În anul 2003 profesorul Nick Bostrom de la Oxford University a sugerat că este posibil ca noi să trăim într-o simulare de calculator. În lucrarea sa, Bostrom a prezentat puţine argumente ştiinţifice care să sprijine ipoteza sa, deşi el a calculat care ar fi cerinţele computaţionale necesare în acest scop. Într-adevăr, una este să faci o afirmaţie filozofică şi alta este să aduci dovezi în sprijinul acesteia.

 

 

Cu toate acestea, în prezent o echipă de fizicieni afirmă că s-ar putea găsi indicii prin care să se verifice ipoteza lui Nick Bostrom şi acestea ar fi evidenţiate de o anumită semnătură cosmologică care ar reprezenta practic proverbiala pilulă roşie din filmul Matrix. Iar ei chiar cred că ştiu ce este această semnătură cosmologică.

Aşa cum afirmă Silas Beane şi echipa sa de la University of Bonn din Germania, o simulare a Universului ar trebui să prezinte constrângeri, indiferent cât de puternice ar fi acestea. Aceste limitări, afirmă ei, ar putea fi observate de către oamenii de ştiinţă în cadrul simulării sub forma unui anumit tip de constrângere asupra proceselor fizice.

Deci, cum am putea spera ca vreodată să identificăm aceste constrângeri? Simplu: este nevoie doar să ne construim propria noastră simulare a Universului şi să le căutăm. Şi de fapt acest lucru este foarte asemănător cu ceea ce fizicienii chiar încearcă să facă. În acest scop ei au creat o versiune la o scară femto a Universului (care este chiar mai mică decât scara nano).

Citiţi şi alte articole pe acest subiect:
Este viaţa o simulare pe computer?
Slăbiciunile "Argumentului Simulării"
Cum să creezi un univers pe computer
Este viaţa o simulare pe computer?



Pentru a izola semnătura cosmologică căutată, fizicienii au efectuat o simularea cuantică cromodinamică (QCD) care reprezintă forţa fundamentală din natură care determină apariţia forţei nucleare tari între protoni şi neutroni în cadrul nucleelor atomice şi a interacţiunilor dintre acestea. Pentru a înlocui continuumul spaţiu-timp fizicienii au calculat structuri (latice) cubice de mici dimensiuni, strâns legate. Ei au denumit această metodă „teoria laticelor aplicată grupurilor" şi aceasta a oferit ulterior noi perspective asupra materiei.

Interesant, cercetătorii consideră că simularea lor ar putea fi precursoarea unei versiuni mai puternice în care vor putea fi generate molecule, celule şi chiar oameni. Dar acum ei sunt interesaţi să creeze modele exacte ale proceselor cosmologice pentru a afla care dintre ele ar putea reprezenta constrângeri limită pentru simulări.

În acest scop ei au verificat limita Greisen – Zatsepin – Kuzmin (sau limita GZK) care reprezintă o întrerupere în spectrul particulelor de mare energie. Ecranarea GZK este deosebit de promiţătoare deoarece aceasta se comportă destul de interesant în cadrul modelului QCD.

Potrivit blog-ului de fizică arXiv această limită este binecunoscută şi ea apare atunci când particulele de înaltă energie care interacţionează cu radiaţia cosmică de fond îşi reduc energia pe măsură ce se deplasează pe distanţe lungi. Cercetătorii au calculat că distanţa dintre latice determină apariţia unor caracteristici suplimentare în cadrul spectrului. Este vorba aici despre faptul că distribuţia unghiulară a componentelor spectrului care au energia cea mai mare ar trebui să prezinte o simetrie cubică faţă de restul laticelor (provocând astfel o abatere semnificativă de izotropie a laticelor).

„Cu alte cuvinte", scriu bloggerii arXiv, „razele cosmice s-ar deplasa în mod preferenţial de-a lungul axelor laticelor, astfel încât noi nu le vom vedea la fel în toate direcţiile".

Mai există un indiciu pe care îl caută fizicienii, o indicaţie a faptului că există într-adevăr un om ce se ascunde în spatele cortinei.

Ceea ce este deosebit de fascinant în legătură cu acest lucru este că în prezent putem face această măsurătoare cu ajutorul tehnologiei existente. Cercetătorii au afirmat că prin descoperirea acestui efect am putea „vedea" orientarea reţelei după care este simulat propriul nostru Univers.

Fizicienii au arătat, de asemenea, că viitoarele modele computerizate vor putea utiliza scenarii complet diferite. Mai mult, acestea vor funcţiona doar dacă constrângerile asupra laticelor vor rămâne corelate cu ceea ce observăm în natură. În orice caz, ideea cercetătorilor reprezintă o sugestie remarcabilă, una care ar putea servi ca un important precursor pentru cercetări suplimentare asupra acestei ipoteze fascinante.

Studiul poate fi găsit la Physics arXiv.



Traducere de Cristian-George Podariu după physicists-say-there-may-be-a-way-to-prove-that-we-live-in-a-computer-simulation