Anomalii termince - Marea Piramidă a lui Keops

Mai multe anomalii termice au fost observate în patru dintre marile piramide din apropiere de Cairo, printre care piramida lui Keops, a anunțat luni ministrul pentru antichități în cadrul unei conferințe de presă organizate la căderea nopții, la baza piramidei. Aceste prime rezultate ale analizelor termice efectuate de la lansarea misiunii "Scan Pyramids", la 25 octombrie, de o echipă de cercetători egipteni, francezi, japonezi și canadieni, deschid calea unei multitudini de interpretări.

 



"Oamenii de știință au observat mai multe anomalii termice în cazul tuturor monumentelor analizate (...), dar una dintre ele este deosebit de impresionantă. Este cea observată pe fațada estică a piramidei lui Keops, la nivelul solului", se indică într-un comunicat de presă al misiunii.

În cazul unor blocuri de piatră, există o diferență de până la 6 grade față de blocurile vecine. Acest aspect este surprins de imaginile obținute cu camera termică prin apariția de culori calde în anumite zone, față de restul monumentului funerar care apare în culori reci, care variază de la albastru la magenta.

Deși motivele acestor anomalii termice rămân necunoscute, anomalia sesizată de cercetători la piramida lui Keops ar putea indica existența unei camere secrete.

Grație tehnologiei în infraroșu și a senzorilor sofisticați, echipa de cercetători a realizat teste în piramidele lui Keops și lui Khafra — care, alături de piramida lui Menkaura, formează ansamblul piramidelor de la Gizeh — dar și în piramidele de la Dahshur, situate la sud de Cairo.

Acest proiect, care ar trebui să dureze până la sfârșitul anului 2016, este o nouă încercare de a clarifica secretul care înconjoară construcția piramidelor.

Preluare de pe AGERPRES