Namira SalimOdată ce ai fost la ambii poli, ai sărit cu paraşuta deasupra Muntelui Everest şi ai înfiinţat primul consulat al ţării tale în Monaco, se pune întrebarea: ce ar mai fi de făcut? Pentru Namira Salim, exploratoarea în vârstă de 37 de ani, răspunsul e uşor.

 

 


Vrea să devină primul astronaut de origine pakistaneză care a mers în spaţiu.

Zborul ei cu proiectul de turism spaţial Virgin Galactic al lui Richard Branson este planificat pentru anul următor. Deşi nu s-a stabilit o dată pentru primul zbor comercial din cadrul proiectului, ea aşteaptă cu nerăbdare să-şi îndeplinească o obsesie pe care o are dintotdeauna.

"În copilărie am crezut mereu că voi merge în spaţiu. Nu pentru că am citit întâmplător despre asta într-o bună zi şi aşa m-am decis. Mereu am spus că am chestia asta în ADN-ul meu", a spus ea pentru AFP Dubai, prin Skype.

"Cred că aveam mai puţin de cinci ani şi plângeam foarte tare. Tatăl meu încerca să mă liniştească şi eu spuneam: 'nu vreau nimic, vreau doar să merg în spaţiu. Nu vreau jucării, nimic, trimite-mă în spaţiu, atât.' "

Însă venind dintr-o ţară care nu are un program spaţial important, unde milioane de oameni trăiesc în sărăcie, drumul către stele probabil nu avea să fie fără obstacole.

Fiind presată de tatăl ei să înveţe, şi-a păstrat pasiunea pentru spaţiu în timpul liber, alăturându-se comunităţilor de astronomie şi petrecându-şi nopţile privind la cerul din deşert după ce familia ei s-a mutat în Emiratele Arabe Unite în anii '80.

"Mereu am avut senzaţia că era ceva foarte spiritual şi divin asociat cu toate astea", spune despre propria ambiţie. "Ca şi când ceva mă trăgea şi mă chema, că trebuia să fiu şi acolo îmi era locul."

Nu e întotdeauna ieftin să-ţi urmăreşti visele – Salim a plătit 200.000 de dolari pentru a se înscrie în programul Virgin Galactic în 2007, costuri suportate cu sprijin din partea familiei, care deţine o firmă de echipament de construcţii în EAU. Partea de zbor în imponderabilitate va dura doar câteva minute.

Costul este unul ridicat după orice standard, însă reprezintă doar o mică parte din cele 35 de milioane de dolari pe care pionierul american în software, Charles Sionyi, i-a plătit pentru călătoria sa în 2007 la Staţia Spaţială Internaţională, iar Salim spune că e vorba de mai mult decât simpla satisfacere a mofturilor celor bogaţi.



O investiţie în pace

Salim a spus că banii pe care i-a plătit sunt o investiţie într-o industrie comercială care va înlocui într-o zi agenţiile spaţiale guvernamentale şi va permite cercetătorilor, sateliţilor şi turiştilor să meargă pe orbită cu o mică parte din costul actual. Călătoriile în spaţiu vor juca un rol în pacea mondială, crede ea.

"Sperăm că într-o bună zi politicienii vor putea fi duşi în spaţiu, iar o navă spaţială precum cea care a fost construită în cadrul proiectului Virgin este perfectă pentru aşa ceva. Am putea chiar avea întruniri de pace şi soluţionarea conflictelor în spaţiu."

Misiunea ei a fost o ştire importantă în Pakistan la momentul înscrierii ei pentru călătorie, iar când va avea în final loc, instituţiile media patriotice şi independente din ţara ei vor fi cuprinse de entuziasm.

Ea a fost deja subiect de prima pagină. În 2007 a devenit prima pakistaneză care a ajuns la Polul Nord, în 2008 prima pakistaneză care a ajuns la Polul Sud şi mai târziu în acelaşi an, prima sud-asiatică – nu doar pakistaneză – care a sărit cu paraşuta deasupra Muntelui Everest.

În prezent consul onorific al Pakistanului în Monaco, Salim a adoptat simbolicul ei "drapel al păcii" în toate călătoriile sale şi acum are de gând să-l poarte în spaţiu.

Făcând asta, ea speră să ajute la răspândirea unei poveşti mai frumoase despre ţara ei greu încercată, ce este răvăşită de insurgenţi islamişti şi separatişti, sărăcie, boală, pene de curent şi stagnare economică.
"Eu cred că avem nevoie mai mult decât orice de arborarea unui drapel al păcii în numele ţării noastre", afirmă Salim.

Antrenamentul pentru zbor a fost făcut la National Aerospace Training and Research Centre din Statele Unite şi a inclus o simulare pe o centrifugă, cu recrearea presiunilor şi eforturilor suportate în timpul călătoriei către şi dinspre spaţiul de pe orbită.

"Am resimţit forţele G care m-au făcut să mă simt ca şi cum un elefant m-ar fi strivit. Nici nu mă puteam mişca şi eram sufocată", a spus ea.

"Apoi, deodată am ajuns pe orbită şi eram în spaţiu, caracteristicile de simulare s-au schimbat complet, iar eu m-am simţit uşoară ca un fulg, plutind în spaţiu. A fost într-adevăr un sentiment eliberator."

Mai mult de 500 de oameni au contribuit cu depozite în bani pentru a prinde un loc în călătoria de 60 de mile şi două ore în spaţiu. Branson a spus că speră că programul va face primul său voiaj până la sfârşitul lui 2013.

Administraţia Federală a Aviaţiei a dat programului Virgin permisiunea de a începe testările în spaţiu pentru nava SpaceShipTwo, însă este încă neclar când va decola primul zbor cu turişti.

Dar când o va face, Salim va fi acolo să scrie istorie pentru ţara ei.

"Îmi place titlul de 'Primul astronaut pakistanez', e ca şi cum aş fi o prinţesă deosebită a ţării. Poate chiar mai bine decât o prinţesă", a adăugat Namira.

Salim, născută în Karachi, dar locuind acum în Monaco, a spus că familia sa a sprijinit-o mereu, dar părinţii ar fi vrut să fie mai convenţională în viaţa casnică.

"Duc o viaţă foarte radicală, nu am urmat calea tipică de a mă căsători şi a avea copii, aceasta este îngrijorarea lor, este o dorinţă. Ei speră că mă voi linişti", a spus ea.

"Dar nu am planuri şi nu cred în planuri, eu cred în destin şi acel instinct în care am crezut mereu şi pe care l-am urmat."


 

Traducere realizată de Răzvan Gavrilă după 'First' Pakistan astronaut wants to make peace in space.