Particule purtatoare ale fortelorParticulele purtătoare ale forţelor acţionează similar unor mesaje transferate între alte particule. Oamenii de ştiinţă au descoperit particule purtătoare pentru trei dintre cele patru forţe fundamentale cunoscute: forţa electromagnetică, forţa tare şi forţa slabă.

 

 

 

Cercetătorii din domeniul fizicii particulelor sunt încă în căutarea dovezilor experimentale privind existenţa particulei purtătoare şi pentru cea de-a patra forţă fundamentală cunoscută, gravitaţia.



Particulele comunică unele cu altele prin intermediul particulelor purtătoare ale forţelor

Particulele comunică unele cu altele în moduri diferite, în funcţie de tipul de forţă ce se transmite între ele. Două particule pot comunica una cu alta numai în cazul în care acestea schimbă între ele particule purtătoare de forţă recunoscute de ambele particule. De exemplu, o particulă încărcată precum ar fi un electron reacţionează la particula purtătoare a forţei electromagnetice. În schimb, o particulă neutră electric, precum neutrinul, nu este influenţată de particula purtătoare a forţei electromagnetice.

Uneori, două particule trebuie să fie foarte aproape una de alta pentru a putea comunica prin intermediul particulelor purtătoare ale forţelor. De multe ori, ele nu pot reacţiona la o acţiune de slabă intensitate a particulelor purtătoare ale forţelor. Pe distanţe mari, acţiunea acestora poate deveni prea slabă în intensitate. Electronii şi neutrinii pot face schimb de bozoni W, care sunt particulele purtătoare ale forţei slabe, numai atunci când aceştia sunt suficient de aproape unii de alţii.

O particulă purtătoare a unei forţe poate transmite diferite acţiuni. Protonii şi electronii, care au sarcini electrice opuse, sunt atraşi unii de alţii prin intermediul forţei electromagnetice. Particulele care transmit forţa electromagnetică, numite fotoni, acţionează precum scrisorile de dragoste. Ele ţin protonii şi electronii strâns legaţi împreună.

Când doi electroni, care au ambii o sarcină electrică negativă, comunică prin intermediul forţei electromagnetice, fotonii acţionează similar unui mesaj transmis între persoane care se duşmănesc. În acest caz, fotonii resping electronii între ei.



Traducere de George Cristian Podariu după force-carriers, cu acordul editorului.