William de Occam a fost un filozof medieval care a trăit în perioada 1285-1349. Acesta credea în teza lui Aristotel, conform căreia divinitatea şi natura nu lucrează în mod inutil, ci foloseşte mereu un efort minim.

Briciul lui Occam este un principiu care în latină sună în felul următor: Pluralitas non est ponenda sine necessitate (pluralitatea nu trebuie asumată cu necesitate).

Această abordare reprezintă o viziune asupra Universului, desemnată ulterior drept principiul parcimoniei.

O altă versiune de a înţelege briciul lui Occam este următoarea: explicaţia simplă ar trebui preferată unei explicaţii complexe a unui fenomen.

 

 

Deoarece pentru orice teorie există un număr infinit de variații care sunt în mod egal în acord cu datele actuale, briciul lui Occam este folosit în mod implicit în cercetarea științifică.

Dificultatea în cazul briciului lui Occam constă în faptul că acesta nu specifică, și nici nu este întotdeauna clar, care teorie este mai simplă. Mai mult, briciul lui Occam nu reprezintă decât o preferință estetică pentru simplicitate. Prin urmare nu poate fi considerat riguros întotdeauna.