Până în prezent nu am reuşit să stabilim un contact cu o inteligenţă extraterestră, astfel încât este extrem de dificil să ne imaginăm cum ar arăta o civilizaţie extraterestră. Dar asta nu înseamnă că nu putem face unele presupuneri. În continuare puteţi afla ce ştim şi ce nu ştim despre extratereştri. Trebuie ca încă de la început să vă atenţionez că acest exerciţiu de imaginaţie este pur teoretic. Nu am întâlnit niciodată vreo inteligenţă extraterestră şi nici măcar nu putem fi siguri că există vreo civilizaţie extraterestră.

 



O mulţime de stele

Când privim spaţiul cosmic putem vedea un Univers raţional care este guvernat de legi previzibile şi constatăm, de asemenea, că acesta este plin cu stele. Doar galaxia noastră găzduieşte circa 400 miliarde de stele. Dacă luăm în considerare întregul Univers vizibil, care poate găzdui peste 170 miliarde de galaxii, atunci rezultă că ar putea exista mai mult de un septilion de stele. Acesta este un număr cu douăzeci şi patru de zerouri (10^24). Având în vedere aceste cifre ar părea o absurditate să credem că suntem singura civilizaţie tehnologică din Univers. Într-adevăr, în Univers ar fi putut exista civilizaţii inteligente cu 5 miliarde de ani în urmă.

În loc să privim cu uimire la un Univers plin de stele, care s-ar putea să fie sau să nu fie prietenos cu viaţa din el, putem să analizăm în schimb datele foarte importante care provin de la propria noastră civilizaţie. Dar acum este momentul în care trebuie să aplicăm unele raţionamente filozofice.


O autoanaliză


Atunci când încercăm să facem previziuni sau predicţii despre ceva sau cineva despre care nu ştim nimic, filozofii ne recomandă câteodată să aruncăm mai întâi o privire atentă asupra a noi înşine şi asupra situaţiei noastre prezente. Aceasta este ceea ce se numeşte ipoteza autoanalizei, o noţiune care sugerează că noi nu suntem cu nimic deosebiţi în schema de ansamblu a lucrurilor şi în cazul în care avem o particularitate anume atunci suntem, probabil, destul de obişnuiţi.



O imagine futuristă a regiunii Pudong, China


Când facem presupuneri cu privire la civilizaţiile extraterestre ar putea fi util să folosim întreaga experienţă umană pentru a trage concluzii cu privire la cum ar putea arăta extratereştrii. Ar trebui să utilizăm ipoteza autoanalizei pentru a studia propria noastră evoluţie istorică pentru ca mai apoi să putem indica cele mai probabile caracteristici ale unei ipotetice civilizaţii extraterestre. Aceste tendinţe de evoluţie nu pot fi identice pentru toate civilizaţiile extraterestre, dar ele pot fi comune pentru o mare parte dintre ele.

Acest lucru nu este chiar atât de ciudat pe cât ar părea. Legile fizicii sunt aceleaşi în întregul Univers. Prin urmare, toate civilizaţiile extraterestre ar trebui să evolueze în conformitate cu aceleaşi legi. Civilizaţiile extraterestre ar putea fi foarte asemănătoare cu propria noastră civilizaţie, atât din punctul de vedere al caracteristicilor anatomice/psihosociale, cât şi din punctul de vedere al tendinţelor de evoluţie.

Evoluţia convergentă

Ca exemplu, fizicianul Don Lincoln de la Fermilab, autorul cărţii Alien Universe: Extraterrestrial Life în Our Minds and in the Cosmos, susţine că este probabil ca viaţa inteligentă să apară în urma unor procese evolutive, chimice şi din mediul înconjurător care sunt similare cu cele ce au condus la apariţia umanităţii.

Lincoln se referă la viaţa pe bază de carbon de pe Pământ care, afirmă el, nu reprezintă un accident sau un fel de anomalie intergalactică. Atomii de carbon pot forma patru legături chimice, spre deosebire de atomii de hidrogen care pot forma doar una. Dar este relativ uşor să schimbăm aceste legături.

De asemenea, este foarte puţin probabil, spune Lincoln, ca să apară civilizaţii asemănătoare cu a noastră, avansate din punct de vedere tehnic, pe planete fără suprafeţe solide, într-o aşa-numită lume a apelor. El crede că este puţin probabil ca delfinii inteligenţi să poate dezvolta vreodată tehnologia necesară zborului spaţial. „Ar putea exista o civilizaţie a peşterilor subacvatice", spune el. „Dar, adevărat, aceasta nu ar putea topi metale".

Într-adevăr, pentru a ajunge la nivelul nostru de dezvoltare, o specie ar trebui, probabil, să fie terestră. Şi dacă este terestră, ar trebui, probabil, să urmeze acelaşi tip de evoluţie cu cea a strămoşilor noştri. Asta nu înseamnă, desigur, că toate civilizaţiile inteligente sunt descendentele unor primate. Cu toate acestea, ele ar putea urma căi similare de evoluţie, printr-un proces binecunoscut de evoluţie pe care biologii îl denumesc evoluţia convergentă. Aceasta se referă la acele cazuri în care organisme care nu sunt foarte asemănătoare dobândesc în mod independent unele caracteristici comune. Mutaţiile din evoluţie pot fi aleatoare, dar selecţia nu este.

Exemplele includ trăsături fizice care au evoluat independent (de exemplu, ochii), nişe ecologice şi chiar inovaţii ştiinţifice şi tehnologice (de ex. limbajul, scrisul, matematica, domesticirea animalelor şi cultivarea plantelor, uneltele de bază şi arme). Din acest punct de vedere nu ar fi ceva neobişnuit să presupunem existenţa unor exemple similare de evoluţie convergentă. Pot exista anumite nişe ecologice şi sociologice care nu sunt specifice planetei Pământ sau civilizaţiei umane, ele fiind arhetipale în tot Universul.

Sigur, prin această afirmaţie s-ar putea crede că susţin teoria determinismului, dar, hei, fizica este arbitrul final al tuturor lucrurilor.

Simon Conway Morris descrie în cartea sa Inevitable Humans în a Lonely Universe capacitatea „stranie" a vieţii de a evolua spre o formă unică. „Ochii, creierul, uneltele, chiar şi cultura: toate acestea apar pe bandă", scrie el. „Deci, dacă toate acestea reprezintă inevitabilităţi evolutive, atunci unde sunt omologii noştri din galaxie? Banda vieţii poate rula doar pe o planetă potrivită şi se pare că aceste planete de tip Pământ sunt mult mai rare decât s-a sperat. Oamenii apar inevitabil, dar într-o zonă izolată din Univers".

Morris subscrie în mod clar la ipoteza unor planete de tip Pământ care sunt rare şi care sugerează că condiţiile de viaţă de pe planeta noastră sunt extraordinar de exacte şi foarte dificil de reprodus în altă parte. Personal nu sunt împotriva faptului că viaţa de pe Pământ ar fi apărut ca urmare a unei serii de condiţii perfecte pentru viaţă, dar cu toate acestea viaţa ar trebui să existe şi în alte locuri din cosmos. Chiar dacă civilizaţia noastră reprezintă doar una dintr-un milion de civilizaţii sau chiar una dintr-un miliard, ar trebuie să existe numeroase alte civilizaţii tehnologice în Univers iar cei care dezvoltă aceste civilizaţii ar putea arăta foarte asemănător cu noi.


În concluzie, ce ştim despre civilizaţiile extraterestre?


Deci, dacă ţinem cont de toate aceste ipoteze şi metodologii, ce ştim cu adevărat despre civilizaţiile extraterestre? Pe baza experienţei noastre putem face unele predicţii.

În primul rând, putem presupune că o anume categorie de civilizaţii tehnologice trec prin faze de dezvoltare similare, incluzând aici epoca de piatră şi cultura agrară, industrializarea, globalizarea (culturală, economică şi politică, în această ordine) şi era informatică.

Din păcate nu putem extrapola mai mult de atât, pentru că noi înşine nu am progresat în faza următoare, indiferent care ar putea fi aceea. De fapt, din cauza unor riscuri existenţiale datorate dezvoltării superinteligenţei artificiale şi a nanotehnologiei de asamblare moleculară (pentru a numi doar câteva) s-ar putea să nu mai existe o fază ulterioară. Din păcate, chiar nu putem face presupunerea că civilizaţiile extraterestre avansate efectuează călătorii în spaţiu pentru a realiza o colonizare interstelară (trebuie să identificăm dovezi pentru acest lucru), aşa încât nu putem extrapola mai departe de atât. Aceasta este o concluzie nedorită ce derivă din Paradoxul lui Fermi.

În aceeaşi ordine de idei am putea teoretiza despre existenţa unor mecanisme de dezvoltare care constrâng şi determină direcţia de evoluţie a organismelor şi a societăţii în sine. Această idee, a „megatraiectoriei" a fost propusă de A. H. Knoll şi R. K. Bambach în cadrul lucrării lor din anul 2000 intitulată „Directionality in the History of Life". Ei au susţinut ideea existenţei unei căi de mijloc care cuprinde atât caracteristici contingente cât şi caracteristici convergente ale evoluţiei biologice, una care poate fi atinsă prin ideea de megatraiectorie:

„Noi credem că şase megatraiectorii importante surprind esenţa evoluţiei vectoriale din istoria vieţii. Megatraiectoriile pentru o secvenţă logică dictată de necesitatea ca un nivel de complexitate N să existe înainte ca un nivel N+1 să poată apare... Conform opiniei arătată aici fiecare megatraiectorie adaugă noi dimensiuni distincte din punct de vedere calitativ pentru modul în care viaţa utilizează eco spaţiul".

Potrivit lui Knoll şi Bambach, cele şase megatraiectorii evidenţiate prin evoluţia biologică de până în prezent sunt următoarele:

1. Originea vieţii „ultimului strămoş comun"
2. Diversitatea procariotelor
3. Diversitatea eucariotă unicelulară
4. Organismele multicelulare
5. Organismele terestre
6. Evidenţe pentru inteligenţă şi dezvoltarea tehnologică

Interesant, cosmologii Milan Cirkovic şi Robert J. Bradbury dezvoltă mai departe ideea megatraiectoriilor presupunând existenţa celei de-a şaptea megatraiectorii: evoluţia post biologică este declanşată de apariţia inteligenţei artificiale şi de inventarea mai multor tehnologii cheie precum ar fi nanotehnologia de asamblare moleculară şi zborul spre stele.

În mod similar, Steven J. Dick, un istoric al ştiinţei, postulează existenţa unui concept central al evoluţiei culturale denumit Principiul de Inteligentă în lucrarea sa „Cultural Evolution, the Postbiological Universe and SETI" apărută în anul 2003:

„Menţinerea, îmbunătăţirea şi perpetuarea cunoaşterii şi inteligenţei reprezintă forţa centrală motrice a evoluţiei culturale şi pentru ca gradul de inteligenţă să sporească această forţă trebuie să fie îmbunătăţită".

Dick a analizat cum se pot studia tendinţele de dezvoltare ale unei civilizaţii avansate prin aplicarea acestui principiu.


Tehnologia şi politica externă extraterestră


Acestea ne conduc către punctul următor: putem face, de asemenea, unele presupuneri cu privire la inovaţiile tehnologice extraterestre. Ar putea exista de fapt unele arhetipuri tehnologice universale şi descoperiri ştiinţifice care sunt comune pentru civilizaţiile extraterestre, inclusiv ordinea cronologică în care aceste descoperiri sunt dezvoltate.

De exemplu, cosmologia modernă nu se putea dezvolta înainte de apariţia telescoapelor. În mod similar, microbiologia nu putea progresa fără dezvoltarea microscoapelor. Progresele ştiinţifice, de asemenea, se condiţionează reciproc. De exemplu, dinamica newtoniană a trebuit să preceadă relativitatea einsteiniană şi neodarwinismul s-a dezvoltat pe baza darwinismului tradiţional şi genetica mendeliană.

De asemenea, putem face presupuneri cu privire la existenţa unor caracteristici culturale şi etice comune ale societăţilor avansate şi anume ideea că societăţile tehnologice ajung în mod independent la aceleaşi concluzii despre etică, moralitate şi imperative sociale.

Acest ultim punct este, probabil, mai dificil de observat dacă ţinem cont de faptul că aici, pe Pământ, încă suntem departe de un consens, ca să nu mai vorbim de problema unui constructivism social (ideea că grupurile sociale îşi transmit cunoştinţele unele altora şi că lumea naturală are un rol neînsemnat sau chiar inexistent în dobândirea de cunoştinţe, inclusiv ştiinţifice).

Nu s-a stabilit încă care sistem politic este cel mai „bun" sau cel mai eficient sau dacă un anume sistem politic va „câştiga" în cele din urmă lupta politică. Aici, pe Pământ, există o luptă între democraţie, autoritarism, capitalism şi colectivism. S-ar putea ca şi civilizaţiile extraterestre să se fi confruntat cu aceste concepte. Sau, mai conceptual, se poate concepe că o bună guvernare a unor reprezentanţi inteligenţi şi (mai ales) autonomi poate depăşi anumite limite (atât în ceea ce priveşte amploarea cât şi complexitatea) care necesită o schimbare de paradigmă politică. Aceste schimbări de paradigmă pot fi comune pentru toate (sau majoritatea) civilizaţiilor din cosmos. De exemplu, civilizaţia noastră a trecut de la monarhism/autoritarism la democraţie chiar înainte de (şi în cursul) startul revoluţiei industriale.

Ca o paranteză, furnicile sunt supuse, de asemenea, acestor schimbări de paradigmă şi biologii au comparat evoluţia acestor colonii cu instituţiile umane.


Avertisment


Trebuie să menţionez din nou că toate aceste afirmaţii sunt pur teoretice. În afară de informaţiile despre noi înşine care nu se întind pe o durată mare de timp, nu avem dovezi empirice pentru niciuna din aceste afirmaţii. Este posibil, de exemplu, ca civilizaţia noastră să fie singura din această regiune de Univers (n.t. sau să fie chiar unică în Univers). Este posibil, de asemenea, ca multe dintre ipotezele pe care le-am prezentat aici să fie false. Poate că suntem o anomalie atunci când vine vorba despre civilizaţiile tehnologice (ceea ce ar încălca ipoteza autoanalizei) sau că există o diversitate mare de civilizaţii extraterestre (atât din punct de vedere biologic/morfologic, cât şi al tipurilor) care depăşeşte imaginaţia noastră şi limitele ştiinţei noastre actuale.

Şi aşa cum am menţionat anterior nu se poate extrapola dincolo de starea noastră actuală de dezvoltare tehnologică şi socială atunci când ne referim la civilizaţiile extraterestre. Dar cu fiecare pas înainte pe care îl facem trebuie să presupunem că extratereştrii, atât din trecut cât şi din prezent, au trecut prin etape similare.

Traducere de Cristian-George Podariu după some-of-the-most-plausible-scenarios-for-alien-civilizations