Tipărire
Categorie: Ştiri ştiinţă. Fizică
Accesări: 5066

AntimaterieCercetătorii de la acceleratorul de particule CERN au reuşit să izoleze antimateria (atomi de antihidrogen) într-un câmp magnetic pentru o perioadă de 16 minute. Acesta este un nou record şi deşi poate nu pare mult, este suficient pentru fizicieni pentru a trage unele concluzii.

 

 


Aceiaşi cercetători, care lucrează la CERN la proiectul Alpha, reuşiseră anul trecut să izoleze 38 de atomi de antihidrogen pentru 172 de milisecunde. De data aceasta rezultatele sunt mult superioare: este vorba de 309 atomi de antihidrogen, menţinuţi într-un câmp magnetic foarte puternic pentru nu mai puţin de 1000 de secunde.

Jeffrey Hangst, fizician de la Universitatea din Aarhus, Danemarca, care a coordonat experimentul, a afirmat "Am studiat ce se întâmplă cu aceşti atomi când sunt izolaţi, cum se mişcă, ce energie ori viteză au. Cu 38 de atomi a fost dificil, dar cu 300 deja am putut face unele estimări. Acum putem obţine informaţii importante despre cum se comportă aceşti atomi".

Întrebarea fundamentală la care cercetătorii vor să răspundă este de ce antimateria pare să fi pierdut lupta cu materia după Big Bang, de ce antimateria pare să lipsească din Univers. Pentru fiecare particulă de materie ar trebui să existe una de antimaterie, iar lucrurile par să nu stea aşa.

Antimateria a fost postulată de fizicianul de origine engleză Paul Dirac în anul 1930, pe când se străduia să concilieze mecanica cuantică cu teoria relativităţii a lui Einstein. Atunci când materia şi antimateria se întâlnesc, acestea se anihilează reciproc, eliberându-se o mare cantitate de energie, conform celebrei ecuaţii ensteiniene E=mc2. De exemplu, dacă un kilogram de materie intră în contact cu 1 kg de antimaterie, ar avea loc o explozie de 3000 de ori mai puternică decât cea produsă de bomba care a fost aruncată deasupra Hiroshimei.

Iată mai jos o prezentare video a experimentelului, realizată de Jeffrey Hangst.{jcomments on}

 

 

 

 

Sursa:
The Guardian