(Timp citire: 3 minute)

Un accident din timpul unei călătorii la ţară l-a inspirat pe John W. Hetrick pentru a proiecta unul dintre cele mai importante progrese în materie de siguranţă auto. Hetrick, un tehnician pensionat de inginerie industrială, a primit un brevet, pentru ceea ce el a numit ''perna de siguranţă pentru autovehicule''. Acesta a fost primul prototip de airbag-uri moderne pe care le ştim astăzi. Hetrick a proiectat sistemul pentru a reduce leziunile în timpul unei frânări de urgenţă şi al unei coliziuni frontale.



În această poveste, Hetrick a amintit sursa de inspiraţie pentru invenţia sa: ''În primăvara lui '52 am ieşit împreună cu soţia şi fiica mea de 7 ani, Joan, la o plimbare de duminică în maşina noastră, un Chrysler Windsor din 1948, dintr-o dată o stâncă mare a apărut în calea noastră, îmi amintesc că am tras frâna de mână şi am schimbat direcţia maşinii spre dreapta, am ajuns într-un şanţ dar am evitat un copac şi un gard de lemn. Aşa cum am aplicat frânele, atât eu cât şi soţia mea am pus mâinile pe pieptul fiicei noastre ca să nu se lovească de bord. În timpul ăsta, acasă, nu mă puteam opri să nu mă gândesc la accident şi m-am întrebat: de ce nu a putut fi un obiect care să te oprească de la lovirea în interiorul maşinii ?''

Atunci Hentrick a început să deseneze modele pentru ''perna de siguranţă''.

La 5 august 1952, el a depus descoperirile sale şi a aşteptat mai mult de un an să primească brevetul. Procesul l-a costat aproximativ 250 de dolari.

Inventatorul german Walter Linderer a primit, de asemenea, un brevet în 1953 pentru o ''pernă gonflabilă'' pentru a proteja şoferii în accidente. Modelele lor timpurii de airbag-uri au inspirat pe alţii în industria de automobile pentru a lucra la această caracteristică de siguranţă. Ford şi General Motors au început să experimenteze pernele gonflabile la sfârşitul anilor '50.

Companiile au descoperit rapid o serie de provocări asociate cu această caracteristică de siguranţă: aceasta trebuia să fie capabilă de a simţi rapid şi precis o coliziune şi trebuie să se umfle în 40 de milisecunde sau mai puţin. Producătorii de automobile s-au confruntat, de asemenea, cu o altă provocare la airbag-uri: ar putea cauza leziuni secundare atunci când pasagerii intră în contact cu ele.

În 1967, constructorul Mercedes-Benz a început să dezvolte airbag-uri pentru vehiculele sale. Două evoluţii au determinat această mutare: creşterea rapidă a accidentelor în cursul anilor '60 şi o nouă lege federală care a mandatat ''sisteme automate de protecţie a ocupanţilor'' pentru fiecare maşină în SUA începând din 1969.

La sfârşitul anilor '60, un inginer mecanic din New Jersey pe nume Allen K. Breed a inventat un dispozitiv despre care se spune că a dat naştere industriei de airbag-uri. Breed a inventat un senzor de încredere. Tehnologia sa de detectare a accidentelor, singura de acest gen, este considerată primul sistem electromecanic din lume pentru airbag-uri. Rolul lui Breed în siguranţa auto nu s-a oprit aici, el a ajutat la proiectarea a mai mult de două duzini de alte invenţii pentru siguranţa auto. În 1991 a primit brevetul pentru un airbag care are guri de aerisire şi ajută la reducerea riscurilor de leziuni secundare prin reducerea rigidităţii genţii umflate cu aer.

În 2006 Honda introduce primul sistem airbag pentru motociclete.

Preluare de pe AGERPRES/(Documentare, editor: Marina Bădulescu)