StranutOamenii de ştiinţă au identificat o posibilă modalitate de îmbunătăţire a vaccinurilor antigripale, după ce au descoperit faptul că virusul gripei sezoniere păcăleşte de obicei sistemul imunitar întărit cu vaccinuri cu o singură substituţie de aminoacid. În plus, ei au descoperit că aceste simple modificări de aminoacizi au loc numai în şapte locuri de pe suprafaţa sa - nu în 130 de locuri, cum se credea. Cercetarea a fost publicată pe 21 noiembrie în revista Science.

 



"Această descoperire reprezintă un important pas înainte în înţelegerea noastră asupra evoluţiei virusurilor gripale şi ea ne-ar putea permite, în cele din urmă, să prevedem acea evoluţie. Dacă putem face asta, atunci am putea produce vaccinuri antigripale mult mai eficace decât vaccinul actual", a declarat profesorul Derek Smith de la Universitatea din Cambridge, unul dintre cei doi lideri ai cercetării, celălalt fiind profesorul Ron Fouchier de la Centrul Medical Erasmus din Olanda.

 

Influenza
Virus gripal la microscopul electronic
Credit imagine: CDC

 

Vaccinul antigripal acţionează prin expunerea organismului la elemente gripale inactivate, proprii celor trei tipuri principale de gripă care infectează oamenii, obligând sistemul imunitar să dezvolte anticorpi împotriva acestor virusuri. Când organismul este expus la gripa reală, anticorpii formaţi pot anihila virusul gripal.



Cu toate acestea, la fiecare doi sau trei ani, stratul exterior al virusului gripei sezoniere (alcătuit din aminoacizi) evoluează, împiedicând anticorpii care combat tulpinile mai vechi de gripă să recunoască noua tulpină. Ca urmare, noua tulpină de virus păcăleşte mecanismele imunitare dobândite în urma infecţiilor sau a vaccinărilor anterioare. Deoarece virusul gripal este în continuă evoluţie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii se întruneşte de două ori pe an pentru a hotărî dacă tulpinile de gripă incluse în vaccin trebuie să fie schimbate.

Pentru acest studiu, cercetătorii au creat virusuri cu diverse substituţii de aminoacizi şi diferite combinaţii de substituţii de aminoacizi. Apoi au testat aceste virusuri pentru a vedea care substituţii şi combinaţii de substituţii cauzează dezvoltarea de noi tulpini.

Ei au descoperit că, de obicei, gripa sezonieră fentează imunitatea şi se dezvoltă în noi tulpini doar cu o singură substituţie de aminoacid. Până în momentul cercetării, se credea că gripa sezonieră poate păcăli imunitatea achiziţionată de oameni în urma infecţiilor sau a vaccinărilor anterioare în prezenţa a cel puţin patru substituţii de aminoacizi.

Ei au constatat că astfel de modificări de aminoacizi singulare apar doar în şapte locuri de pe suprafaţa sa - toate situate în apropierea zonei de contact a receptorulului (zona în care virusul gripal contactează şi infectează celulele gazdă). Localizarea este semnificativă, iar virusul nu se modifică prea aproape de ea, decât dacă este nevoit să o facă, deoarece o anumită zonă este importantă pentru ca virusul să se conserve.

"Virusul are nevoie să-şi conserve locul său de contact, pe care-l foloseşte pentru a recunoaşte celulele pe care le infectează în gât", a declarat Bjorn Koel, de la Centrul Medical Erasmus din Olanda, autorul principal al lucrării.

Gripa sezonieră este responsabilă pentru o jumătate de milion de decese şi mult mai multe spitalizări şi boli grave din întreaga lume în fiecare an.



Traducere de Maricica Botescu, după reveals-flu-evolves-immunity.