LHC (the Large Hadron Collider) - cel mai puternic accelerator de particule construit vreodată, se pregăteşte pentru a porni, din nou, în aproximativ cinci săptămâni. Acesta a fost adus la temperatura operaţională de 1,9 K (foarte aproape de zero absolut) pentru prima oară după disfuncţiunile majore apărute la puţină vreme după punerea în folosinţă, cu aproximativ un an în urmă.

 

În prima fază, pentru câteva luni, acceleratorul de particule va lucra la jumătate din puterea sa nominală, pentru ca în primăvară să ajungă la cei 14 tera electron-volţi pentru care a fost proiectat să funcţioneze. Fizicieni din întreaga lume speră ca experimentele ce vor fi efectuate la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare) să ducă, printre altele, la descoperirea particulei Higgs, particulă deocamdată teoretică ce ar fi responsabilă de existenţa masei.

Sursa: aici