Paratrăsnetul este o tijă metalică sau un obiect metalic amplasat pe punctul cel mai înalt al unei structuri, precum o clădire, o navă sau chiar un copac, conectat electric folosind un fir sau un conductor electric pentru a interacţiona cu pământul (împământare) prin intermediul unui electrod.



Paratrăsnetul a fost realizat pentru a proteja structurile în cazul lovirii unui fulger. Dacă fulgerul loveşte structura, cel mai probabil va lovi paratrăsnetul şi va fi condus spre pământ prin conductor, în loc să lovească structura provocând un incendiu sau o electrocutare.



Încă din antichitate, oamenii au realizat că fulgerul este foarte periculos, iar pentru a îndepărta acest pericol, Ramses al III-lea, prin anul 1170 î.Hr., a ordonat dispunerea unor coloane aurite pe templele din capitala egipteana Teba.

Câteva dintre cele mai vechi conductoare de fulgere pot fi găsite în Sri Lanka în locuri precum Regatul Anuradhapura care datează din anul 377 î.Hr. Regii sinhalezi, care stăpâneau foarte bine arta construcţiei structurilor avansate, au instalat un vârf de metal, realizat din argint sau cupru, pe cel mai înalt punct al fiecărei clădiri pentru a conduce încărcătura electrică. În multe părţi din lume, monumentele budiste antice au fost distruse de fulgere, dar nu şi în Sri Lanka.

Un conductor de trăsnete ar fi fost folosit intenţionat în Turnul Înclinat din Nevyansk. Vârful turnului este înconjurat cu o tijă metalică în forma unei sfere poleite cu aur, cu ţepi. Această tijă metalică era împământată prin armătură metalică a carcasei ce străpungea întreaga clădire. Turnul din Nevyansk a fost construit între anii 1721 şi 1745, la ordinele industriaşului Akinfy Demidov, cu 28 de ani înainte de experimentul şi explicaţia ştiinţifică a lui Benjamin Franklin. Totuşi, adevărata intenţie din spatele acoperişului şi a armăturii metalice a rămas necunoscută.

Turlele bisericilor din multe oraşe europene, care erau de obicei cele mai înalte structuri din oraş, riscau să fie lovite de fulgere. Înainte, bisericile creştine au încercat să prevină incidentele distrugătoare provocate de fulgere prin rugăciune. Peter Ahlwardts a sfătuit oamenii care se adăpostesc de fulgere să meargă oriunde, dar nu în biserici şi în preajma acestora.

În Europa se considera că paratrăsnetul a fost inventat de preotul premonstraten ceh Prokop Divis, între anii 1750 şi 1754. Divis a amplasat, în anul 1754, primul paratrăsnet la sol în gradina sa din Primetice de lângă Znojmo.

Paratrăsnetul ascuţit, numit şi ''atractorul de fulgere'' sau ''tija Franklin'', a fost inventat de Benjamin Franklin în anul 1949 ca parte a explorării inovatoare despre electricitate. Deşi nu a fost primul care a sugerat o corelaţie între electricitate şi fulgere, Franklin a fost primul care a propus un sistem funcţional pentru a-şi testa ipoteza. Pe data de 15 iunie 1752 Franklin a dezvăluit că fulgerul este o scânteie gigantică, iar cu ajutorul unui vârf de metal, situat pe cel mai înalt punct al unei clădiri, acesta putea fi deviat.

Benjamin Franklin a emis ipoteze despre paratrăsnete cu câţiva ani înainte de experimentul cu zmeul. Se spune că acest experiment a avut loc deoarece s-a săturat să aştepte până la finalizarea bisericii ''Christ Church'' din Philadelphia pentru a pune un paratrăsnet în vârf.

În secolul al XIX-lea, paratrăsnetul a devenit un element decorativ. Acestea au început să fie împodobite cu bile de sticlă ornamentale. Motivul principal al acestor bile era pentru a furniza dovada unei loviri de fulger prin deteriorare sau prin desprinderea de tijă. Dacă după o furtună o bilă este distrusă sau dispărută, proprietarul ar trebui să verifice clădirea, tija şi firul de împământare.

Primele paratrăsnete pe nave se presupune că erau ataşate atunci când fulgerele erau anticipate, dar au avut o rată de succes foarte scăzută. În anul 1820, William Snow Harris a inventat un sistem reuşit pentru amplasarea paratrăsnetelor pe navele de lemn ale acelei perioade, dar în ciuda testelor încheiate cu succes care au început în 1830, Marina Regală Britanică nu a adoptat sistemul până în anul 1842, timp în care Marina Imperială Rusească a adoptat deja sistemul.

În anii 1990, punctele de paratrăsnet au fost înlocuite după cum au fost construite în prima fază atunci când Statuia Libertăţii din vârful Capitoliului SUA din Washington DC a fost renovată. Monumentul Washington este şi acesta echipat cu multiple puncte de paratrăsnet, iar Statuia Libertăţii din New York deviază fulgerele către sol atunci când este lovită.

Preluare de pe AGERPRES/(Documentare, editor: Marina Bădulescu)