Egiptul anticFizicienii de la Fundaţia FOM şi de la Universitatea din Amsterdam au descoperit că egiptenii antici au folosit un truc inteligent pentru a transporta mai ușor pietrele grele din cadrul piramidelor cu ajutorul săniilor. Egiptenii au umezit nisipul peste care trecea sania lor de transport. Prin utilizarea unei cantităţi adecvate de apă ei au putut reduce la jumătate numărul necesar de oameni mobilizaţi în acest scop. Cercetătorii au publicat online această descoperire în data de 29 aprilie 2014 în Physical Review Letters.

Comentarii -

Tehnologia 5GCea de-a cincea generaţie a reţelelor mobile de date, sau 5G, nu este dedicată în mod special echipamentelor noastre mobile. De fapt ea va fi realizată mai mult pentru o serie de obiecte precum ar fi maşina, frigiderul, ceasul inteligent, periuţa de dinţi, becul şi pentru alte obiecte de zi cu zi pentru ca acestea să poată comunica unele cu altele în cadrul unui aşa-numit internet al echipamentelor.

Comentarii -

Hubble ultradeep field. Credit imagine: Hubble/NASACosmologul Christof Wetterich de la University of Heidelberg a întocmit o lucrare pe care a adăugat-o pe serverul arXiv în care susţine că este posibil ca teoria cu privire la expansiunea Universului să fie incorectă. El sugerează în schimb că deplasarea spre roşu care a fost observată de cercetători de pe Pământ ar putea fi cauzată de o creştere a masei în Univers.

Comentarii -

Cu aproape un secol  în urmă în revista Scientific American a apărut un articol în care autorul făcea o predicţie, nu doar îndrăzneaţă, ci şi vizionară, referitoare la faptul că ochiul stâng al omului va deveni un organ  rezidual; singurul ochi disponibil ar fi urmat să deţină abilităţi de percepţie incredibile. Cel care a propus această teorie, în anul 1927, este Thomas Hall Shastid, un important oftalmolog, autor al mai multor articole ştiinţifice.

Comentarii -

galaxie piticaAnalizând datele obţinute în urma unui studiu pe scară largă a bolţii cereşti denumit Sloan Digital Sky Survey, astronomii au descoperit mai mult de 100 de galaxii de mici dimensiuni, pitice, având caracteristici care indică faptul că ele găzduiesc găuri negre masive care se alimentează cu gazul aflat în vecinătatea lor. Această descoperire contrazice o ipoteză curentă care susţine că doar cele mai mari galaxii pot găzdui astfel de monştri şi ea ne poate ajuta să rezolvăm problema modului cum au apărut şi au crescut aceste găuri negre în Universul timpuriu.

Comentarii -

IBM a anunţat recent că a stabilit parteneriate cu oraşele Minneapolis, Minnesota şi Montpellier, Franţa, pentru a transforma rapid modul în care se furnizează apa, funcţionează transportul şi sunt administrate urgenţele, urmând a se trece la un sistem inteligent de decizie bazat pe date. Acestea şi alte oraşe folosesc tot mai mult datele pentru a lua decizii mai bune şi a aloca resurse pentru a detecta şi a rezolva problemele apărute în infrastructura oraşului.

Comentarii -

Litiu-ionNoi observaţii făcute de cercetătorii de la MIT au arătat modul intern de lucru al unui tip de electrozi larg folosiţi în bateriile cu ioni de litiu. Noile descoperiri explică puterea mare şi durata mare de viaţă ale acestor baterii, spun cercetătorii.

Comentarii -

Regiuni creier. Credit: Neuron, Neubert et al.Cercetătorii de la Oxford University au identificat o zonă din creierului uman care arată complet diferit faţă de regiunile cerebrale ale celor mai apropiate rude ale noastre. Se crede că această zonă specială din creierul uman care a fost identificată de cercetători este responsabilă cu planificarea și cu luarea deciziilor, acţiuni care se consideră că reprezintă caracteristici pur umane.

Comentarii -

Arată cam ca un Fiat 500 încrucişat cu un mouse Microsoft supradimensionat, dar Google crede că acest proiect de maşină fără şofer e mai aproape de transportul autonom al viitorului decât vehiculele pe care salonul le-a testat până acum. Prezentată la Code Conference inaugurală din California, de săptămâna aceasta, maşina Google fără şofer de două locuri e complet electrică, atingând o viteză maximă de aproximativ 40 de kilometri pe oră.

Comentarii -

Deşi există multe motive pentru care unii utilizatori încă mai folosesc Windows XP, din momentul din care Microsoft a anunţat că sistemul de operare nu va mai avea asistenţă tehnică, mulţi se întreabă, probabil, dacă nu a venit timpul pentru a-şi lua rămas bun de la Windows XP şi să ureze un bun venit noului Chromebook în viaţa lor. Încă vă întrebaţi de ce?! Acum veţi afla motivul…

Comentarii -

Filamente cosmiceAstronomii cred că toate galaxiile din Univers sunt conectate printr-o vastă reţea cosmică de filamente, dar până în prezent nu s-a reuşit observarea acestei presupuse reţele cosmice. Cu toate acestea, lucrurile sunt pe cale să se schimbe datorită activităţii intense a unui quasar îndepărtat care luminează fundalul ceresc.

Comentarii -

Fizica particulelor va deveni din ce în ce mai mult un efort internaţional în deceniile următoare, conform unui comitet însărcinat cu elaborarea unui plan strategic privind viitorul fizicii particulelor în Statele Unite ale cărui mult-aşteptate recomandări au fost publicate astăzi. Conform acestui comitet, priorităţile de vârf ale fizicii particulelor în Statele Unite includ: a) continuarea jucării unui rol principal la Marele Accelerator de Particule din Europa (LHC), b) elaborarea un program mondial privind studiul particulelor neutrino, găzduit în Statele Unite şi c) participarea la dezvoltarea unui viitor accelerator linear, dacă e construit în Japonia.

Comentarii -

PastileMilioane de oameni iau statine pentru scăderea colesterolului. Prin urmare, atunci când anul trecut în ʺThe BMJʺ, o publicaţie medicală britanică importantă, au apărut două articole care au pus sub semnul întrebării siguranţa lor, acestora li s-a acordat un interes considerabil.

Comentarii -

CybersecuritateSăptămânile trecute, comunitatea specialiştilor în securitate a fost zguduită de ştiri cu privire la o pătrundere neautorizată de proporţii în sistemul gigantului vânzărilor online eBay, care a afectat 145 de milioane de clienţi, urmată de alta care a avut ca ţintă 110 milioane de mici comercianţi.

Comentarii -

Trimiterea unui sul sacru evreiesc pe lună ar putea fi doar începutul unei dovezi a apocalipsei - construirea unei copii de siguranță a întregii culturi și vieți de pe Pământ. Gândiţi-vă la Pământ ca la un supercomputer, cu Luna ca hard diskul nostru de siguranță. Această viziune stă în spatele planului de a folosi Luna ca un depozit în afara pământului pentru semnele distinctive religioase, culturale și chiar genetice ale pământului.

Comentarii -

Materialele hibride reprezintă un amestec de celulele bacteriene şi elemente lipsite de viaţă care pot transporta electricitatea sau emite lumina. Inspiraţi de materiale naturale precum osul,  mozaic de minerale şi celule vii, cercetătorii de la MIT au creat celule bacteriene capabile să producă biofilme care pot încorpora materialele fără viaţă, ca nanoparticulele de aur sau nanocristalele.

Comentarii -

Studierea ţesutului conjunctiv dezvăluie noi lucruri  despre durere şi furnizează noi explicaţii privind medicina alternativă. Ţesutul conjunctiv face legătura dintre coapsa şi gambă, dintre mâna şi braţ, dintre stern şi claviculă. Pe măsură ce vă mişcaţi, permite muşchilor să alunece unul peste celălalt. Acesta acţionează ca o plasă care suspendă organele şi asemeni unui adeziv de înaltă tehnologie care ţine celulele la locul lor în timp ce transmite mesaje între ele.

Comentarii -

Colapsul Universului. Imagine de Ron MillerNu se întâmplă des ca astronomia să se împace cu cartea Genezei din Biblie. În aceasta din urmă se afirmă următoarele: „... dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit". Rezultă de aici că prin cunoaştere nu doar noi vom fi ucişi ci însăşi Universul întreg va fi distrus. Într-adevăr, un fizician speculează că prin observarea continuă a Universului acesta ar putea intra într-o stare care ar provoca dispariţia a tot ceea ce există.

Comentarii -

ExoplanetaÎntr-un nou studiu se arată că viaţa extraterestră aflată pe alte planete ar putea fi mult mai răspândită decât s-a crezut anterior. Planete despre care se credea anterior că nu pot găzdui viaţa ar putea fi capabile să susţină viaţa, după cum se arată într-un studiu elaborat de către University of Aberdeen.

Comentarii -

Sonda petrolCu aproximativ trei sute de milioane de ani în urmă, atunci când primii amfibieni au apărut din mările primordiale, mlaştini uriaşe, luxuriante, pline cu arbori mari, ferigi şi alte plante cu frunze s-au format de-a lungul coastelor oceanelor. Acestea s-au umplut în timp cu alge şi miliarde de microorganisme.

Comentarii -

Bloodhound SSCÎn afara unei scurte perioade între 1960 şi 1970, inginerii şi piloţii britanici au jucat un rol dominant în stabilirea unui record de viteză al celor mai rapide maşini de pe planetă. Începând cu Benz No. 3 al lui Lydston Hornsted, care a stabilit un record de 124 de mile pe oră (cca. 200 de kilometri pe oră) acum exact 100 de ani, până la deţinătorul recordului actual, Thrust SSC al lui Andy Green, care a întrecut bariera sunetului pentru a atinge 763 de mile pe oră (cca 1228 kilometri pe oră) în 1997.

Comentarii -

Transformare lemnUn nou tip de hârtie care este fabricat din fibre de lemn având o transparenţă optică de 96% ar putea fi un material revoluţionar pentru următoarea generaţie de celule solare. Această hârtie ce provine din plante este mai ieftină şi mai ecologică decât substraturile din material plastic care sunt frecvent utilizat în celulele solare actuale.

Comentarii -

imagine artistNASA a anunţat în anul 2010 că a descoperit un număr de 14 stele care reprezentau cele mai reci stele ce au fost observate vreodată. Aşa-numitele stele „pitice maro" erau cunoscute, la acel moment, ca făcând parte din categoria celor mai reci stele cunoscute din Univers.

Comentarii -

Continuu sau granularNeted sau granular? Este spaţiul-timp continuu sau dacă l-am putea privi de foarte aproape am constata că el este compus din celule elementare discrete având dimensiunea de 10^-35 m, care corespund scării Planck? Dacă într-adevăr spaţiul este discontinuu, atunci oamenii de ştiinţă cred că acest lucru ar conduce la existenţa unor abateri de la teoria relativităţii a lui Albert Einstein, cea care a fost formulată cu mai mult de 100 de ani în urmă.

Comentarii -

O nouă descoperire ştiinţifică poate oferi radioterapiei oncologice noi instrumente pentru a creşte precizia şi siguranţa tratamentului pe bază de radiaţii la pacienţii diagnosticaţi cu cancer, permiţând medicilor să poată „vedea" fasciculele puternice emise de un accelerator linear atunci când acestea intră sau ies din corp.

Comentarii -