Jeremy RifkinInternetul şi producţia cu costuri reduse ne va elibera de muncă şi de sărăcie, spune Jeremy Rifkin, dar ce vom face atunci? Stephen Jay Gould numea o carte a sa anterioară ”Un pamflet inteligent construit de propagandă antiintelectuală sub masca învăţăturii”. În cei 30 de ani trecuţi de atunci, Jeremy Rifkin a consiliat guverne, companii şi cititori ai fiecărei publicaţii mondiale importante privind viitorul postcapitalist.

 

 

Fără să fie nici un împătimit al cifrelor, nici un vizionar, Rifkin ocupă un loc important în peisajul futuriştilor şi viziunea pe care o extrage acum de acolo este surprinzător de strălucită.

Cartea dumneavoastră se numeşte ”societatea costului marginal”. De ce?

Costul marginal este costul producerii unei unităţi dintr-un produs după ce au fost scăzute costurile fixe de producţie. Vânzătorii caută tehnologii pentru a creşte productivitatea şi pentru a atrage cât mai mulţi cumpărători oferindu-le produse mai ieftine. Dar nimeni nu şi-a imaginat vreodată că aceste costuri marginale ale producţiei şi distribuţiei bunurilor ar putea să se apropie de zero, făcând produsele sau serviciile potenţial gratis şi deci în afara pieţei.




Este aceasta moartea capitalismului?

”Eclipsă” ar fi un cuvânt mai potrivit. Capitalismul va mai exista în viitor ca un jucător puternic de nişă, dar nu va fi dominant.


Ce pune în mişcare această schimbare?

Aceasta a început acum 15 ani când milioane de consumatori au devenit ceea ce eu numesc ”prosumatori”, adică ei produc şi consumă împărtăşindu-şi reciproc bunurile informaţionale – muzica, filmele, producţiile video, distracţia, blogurile, cunoştinţele. Această trecere de la consumator la prosumator, a distrus industria muzicii şi industria media, deoarece acestea aveau cheltuieli de regie atât de mari încât e foarte greu pentru ele să intre în competiţie. Pentru moment, cei care observă industria au susţinut că, cu cât dai mai mult, cu atât vor fi interesaţi mai mulţi oameni în serviciile dumneavoastră de calitate superioară. Dar aceasta nu s-a întâmplat încă la o scară majoră.


Unde putem vedea această idee de ”gratis” prinzând teren?

Ea afectează producţia energiei şi a bunurilor de consum. Şi va crea o productivitate atât de mare, cum nu s-a mai văzut vreodată. În lume sunt peste 3 miliarde de senzori operând peste tot, integraţi în orice, de la depozite şi linii de asamblare până la televizoare şi maşini de spălat. Ei transmit într-una date pe ”Internetul lucrurilor”.

Până în 2030, corporaţia americană Fairchild estimează că la nivel global vor fi 100 de trilioane de astfel de senzori. În acest timp, Internetul lucrurilor va evolua în trei Interneturi – pentru comunicaţii, energie şi logistică.

Să luăm, de exemplu, energia. Acum 40 de ani, generarea unui watt de energie solară costa 66 de dolari americani. Acum costă 66 de cenţi şi preţul scade. Trebuie să plătiţi pentru instalarea panoului solar, turbine eoliene şi pompe de căldură geotermale, dar odată ce vă recuperaţi investiţia, produceţi energie cu un cost marginal aproape nul.

În Germania, unde lucrez pentru guvern, vedem cum costurile marginale aproape nule distrug companiile producătoare de energie şi de utilităţi. Numai peste 7 procente din noua energie provin de la marile companii energetice, cea mai mare parte provine de la mici producători, cooperative de consumatori, cooperative de producători, fermieri şi de la oameni trăind în oraşe.

Pot marile firme să contracareze sau aceste tehnologii sunt cumva irezistibile?

Irezistibile e cuvântul potrivit. Noi am spus totdeauna că o economie eficientă ideală este una în care vinzi cu un cost marginal scăzut – dar nici Karl Marx, nici pionierul economiei, Adam Smith, n-au anticipat că acesta va tinde spre zero sau aproape de zero.


Deci oamenii sunt îndreptăţiţi să-şi facă griji că-şi vor pierde slujbele?

În următorii 30 de ani, va trebui să dezvoltăm infrastructura pentru aceste Interneturi. Trebuie să punem deoparte tehnologia şi să transformăm reţelele electrice ale lumii într-un internet energetic. Vor fi multe slujbe pentru întinderea cablurilor şi pentru modernizarea clădirilor, treburi pe care roboţii nu le pot face încă. Industriile logisticii şi transporturilor vor trebui să treacă de la motoarele cu ardere internă la cele cu pile de combustie şi transportul fără motor. Dar, să fie limpede, acesta va fi ultimul val de angajări în masă.


Ce se va întâmpla cu slujbele celor cu studii superioare?


Trecerea la fabricile fără muncitori a început prin anii ’60, dar au trebuit să treacă 40 de ani pentru implementarea lor completă. Intelectualii au crezut că ei sunt imuni, dar lucrul înspăimântător este că slujbele lor au început să fie într-un declin mai rapid decât cele ale celor de la fabrici. Algoritmii şi logica dau afară avocaţi, medici radiologi şi contabili de peste tot.


Deci, ce vom mânca?

Fapt este că, pe măsură ce sute de milioane de oameni încep să producă propria energie şi propriile bunuri, ei au nevoie de venituri tot mai mici. Vechea deosebire dintre vânzători, proprietari şi muncitori dispare. Vor mai fi încă multe bunuri şi servicii care nu sunt libere, aşa că încă mai aveţi nevoie de slujbe.


De ce fel de slujbe va mai fi încă nevoie?

Există un mecanism instituţional pe care îl folosim toţi zilnic pentru a obţine o mulţime de bunuri pe care nu ni le furnizează nici guvernul, nici întreprinderile private. Economiştii, când îl iau în seamă, îl numesc sector non-profit, dar e mai mult decât atât. El acoperă totul, de la producerea şi distribuirea de bunuri la educaţie, la serviciile medicale, îngrijirea copiilor, asistenţa pentru bătrâni, evenimentele culturale, sportul, artele, activităţile privind mediul.

Toate aceste activităţi generează capital social, aşa că este un sector imens, cu un venit pe plan mondial de 2,2 trilioane de dolari şi aceasta e numai o mică bucată pe care ştim cum să o cuantificăm. În ultimii 20 de ani, sectorul non-profit a crescut mai repede decât sectorul privat. Peste 10% din forţa de muncă din Canada şi Marea Britanie lucrează în acest sector.


Ai spus că această concentrare pe capitalul social ne schimbă gândirea în mod mai general. Cum?


Asistăm la apariţia unor bunuri obţinute prin colaborare odată cu bunurile sociale. O generaţie mai tânără studiază în clase globale, socializând cu colegii lor la nivel global pe Facebook sau bârfind pe Twitter, împărţind case, haine şi orice online. Ei încep să genereze şi să împartă electricitatea obţinută ecologic într-o reţea de energie inteligentă (energy Internet), să folosească în comun maşini, biciclete şi mijloace de transport în comun pe reţele logistice inteligente (logistics Intenret). În acest proces ei încep să treacă de la un devotament nestrămutat faţă de creşterea materială nelimitată la o implicare într-o dezvoltare viabilă economic.


Ce ne rezervă viitorul acesta pentru noi ca indivizi?

Noua economie în curs de apariţie oferă o ocazie potenţială mai mare pentru autodezvoltare şi promite recompense mai mari decât slujbele tradiţionale. Şi asta şi fiindcă tehnologia mai inteligentă va face cele mai multe treburi grele într-o economie axată mai mult pe o abundenţă viabilă decât pe deficienţă. Într-o jumătate de secol de acum înainte, nepoţii noştri vor privi înapoi la angajarea în masă cu aceeaşi neîncredere cu care ne uităm noi la sclavagism sau la iobăgie. Ideea că valoarea unei fiinţe umane poate fi măsurată aproape exclusiv prin prisma posibilităţii sale de a produce bunuri, servicii şi averea personală va părea primitivă, chiar barbară.


Ce ar putea preveni această utopie?

Schimbările climatice - şi prin urmare nesiguranţa alimentară – şi terorismul cibernetic.


Sunteţi optimist, putem depăşi aceste riscuri?

Sunt de un optimism circumspect, dar nu naiv. Lumea noastră devine disfuncţională ţinând cont de mediul pe care l-am creat şi de inegalităţile pe care le-am conceput. Dacă nu ne angajăm în această călătorie, care ar fi alternativa?



Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului lowcost-production-will-mean-the-end-of-jobs, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Vilan