Universul este imens. Raportate la dimensiunea acestuia, Pământul, sistemul solar şi chiar galaxia noastră, Calea Lactee, sunt incredibil de mici. Prin comparaţie cu steaua din sistemul nostru solar, Soarele, steaua UY Scuti, una dintre cele mai mari descoperite vreodată, este enormă. Pornind de la dimensiunea acesteia, UY Scuti este denumită stea hipergigantică, care urmează, în clasificarea astronomilor, clasei "gigant" şi celei a stelelor "supergigant".

 



UY Scuti este considerată cea mai mare, dar nu cea mai masivă stea (materia conţinută). Comparativ cu Soarele, UY Scuti are o masă de circa 30 de ori mai mare. Dar cea mai masivă stea cunoscută este R136a1, cu o masă de circa 265 de ori mai mare decât cea a Soarelui şi cu o rază de 30 de ori mai mare decât a stelei sistemului nostru solar.

 



După cum se poate observa, masa şi mărimea fizică nu sunt mereu corelate, în special în cazul stelelor din clasa "gigant". UY Scuti este de 30 de ori mai masivă decât Soarele, dar are o rază de 1.700 de ori mai mare.

Măsurarea stelelor nu este întotdeauna o întreprindere cu rezultate certe. UY Scuti este o stea cu o strălucire variabilă, pentru că variază în dimensiune. Eroarea în măsurarea dimensiunii stelei este de 192 raze solare (raza solară este de 695.500 kilometri). Dacă UY Scuti ar fi, în realitate, mai mică cu 192 raze solare, atunci ar putea să nu mai fie cea mai mare stea cunoscută.

Mărimea aproximativă a unei stele este de circa 750 milioane mile (aproximativ 8 unităţi astronomice, unde o unitate astronomică înseamnă distanţa dintre Pământ şi Soare).



O dificultate în ce priveşte măsurarea unei stele rezultă din marginea difuză a acestora. Cele mai multe stele nu au o suprafaţă rigidă, unde gazul se termină şi începe vidul, şi care ar putea fi folosită ca limită şi indicator al marginilor stelelor.

Aşadar, pentru a defini în mod util marginea stelelor, utilizăm poziţia fotosferei. Fotosfera este zona în care steaua devine transparentă la lumină şi unde fotonii - particulele de lumină - pot "evada". Aşadar, din perspectiva unui astrofizician, aceasta este suprafaţa exterioară a stelei. Mergând către centrul stelei, fotonii sunt prinşi în serii nesfârşite de ciocniri, nefiind, deci, capabili să se mişte liber.

Fotosfera nu este locul în care gazul stelei se sfârşeşte; stelele au, de asemenea, atmosferă, care este transparentă şi care se întinde dincolo de fotosferă.

În ce priveşte UY Scuti, fotosfera stelei s-ar întinde dincolo de orbita lui Jupiter. Asta înseamnă că lumina produsă în centrul stelei nu ar putea scăpa din stea până nu ar ajunge dincolo de Jupiter. Dincolo de acest loc este o atmosferă difuză, încinsă, care s-ar întinde departe către limitele sistemului nostru solar, şi mari cantităţi de gaz şi praf eliberate de stea de-a lungul timpului.

Gazul pierdut de stea s-ar întinde pe 400 de unităţi astronomice, adică de 10 ori distanţa de la Soare la Pluto.

Traducere după: the-biggest-star