Imagine frontAstronomii au asistat pentru prima dată la dezintegrarea unui asteroid în mai mult de 10 bucăţi. Această descoperire a fost publicată online în data de 6 martie în Astrophysical Journal Letters. Deşi nuclee fragile de cometă au fost observate anterior în timp ce se dezintegrau atunci când se apropiau de Soare, nimic din ce s-a putut vedea anterior în centura de asteroizi nu se poate compara cu acest tip de dezintegrare. Telescopul spaţial Hubble al NASA a reuşit să fotografieze această dezintegrare ciudată.



 

Imagine 1

Această serie de imagini obţinute de telescopul spaţial Hubble ne prezintă dezintegrarea unui asteroid de-a lungul unei perioade de câteva luni de la sfârşitul anului 2013. Fragmentele mai mari din acest asteroid au o rază de până la 200 de iarzi (n.t. 1 iard=0,9144 m), fiecare dintre ele având „cozi" provocate de praful care s-a ridicat de pe suprafeţele lor şi care a fost împins înapoi de presiunea luminii Soarelui. Zece bucăţi din acest asteroid s-au îndepărtat încet de acesta, iar modul în care s-a produs dezintegrarea asteroidului sugerează că aceasta nu poate fi explicată de o coliziune cu un alt asteroid. O ipoteză cu privire la modalitatea prin care s-a dezintegrat asteroidul presupune că acesta a fost antrenat într-o mişcare de rotaţie accelerată de către lumina Soarelui, ajungând astfel să se învârtă suficient de repede pentru a se dezintegra ca urmare acţiunii forţei centrifuge. Imaginile au fost obţinute în lumină vizibilă cu ajutorul Wide-Field Camera 3 a telescopului spaţial Hubble. Credit: NASA, ESA, D. Jewitt/UCLA.

„Este destul de uimitor să vedem cum această piatră se destramă în faţa ochilor noştri", a spus David Jewitt, profesor în cadrul Department of Earth, Planetary and Space Sciences al UCLA (University of California, Los Angeles) şi în cadrul Department of Physics and Astronomy al UCLA, cel care a condus această cercetare astronomică.

Dezintegrarea asteroidului denumit P/2013 R3 a fost observată pentru prima dată sub forma unui obiect ciudat, neclar în data de 15 septembrie 2013 de către telescoapele de observaţie Catalina şi Pan-STARRS (Panoramic Survey Telescope and Rapid Response System). În data de 1 octombrie 2013, cu ajutorul telescopului WM Keck de pe muntele Mauna Kea din Hawaii, s-au observat trei corpuri care se deplasau învăluite într-o manta de praf care avea un diametru aproape egal cu cel al Pământului.

„Telescopul Keck ne-a arătat că acest asteroid merită să fie urmărit de către Hubble", a declarat Jewitt.

Datorită rezoluţiei sale superioare, telescopul Hubble a arătat că există într-adevăr 10 obiecte distincte, fiecare dintre acestea având o coadă specifică de cometă formată din praf. Patru fragmente stâncoase mai mari aveau o rază de până la 200 de iarzi, adică de două ori lungimea unui teren de fotbal.

Datele obţinute cu ajutorul telescopului spaţial Hubble au arătat că fragmentele de asteroid aflate în derivă se îndepărtau unele de altele cu o viteză de numai 2 km pe oră, adică chiar mai lent decât se deplasează un om. Asteroidul a început să se dezintegreze la începutul anului trecut, dar noi bucăţi din acesta au continuat să apară în imaginile cele mai recente.

În consecinţă, este foarte puţin probabil ca asteroidul să se dezintegreze din cauza unei coliziuni cu un alt asteroid, căci în acest caz dezintegrarea ar fi fost instantanee și violentă. De asemenea, în acest caz o parte dintre resturile acestui asteroid ar fi trebuit să se deplaseze cu o viteză mult mai mare decât a resturilor observate.

Asteroidul nu s-a dezintegrat nici ca urmare a presiunii exercitate de gheaţa din interiorul său, care s-ar fi putut încălzi şi vaporiza, a spus Jewitt. Asteroidul este mult prea rece pentru ca gheaţa acestuia să sublimeze, acesta menţinându-se probabil la o distanţă de 300 de milioane de mile faţă de Soare în cea mai mare parte din vârsta sistemului solar, a spus el.



Imagine 2

Această serie de imagini obţinute de telescopul spaţial Hubble ne prezintă dezintegrarea unui asteroid de-a lungul unei perioade de câteva luni de la sfârşitul anului 2013. Fragmentele mai mari din acest asteroid au o rază de până la 200 de iarzi. Credit: NASA, ESA, D. Jewitt (UCLA).

În consecinţă, se crede că asteroidul s-a dezintegrat ca urmare a unui efect subtil al luminii Soarelui care a provocat creşterea lentă a vitezei de rotaţie a acestuia. În cele din urmă părţile sale componente, precum strugurii aflaţi pe o tulpină, au fost antrenate uşor către exterior din cauza forţei centrifuge, a spus Jewitt. Posibilitatea apariţiei unui asemenea efect de dezintegrare denumit „cuplul YORP" a fost de mult timp discutată de către oamenii de ştiinţă, dar, până în prezent, nu au existat date observaţionale care s-o susţină.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, P/2013 R3 ar trebui să aibă un interior slab, fracturat, probabil ca urmare a numeroaselor coliziuni nedistructive pe care le-a avut anterior cu alţi asteroizi. De fapt se crede că cei mai mulţi asteroizi de mici dimensiuni au fost grav deterioraţi în acest mod, ceea ce le conferă acestora o structură internă de tip „morman de moloz". P/2013 R3 a rezultat, probabil, ca urmare a unor coliziuni puternice ale unor corpuri mai mari în urmă cu miliarde de ani.

Telescopul Hubble a descoperit recent un asteroid care avea nu mai puţin de şase cozi de tip cometă şi care a fost denumit P/2013 P5, astfel încât astronomii cred că există mai multe dovezi circumstanţiale care indică că presiunea luminii solare ar putea fi forţa principală care provoacă dezintegrarea asteroizilor de mici dimensiuni (având mai puţin de o milă în diametru) din Sistemul Solar.

Rămăşiţele asteroidului care cântăreşte aproximativ 200.000 de tone vor furniza în viitor o sursă bogată de meteoriţi, a mai spus Jewitt. O mare parte dintre aceştia se vor prăbuşi în Soare, dar o mică parte dintre aceste resturi într-o bună zi vor putea intra în atmosfera Pământului şi vor sfârşi prin a se aprinde pe cer ca nişte meteori, a spus el.

Jewitt lucrează la College of Letters and Science al UCLA şi este membru al National Academy of Sciences şi, de asemenea, el este membru al American Association for the Advancement of Science şi American Academy of Arts and Sciences. El a descoperit alături de alţi colegi centura Kuiper, aflată dincolo de planeta Neptun, în anul 1993. Descoperirea acestei centuri de asteroizi care conţine mai mult de un miliard de obiecte cosmice şi care în trecut a fost considerată a reprezenta spaţiu gol a schimbat fundamental percepţia modernă asupra sistemului nostru solar.

Telescopul spaţial Hubble reprezintă un proiect de cooperare internaţională între NASA și Agenţia Spaţială Europeană. Goddard Space Flight Center al NASA din Greenbelt, Maryland, gestionează activitatea acestui telescop. Space Telescope Science Institute (STScI) din Baltimore conduce proiectele ştiinţifice desfăşurate cu ajutorul lui Hubble. STScI este administrat pentru NASA de către Association of Universities for Research in Astronomy, Inc. din Washington.

„Rezoluţia şi sensibilitatea incredibilă a lui Hubble au deschis noi perspective de cercetare pentru oamenii de ştiinţă din domeniul ştiinţelor planetare", a spus Hal Weaver, de la Applied Physics Laboratory al Johns Hopkins University din Laurel, Maryland, unul dintre cercetătorii din echipa lui Jewitt.



Traducere de Cristian-George Podariu după astronomers-witness-mysterious-never-before-seen-disintegration, cu acordul Phys.org.