(Timp citire: 3 - 4 minute)


Notaţie muzicală din a secolul al II-ea îen (al doilea imn delphic)

Cea mai veche formă de notaţie muzicală a fost scrisă în cuneiformă pe o tabletă descoperită pe teritoriul oraşului Nippur din Sumer (Irakul de astăzi) şi datează din jurul anului 2000 î.Hr. Tableta reprezintă instrucţiuni fragmentate despre a cânta muzica, astfel că acea muzică era compusă în armonii de terţe şi a fost scrisă folosind o scară diatonică. O tabletă din jurul anului 1250 î.Hr. arată o formă de notaţie mai dezvoltată. Deşi interpretarea sistemului de notaţie este încă foarte controversat, este clar că notaţia indică numele coardelor unei lire, al cărui acordaj este descris pe alte tablete. Deşi sunt fragmentate, aceste tablete reprezintă cele mai vechi melodii notate găsite pe Terra.



Sistemul de notaţie muzicală al Greciei Antice a fost folosit cel puţin din secolul al VI-lea î.Hr. până în aproximativ secolul al IV-lea d.Hr. Mai multe compoziţii complete şi fragmente au supravieţuit de-a lungul anilor. Notaţia consta în simboluri amplasate deasupra silabelor textului. Un exemplu de compoziţie completă este epitaful Seikilos care datează undeva între secolele II î.Hr — I d.Hr. În manuscris există trei imnuri scrise de Mesomedes din Creta. Imnurile Delfice, care datează din secolul al II-lea î.Hr., folosesc această notaţie, dar au fost conservate complet. Notaţia greacă se pare că a dispărut din folosinţă în perioada Declinului Imperiului Roman.

Notaţia muzicală vestică este un sistem evolutiv ce datează încă din perioada Greciei şi Romei Antice. În jurul anului 500, scriitorul şi omul de stat roman Boethius a atribuit 15 litere pentru două octave de tonuri. Chiar dacă dezvoltatorul sistemului de notaţie cu litere a fost roman, majoritatea ţărilor europene folosesc sistemul ''Sol Fa Tonic''. Acest sistem a fost introdus în jurul anului 1000 de către un călugăr benedictin numit Guido d'Arezzo şi folosea sunetele ''Ut Re Mi Fa Sol La Si'' pentru a reprezenta sunetele dintr-o octavă. Mai târziu ''Ut'' a fost înlocuită cu ''Do'' (de la Dominus), astfel ca Dumnezeu să fie începutul scării muzicale.

Muzica bizantină este o muzică religioasă vocală bazată pe cântarea modală monodică a Greciei Antice şi a Orientului Apropiat preislamic. Notaţia s-a dezvoltat pe acelaşi principiu al notaţiei vestice, fiind ordonată de la stânga la dreapta şi separată în măsuri. Diferenţa era ca simbolurile notaţiei erau diferenţiale şi nu absolute, adică acestea indică schimbarea de tonalitate, iar muzicianul trebuie să deducă cu exactitate care notă urmează.

Cele şapte note standard în solfegiul bizantin sunt: pá, vú, ghá, dhe-, ké, zo-, ne—şi corespund notelor din notaţia vestică re, mi, fa, sol, la, si, do. Muzica bizantină foloseşte exclusiv cele opt scări netemperate numite ''E-khoi'' (sunete), astfel că tonalitatea absolută a fiecărei note poate varia puţin de fiecare dată, depinzând de E-khos-ul folosit. Notaţia bizantină este încă folosită în multe biserici ortodoxe. Unii cantori mai experimentaţi pot folosi notaţia vestică, adaugă ''înflorituri'' nenotabile din memorie şi intră pe scările naturale.

Folosirea simbolurilor speciale pentru majore (cu o jumătate de ton mai sus decât nota scrisă) şi minore (cu o jumătate de ton mai jos decât nota scrisă) a început foarte devreme. Semnul de minor (bemolul stilizat în litera ''b'') a fost dezvoltat din simbolul B-minor (Si-minor) care a fost considerat o notă separată pe scară. Ulterior a apărut şi majorul (diezul stilizat în semnul #) ca o extensie a minorului.

Primul sistem de durată a notelor este atribuit în mare parte lui Franco de Cologne, acesta realizând în secolul al XIII-lea lucrarea ''Ars cantus mensurabilis''. În această lucrare de Cologne nu a încercat doar să codifice tonalitatea sunetelor, ci şi durata a acestora. Un început bun, dar oarecum limitat deoarece majoritatea notelor erau fie lungi (întregi), fie scurte (o treime din nota întreagă).

Sistemele de notaţie muzicală au dat iniţial dovadă de o largă varietate, dar în secolele XVII—XVIII formele familiare de acum, precum forma notelor, timpii etc., au început să devină standardizate.

Preluare de pe AGERPRES /(editor: Marina Bădulescu)