau cumva expuşi la azbest. Nu există nicio mină de azbest în împrejurimi, dar o mică cantitate din acest mineral fusese descoperită în varul de pe casele oamenilor. O investigaţie mai detaliată a arătat că, totuşi, nu există o cantitate mai mare de azbest în satele cancerului decât în cele din împrejurimi.

În schimb, răspunsul avea legătură cu peisajul vulcanic suprarealist, care este o puternică atracţie pentru turişti. Acesta depinde de un fapt puţin cunoscut: există mai multe tipuri de compuşi asemănători azbestului decât cele care, strict vorbind, se califică pentru acest nume. Termenul azbest a fost numele comercial pentru şase compuşi similari care erau cu toţii silicaţi: ei pot fi silicaţi de sodiu, de magneziu, de calciu sau de fier. În natură, există alţi 390 de silicaţi minerali care formează şi ei praful fin şi durabil care este atât de periculos atunci când este inhalat. Unul dintre aceşti compuşi este vinovatul pentru moartea oamenilor din Capadocia.

Substanţa în chestiune este numită erionită şi părţi din Capadocia sunt pline de ea. Eroziunea acestei roci moi şi albe produce turnurile şi cavernele pitoreşti care sunt atât de caracteristice regiunii. Cele trei sate ale cancerului se întâmplă să se afle în apropierea unor aflorimente de erionită şi având în vedere că roca este uşor de transportat şi de sculptat în blocuri, sătenii au folosit-o pentru a-şi construi casele.

Acesta este momentul până unde ajunsese povestea atunci când Carbone a intrat în scenă, dar încă exista o întrebare: de ce boala pare să-i afecteze pe locuitorii unor case mai mult decât pe alţii? Aceste case par a fi blestemate, aproape toţi locuitorii decedând, unul după altul.

Teoria de lucru era că aceste aşa-numite “case ale morţii” fuseseră construite folosind piatră care prezenta forme mai periculoase de erionită. Totuşi, după ce clădirile au fost dărâmate, molozul a fost lăsat la locul lui, disipându-se sub forma unui praf alb care apoi s-a răspândit pe străzi. Acest lucru ar fi trebuit să expună pe toată lumea din sat pericolului, dar oamenii din aceste familii erau mai susceptibili de a dezvolta cancer.

Prin urmare, Carbone a aşezat o masă în piaţa centrală a satului şi a început să-i intervieveze pe rezidenţi despre fiecare aspect al vieţii lor: ce mâncau şi beau, unde lucrau, backgroundul medical şi istoria familială. Prima lui ipoteză a fost că oamenii trebuiau să fie expuşi la doi factori de risc pentru a se îmbolnăvi: pe lângă expunerea la erionită, ei trebuiau să fie infectaţi şi cu un virus numit SV40, care ar putea contribui la cancerul provocat de azbest. Dar biopsiile nu au identificat nicio urmă a virusului.

Arborele genealogic al sătenilor s-a dovedit a fi un domeniu de cercetare mai fertil, sugerând faptul că ar putea exista o bază genetică pentru boală. Aceasta a fost o cale dificil de urmat, totuşi, având în vedere că nu exista un registru oficial al naşterilor şi morţilor, iar istoriile familiale limitate înregistrau numai linia paternă a oamenilor, ignorând linia maternă.

Pe măsură ce dovezile se acumulau, Carbone şi echipa sa a publicat un raport în 2001 folosind informaţii provenind de la şase generaţii de familii (The Lancet, vol 357, p 444). Trăsăturile bolii sugerau faptul că o singură gena era responsabilă pentru o mai mare vulnerabilitate la mezoteliom a acestor oameni. Tendinţa mai multor generaţii de a locui în aceeaşi casă ar putea fi motivul pentru care anumite case păreau a fi blestemate.

Sătenii nu erau fericiţi, totuşi: ei se simţeau stigmatizaţi. Iar alţi oameni de ştiinţă au acuzat echipa de faptul că şi-a publicat prea devreme rezultatele. În plus, modelul de succesiune nu părea a fi corect; câţiva oameni, care fuseseră născuţi în altă parte şi se căsătoriseră aici, dezvoltaseră şi ei cancer.

Munca suplimentară de investigaţie a eliminat unele din inconsistenţele din modelul de succesiune. Unii dintre cei care se căsătoriseră aici, fiind născuţi în altă parte, s-au dovedit a proveni din familii care aveau o istorie proprie în ceea ce priveşte mezoteliomul. Gena ar putea fi comună în zonă datorită faptului că izolarea a condus la rate înalte de căsătorie între rude. “O mare parte din aceşti oameni sunt înrudiţi foarte strâns”, spune geneticianul Joseph Testa de la Fox Chase Cancer Center din Philadelphia, Pennsylvania, care a lucrat cu Carbone. Şi chiar şi oamenii care nu prezintă gena ar putea dezvolta, eventual, cancerul pur şi simplu datorită faptului că există o cantitate atât de mare de erionită prezentă în aerul din jur.

În timp ce studiul a atras multe critici, el a ajutat fără îndoială echipa să obţină finanţare pentru continuarea studiului asupra capadocienilor. El le-a permis şi să investigheze două familii din Statele Unite care prezentau rate înalte de mezoteliom, precum şi de alte anumite tipuri de cancer, care nu aveau ca sursă o expunere evidentă la azbest.

Această muncă de cercetare a dat rezultate în 2011, atunci când s-a descoperit că membrii ambelor familii americane prezentau o mutaţie a genei numite BAP1. Această genă funcţionează în mod normal ca o frână a diviziunii celulare, deci are sens faptul că forma mutant a genei conduce la o dezvoltare celulară în exces care cauzează tumori.

Această mutaţie pare a fi una rară, totuşi, şi nu are nicio implicare în cazul celor mai mulţi oameni care dezvoltă mezoteliom – incluzându-i aici pe cei din Capadocia. Deşi forma particulară a genelor implicate în “casele morţii” rămâne necunoscută, descoperirea din Statele Unite sugerează însă că, într-un final, vânătoarea va da roade. “Aceasta este prima dovadă concretă că organizarea genetică a unei persoane poate afecta susceptibilitatea la această formă de cancer”, spune Testa.

Într-adevăr, el crede că există probabil multe gene care ne afectează vulnerabilitatea la mezoteliom. Acest lucru ar putea explica motivul pentru care unii oameni dezvoltă cancerul după o perioadă foarte scurtă de contact cu azbestul, în timp ce alţi oameni rămân sănătoşi şi după o expunere extrem de alarmantă. “Eu cunosc cazurile unor lucrători cu azbest care mi-au spus că au aruncat unii în alţii cu bulgări de azbest – şi niciodată nu au dezvoltat mezoteliom”, spune Testa.

Pe lângă faptul că a ajutat la clarificarea geneticii cancerului, situaţia dificilă a capadocienilor a avertizat şi în legătură cu pericolul erionitei. Cercetările realizate pe animale sugerează faptul că, cel puţin, erionita are mai multe şanse să provoace cancer decât azbestul.

Mineralul, care este format datorită acţiunii apei asupra cenuşii vulcanice, a fost descoperit în zone muntoase sau stâncoase din toată lumea. În Statele Unite, primele preocupări s-au declanşat în cazul statului North Dakota, acolo unde erionita este prezentă în vestul munţilor Killdeer.

În timpul ultimelor decenii, pietrişul provenind de la aceşti munţi a fost folosit pentru asfaltarea drumurilor, a parcărilor auto şi a locurilor de joacă din regiunea slab populată Dunn County. “Eu nu cred că ei ştiu unde s-a dus tot acel pietriş”, spune Aubrey Miller, care a ajutat la derularea unei investigaţii a Environmental Protection Agency în legătură cu această chestiune.

De când EPA a început să se intereseze de acest subiect, statul a asfaltat multe dintre locurile de joacă şi parcările auto problematice, dar unele drumuri rămân contaminate. Acestea sunt acoperite cu pietriş sigur, dar o anumită cantitate de erionită ar putea fi încă acolo, stând la pândă, și nu exista niciun plan pentru o operaţiune de curăţenie.

Multe dintre aceste autostrăzi au prezentat o creştere accelerată a traficului, mulţumită recentului boom petrolier al statului. Unele drumuri, care erau folosite foarte rar, sunt în acest moment străbătute de mii de camioane pe zi care spulberă praful. “Dacă ar fi fost vorba de azbest, ar fi existat mai multe alarme din rândul publicului”, spune Miller.

Până în prezent, Dunn County nu pare a prezenta o rată mai mare de mezoteliom decât alte părţi ale Statelor Unite, dar Miller arată faptul că ne aflam încă în zilele de început ale unei forme de cancer care se dezvoltă de-a lungul mai multor decenii. Cu titlu de ameninţare, în 2010, EPA a descoperit că doi dintre lucrătorii la drum din regiune prezentau începuturi de cicatrici pe plămâni similare cu cele cauzate de azbest.

În afara de Dunn County, depozite de erionită au fost descoperite până în prezent în alte două regiuni din North Dakota, precum şi în alte 12 state. Aceasta a fost descoperită şi în părţi ale Europei, Australiei şi Noii Zeelande. Având în vedere că erionita a intrat numai recent în atenţia noastră ca un potenţial risc, există puţine informaţii despre care comunităţi se află în pericol.

Şi ce putem spune despre cei aproximativ 400 de silicaţi minerali care există în natură? “Întreg acest grup de minerale este o cauză potenţială de îngrijorare, dar noi nu avem îndeajuns de multe informaţii despre ele pentru a putea evalua riscul”, spune Miller.

Un lucru pe care îl ştim e că problema mezoteliomului “tradiţional”, provocate de azbest, va fi un punct de interes pentru mulţi ani de acum încolo. Capadocienii şi familiile cu mezoteliom din Statele Unite ar putea ajuta la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente, având în vedere faptul că testele clinice sunt mai rapide şi mai uşor de realizat atunci când voluntarii prezintă o rată înaltă de apariţie a bolii în chestiune.

Motivul principal pentru care mezoteliomul este atât de mortal este faptul că el este, de obicei, diagnosticată numai într-o fază avansată, atunci când este prea târziu de eliminat din piept fără a afecta organe vitale. Un test sanguin pentru compuşii eliberaţi de cancer, atunci când acesta este încă într-o fază timpurie, ar putea permite detectarea lui suficient de devreme pentru a fi îndepărtat; un astfel de compus a fost descoperit în urmă cu câteva luni.

Ar putea exista chiar o modalitate de a identifica oamenii care prezintă mutaţia BAP1 cu ochiul liber. A fost raportat anul trecut că două treimi dintre oamenii care deţin gena defectă prezintă excrescenţe ale pielii benigne care arată ca nişte negi cărnosi, de obicei rari. “Doctorii trebuie să fie mult mai atenţi la acest simptom”, spune Testa.

Pe măsură ce această cercetare continuă, aceasta îi ajută pe rezidenţii din Capadocia într-un mod mai direct. Ei sunt mutaţi în mod gradual departe de pericol, deci cel puţin generaţiile viitoare vor fi salvate. Din cele mai grav afectate trei sate, cel mai mare a fost reconstruit într-o nouă locaţie, iar un al doilea sat este şi el în construcţie.

Carbone încă vizitează satele; el are prieteni acolo şi îi place să meargă în excursii prin acel peisaj uimitor. Dar el nu se poate relaxa niciodată complet. Scriind despre experienţele sale, el a spus că “este imposibil să ţii în braţe un bebeluş fără a te întreba dacă el sau ea va experimenta aceeaşi soartă cu a omului pe care tu l-ai auzit ţipând în urmă cu un minut. Este imposibil să-i uiţi pe oricare dintre pacienţi.”



Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului mystery-cancer-inside-the-villages-of-the-damned, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu