Rezultate negativeCercetarea pe baza emiterii de ipoteze stă la baza efortului ştiinţific. Cel mai adesea doar ipotezele confirmate au parte de atenţie, generând cercetări ulterioare. Însă multe studii produc informaţii nevalide, care contrazic ideile curente şi ipotezele atent formulate.

 

 

 

Se poate argumenta însă că aceste „date negative”, ce par a avea valoare scăzută în ştiinţă, sunt de fapt o parte integrantă a progresului ştiinţific ce merită o mai mare atenţie.

La o primă vedere, asta ar putea părea oarecum ilogic; la urma urmei, cum pot fi rezultatele negative de ajutor ştiinţei când ele nu aduc nici o contribuţie? Însă, de fapt, într-un sens filosofic doar rezultatele negative care vin în opoziţia unei ipoteze reprezintă progresul real; datele pozitive ce susţin ipoteza nu pot exclude posibilitatea ca aceasta să fie infirmată de experimente viitoare. După cum a afirmat filosoful în ştiinţă Karl Popper în 1963: „Fiecare refutaţie ar trebui privită ca un mare succes; nu doar ca succesul unui cercetător care a infirmat o teorie, dar şi a omului de ştiinţă care a creat teoria infirmată şi care astfel a sugerat în primă instanţă, chiar dacă indirect, experimentul de refutaţie”.

La un nivel mai practic, Journal of Negative Results in Biomedicine (JNRBM) a fost lansată în 2002 cu premisa că „eşecul” este la fel de important pentru ştiinţă ca şi în celelalte aspecte ale vieţii şi că progresul ştiinţific depinde nu doar de realizările indivizilor, ci necesită colaborare, muncă în echipă şi comunicarea deschisă a tuturor rezultatelor – pozitive şi negative. Comunitatea ştiinţifică poate învăţa din rezultatele negative dacă acestea sunt publicate. Cu ajutorul JNRBM, se vrea furnizarea unui forum pentru discutarea acestor descoperiri cu rezultate negative şi pentru a oferi cercetătorilor informaţii echilibrate pentru a spori îmbunătăţirea proiectării experimentelor şi modului de luare a deciziilor.

Datele negative au fost întotdeauna greu de diseminat, însă rezultatele aparent nesemnificative pot duce uneori la o schimbare a paradigmei. Un exemplu reprezentativ este cel al experimentului realizat de Albert Michelson şi Edward Morley, doi fizicieni din secolul IX, care au realizat o serie de experimente pentru a detecta mişcarea relativă a materiei prin „eterul luminiferos” – un mediu teoretic ce se credea responsabil pentru transportarea undelor de lumină. În ciuda faptului că rezultatul lor negativ contrazicea clar teoria eterului staţionar, comunitatea ştiinţifică l-a trecut cu vederea în primă fază. Abia când cei doi şi-au publicat rezultatele în American Journal of Science în 1881, teoria emergentă a fost pusă sub semnul întrebării, deschizând astfel o cale de cercetare care a dus în cele din urmă la teoria relativităţii speciale a lui Einstein.

Asta nu înseamnă că fiecare rezultat negativ se va dovedi a fi de o importanţă revoluţionară. În acelaşi mod în care rezultatele pozitive pot fi respinse de cercetări adiţionale, nu toate datele negative vor fi confirmate de eforturi ulterioare. Totuşi, este imperativă conştientizarea unei perspective mai echilibrate care poate rezulta din descoperirile nevalide.

Primul şi cel mai important beneficiu în publicarea rezultatelor negative îl reprezintă diminuarea duplicării cercetărilor, ceea ce conduce la accelerarea progresului ştiinţific şi la o mai bună transparenţă şi deschidere. Mai mult, publicarea eşecurilor bine documentate permite discutarea rezultatelor negative, confirmarea sau respingerea lor de alte persoane şi în unele cazuri dezvăluirea erorilor în cazul celor mai folosite metode, medicamente sau reactivi.

Mai pe larg, publicarea rezultatelor negative ar mai putea contribui şi la aprecierea mai realistă a naturii „dezordonate” a ştiinţei. Strădaniile ştiinţifice duc rareori la descoperiri perfecte a elementelor de „adevăr” ale acestei lumi. Asta se întâmplă în mare parte pentru că descoperirile sunt deseori bazate pe metode ce au limitări reale, modele experimentale imperfecte şi ipoteze bazate pe premise nesigure.

Poate acest aspect „dezordonat” al ştiinţei contribuie la ezitări în comunitatea ştiinţifică de a publica rezultate negative. Într-un mediu din ce în ce mai competitiv, situaţia ar putea crea preferinţe din partea revistelor de a publica studii cu concluzii clare şi specifice. Într-adevăr, Daniele Fanelli de la Universitatea Edinburgh din Marea Britanie sugerează că rezultatele ar putea fi distorsionate de o cultură de tipul „publică sau pieri” în care progresul carierelor ştiinţifice depinde de frecvenţa şi calitatea citărilor ulterioare. Aceasta duce la o situaţie în care informaţiile ce susţin o ipoteză ar putea fi percepute într-o lumină mai bună, primind un număr mai mare de referinţe decât rezultate care generează doar întrebări suplimentare şi incertitudine.

În ciuda efectelor acestui mediu competitiv, totuşi, dorinţa de a publica date negative sau surprinzătoare îşi face simţită prezenţa printre cercetători, sugerând o nevoie crescândă de iniţiative precum JNRBM. Publicaţiile care pun accentul pe descoperirile pozitive şi minimizează observaţiile discordante sunt, desigur, folositoare însă o prezentare mai echilibrată a tuturor datelor, incluzând experimentele negative sau eşuate, ar aduce o contribuţie semnificativă la progresul ştiinţific.

---

Gabriela Anderson este redactor pentru dezvoltare al revistei Journal of Negative Results in Biomedicine.
Haiko Sprott este conducătorul Pain Clinic Basel şi profesor de reumatologie la Universitatea din Zurich, Elveţia şi membru în consiliul redacţiei al revistei Journal of Negative Results in Biomedicine.
Bjorn R. Olsen este redactor şef al Journal of Negative Results in Biomedicine. El ocupă şi poziţia de Hersey Proffesor de biologie celulară la Harvard Medical School şi cea de profesor în dezvoltarea biologiei şi decan de cercetare la Harvard School of Dental Medicine.

Traducere după Publish-Negative-Results de Răzvan Gavrilă cu acordul editorului