Site-ul The Conversation o organizat o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe site-ul Reddit.com, cu Seth Shostak, astronom la Institutul SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Acesta a  încercat să explice de ce este atât de importantă căutarea vieţii extraterestre şi de ce este posibil să o descoperim în viitorul apropiat.

 



De ce crezi că oamenii continuă să caute viaţa extraterestră? Este adevărat că undele radio devin aproape de nedistins din cauza zgomotului de fundal atunci când se află la câţiva ani lumină de sursa lor?

Seth Shostak: Putem detecta foarte uşor undele radio de la miliarde de ani-lumină. Afirmaţia că undele nu pot fi sesizate din cauza zgomotelor este incorectă. Cu o antenă suficient de puternică, putem să găsim întotdeauna semnalul. Aserţiunea generală constă în faptul că, în prezent, avem parte de două informaţii pe care nu le cunoşteam acum 20 de ani. În primul rând, faptul că planetele sunt numeroase în acest Univers vizibil, chiar şi planetele asemănătoare Terrei. Este posibil ca planeta noastră să aibă miliarde de planete-surori împrăştiate prin întreg Universul. În al doilea rând, faptul că viaţa de pe Terra a început acum foarte mult timp. Dacă nu există viaţă inteligentă pe alte planete, înseamnă că planeta noastră a fost singura care a câştigat la loterie, excelând la acest capitol. De asemenea, în cazul în care cineva consideră că suntem speciali, este posibil ca acel cineva să se înşele. Iar această posibilitate justifică încercările de a afla un răspuns prin experimente; un răspuns precum ,,Ştiu deja răspunsul'' nu este unul acceptabil.

 



Oare cine va aduce la cunoştinţă descoperirea vieţii extraterestre? Există un protocol ce trebuie respectat înainte ca acest anunţ să fie făcut public?

Seth Shostak: În primul rând ar trebui să verificăm semnalul pentru a ne asigura că este, într-adevăr, unul de origine extraterestră. În al doilea rând, cineva ar trebui să facă public anunţul respectiv şi să existe consultări pe plan internaţional înainte de a transmite un semnal replică. În realitate, vom avea parte de o luptă haotică în mass-media, în timp ce oamenii de ştiinţă vor încerca să înveţe cât de mult pot despre acel semnal.

Ce urmări va avea descoperirea? Stephen Hawking consideră că, având în vedere modul în care oamenii se comportă cu forme de viaţă mai puţin inteligente, există şansa ca o specie mai evoluată decât specia umană să nu aibă cele mai bune intenţii în cazul unui contact.

Seth Shostak: Cel mai probabil vom dezvolta inteligenţa artificială în acest secol; prin urmare, este posibil să interceptăm semnale din partea unei inteligenţe artificiale creată de o specie extraterestră. Nu avem nici cel mai mic indiciu despre ce ar putea să îi intereseze pe extratereştri, însă sună prea egoist să credem că dorinţa lor este aceea de a distruge rasa umană.

Ce ne poți spune despre semnalul WOW şi despre importanţa sa?
Citiţi mai multe despre semnalul WOW aici: A fost semnalul „Wow" emis de o inteligenţă extraterestră?

Seth Shostak: Semnalul WOW a apărut o singură dată, o excepţie pe o imprimantă de linie. Nu a mai existat un al doilea semnal asemănător, deşi s-au depus eforturi pentru a-l detecta. În anii de început ai SETI au existat multe astfel de semnale, dar nu există o dovadă solidă care să demonstreze faptul că provenienţa lor ar fi fost una extraterestră.

Cât de des au loc fenomene care să te facă să spui ,,În sfârşit, s-a întâmplat, am descoperit extratereştri"?

Seth Shostak: Deoarece programele noastre de software filtrează interferenţele, aceste momente au loc foarte rar. Ultimul a fost în 1997.

Ce părere ai despre paradoxul Fermi, în care se afirmă că viaţa pe bază de carbon este foarte rară în Univers, deoarece, în caz contrar, am fi fost contactaţi deja de o altă civilizaţie?

Seth Shostak: Paradoxul Fermi reprezintă o extrapolare majoră a unei observaţii limitate. Dacă nu există dovezi clare care să susţină colonizarea extraterestră în galaxia noastră, înseamnă că nu există viaţă extraterestră? Chiar aşa!? Nici eu nu am dovezi cum că ar exista cine ştie ce faună în curtea din spatele casei mele; prin urmare, ar trebui să cred că nu există faună în exterior? Există o serie de argumente care susţin faptul că o eventuală colonizare galactică nu reprezintă un scop al civilizaţiilor avansate, iar faptul că oamenii inventează motive care par plauzibile demonstrează că paradoxul respectiv este o idee interesantă, însă nu şi o observaţie profundă.

Ce părere ai despre teoria panspermiei, teorie potrivit căreia viaţa este răspândită în Univers, sub formă de microbi, prin corpuri cereşti precum asteroizii?

Seth Shostak: Panspermia ar putea să fie posibilă; totuşi, am discutat cu mai mulţi astrobiologi, iar aceştia consideră că bacteriile ar putea supravieţui unei călătorii în sistemul solar, însă nu şi unei călătorii între sisteme solare.

De ce oamenii de ştiinţă caută automat apă şi oxigen atunci când cercetează posibilitatea existenţei vieţii extraterestre?

Seth Shostak: Bazându-ne pe chimie, moleculele pe bază de carbon reprezintă cea mai bună şansă pentru existenţa vieţii biologice. Însă proiectul SETI nu ia în calcul doar această ipoteză.

Cunoşti persoane din domeniul tău care să accepte afirmaţia caricaturistului Bill Watterson, şi anume: ,,Cea mai bună dovadă că există inteligenţă în Univers este că nimeni nu a încercat să ne contacteze"?

 


Credit: wildearthintegration.com/wp-content/uploads/2010/07/calvinlife.gif


Seth Shostak: Presupunerea că nimeni nu a încercat să ne contacteze este o afirmaţie fără dovezi. În ceea ce priveşte modestia acestui citat, şi anume că nu merităm să fim contactaţi, aceasta ţine mai mult de opinia lui Bill Watterson, şi nu de rasa umană.

Traducere de Marian Curuescu după Why-i-believe-we-ll-find-aliens