(Timp citire: 2 minute)

Detergentul este un produs chimic care, dizolvat în apă, are proprietatea de a spăla, curăţa, degresa, dezinfecta diferite obiecte. Detergentul pentru vase se foloseşte la curăţarea vaselor şi îndepărtarea grăsimilor de pe acestea.



În anul 1916, în contextul în care, din pricina Primului Război Mondial, a existat o criză de grăsimi necesare la fabricarea săpunului, a fost inventată o versiune sintetică de produse de curăţare, anume detergenţii. Primul detergent sintetic a fost creat în Germania în 1916 de către Fritz Gunther, ca o combinaţie între săpun şi un produs chimic ce mărea eficienţa acestuia.

De la apariţia lor, detergenţii au devenit produse comune pentru spălarea vaselor şi a hainelor, prezentând ca avantaj şi faptul că nu lasă reziduuri asemenea săpunului, în special pe ţesături.

Începând din anii '60, companiile producătoare de detergenţi au fost nevoite să regândească formula folosită, deoarece sulfaţii şi fosfaţii erau dăunători mediului.

Istoria detergentului de vase este legată oarecum de maşina de spălat vase automată, ambele revoluţionând modul în care sunt spălate vasele în gospodării.

De la inventarea primei maşini de spălat vase, în 1886, de către Josephine Cochrane, şi până în anii 1950, maşina de spălat vase nu a devenit foarte comună în gospodăriile oamenilor, neacordându-se o atenţie specială nici detergenţilor de vase. În acei ani mulţi detergenţi folosiţi în maşinile de spălat automate conţineau pigmenţi şi chimicale care lăsau pete pe vase şi pe pereţii interiori ai maşinilor.

Dennis W. Weatherby, care lucra pentru compania Procter&Gamble, a inventat un detergent de o culoare galbenă, cu un parfum de lămâie, care putea fi folosit cu alte produse ce conţineau înălbitor şi care nu lăsa pete pe vase sau pe maşina de spălat. În anul 1987, Weatherby a primit patentul pentru primul detergent de vase. Produsul — un detergent sub formă de pudră — a devenit foarte rapid un brand cunoscut, iar formula sa se foloseşte şi în zilele noastre.

Până în anii '90 au devenit disponibile şi produse sub formă lichidă sau de gel. Companiile producătoare au adăugat diferite parfumuri şi coloranţi pentru a schimba culoarea şi mirosul detergenţilor de vase.

Preluare de pe AGERPRES