În cadrul Congresului Internaţional Global Futures 2045 Ray Kurzweill, renumit pentru cercetările în domeniul inteligenţei artificiale, a afirmat că "În doar 30 de ani omul va fi capabil să-şi transfere mintea pe un computer şi să atingă astfel imortalitatea digitală". Fără a lua în calcul problemele de etică, filozofice, sociale şi legale, trebuie să ne întrebăm dacă are sens o asemenea aşteptare. Pentru a da un răspuns documentat ne vom îndrepta către biologie şi neuroştiinţă.


Lumea simţurilor


În cartea sa "Being There: Putting Brain, Body and World Together Again" Andy Clark explică: "Mintea biologică este în primul rând un organ destinat controlării corpului biologic. Mintea generează emoţii şi le generează repede - înainte ca un prădător să te prindă ori ca prada ta să se îndepărteze. Mintea nu reprezintă un simplu dispozitiv de raţionare".

Pentru a înţelege mai bine această afirmaţie este important să ştim că organismul nostru este practic acoperit cu senzori: chimici, mecanici, vizuali, termali, proprioceptivi (percepţia corpului), nociceptivi (percepţia durerii). Toţi aceşti senzori informează creierul cu privire la lumea exterioară şi universul intern al corpului, permiţându-i astfel efectueze reglările necesare. Mare parte a creierului este dedicată procesării informaţiilor vizuale, ocupând întregul lob occipital şi mari părţi al lobilor perietal şi temporal. Suntem, aşadar, în cea mai mare parte fiinţe văzătoare care, accidental, şi gândim.

Dacă cineva vrea să "transfere întreaga minte într-un computer", trebuie rezolvată problema senzorilor. O soluţie rapidă ar fi aceea de a nu ne îngrijora şi să pretindem pur şi simplu că toţi neuronii implicaţi în procesare informaţiei senzoriale vor române tăcuţi. Dar în urmă cu 50 de ani Donald O. Hebb a efectuat o serie de experimente pentru a studia efectele deprivării sensoziale. Acesta a plătit generos studenţi pentru a sta în izolare continuu, luând măsuri pentru eliminarea stimulilor externi (folosind sticlă, căşti, mănuşi etc.). Cei mai mulţi studenţi au renunţat la experiment după 2 sau 3 zile, întrucât nu mai puteau gândi coerent şi începuseră să sufere de halucinaţii vizuale şi auditorii. Experimentele au fost de interes pentru CIA (serviciul de informaţii externe al SUA), care a şi finanţat studiul iniţial şi care ulterior l-a "îmbunătățit", transformându-l într-un instrument de tortură.


Corpul electric

Prin urmare, dacă vrei să "transferi un creier" pe un computer fără a înnebuni, este imperativ ca respectivul creier să fie conectat la un corp artificial, care să perceapă lumea externă. Dar ce fel de corp artificial avem astăzi? Corpuri robotice unde retina este înlocuită de camere video, iar muşchii de motoare. Această soluţie este doar o palidă replică a corpului uman, departe de complexitatea acestuia din urmă.

Pe timpul copilăriei creierul învaţă prin experimentare să-şi controleze corpul. Luaţi exemplu vârfurilor degetelor, care sunt suficient de moi şi sensibile pentru a apuca şi ţine obiecte. Creierul nu trebuie să trimită comenzi precise - corpul în sine este inteligent. Încercaţi să manevraţi obiecte cu degetare pe vârfurile degetelor şi veţi înţelege cum corpul rezolvă automat o serie de probleme.




Să vorbim şi despre retina artificială. Chiar dacă există camere de înaltă rezoluţie, ochii noştri au fiecare circa 5 milioane de conuri şi 100 de milioane de bastonaşe, plus diverse stadii de preprocesare a informaţiei, realizate de diverse tipuri de celule. Suntem de parte de a crea o replică artificială a retinei.

Ca un prim pas am putea utiliza aceste corpuri robotice cu abilităţi motoare şi senzoriale reduse. Ar fi mintea afectată? Da.  Cunoaşterea se bazează pe interacţiunea pe care o avem cu lumea înconjurătoare, iar această interacţiune este transmisă atât prin percepţiile noastre, cât şi prin acţiunile noastre. Dacă le schimbă, schimbăm şi experienţa senzorială a lumii, pentru că, în fapt, cunoaşterea este parte din organism.

Partea a 2-a

Traducere şi adaptare după Silicon soul