VinFlacoanele folosite pentru îmbutelierea băuturilor răcoritoare sunt fabricate dintr-un material plastic denumit polietilentereftalat sau PET. Acest tip de plastic este recomandat pentru băuturile răcoritoare. Nu şi pentru vinul de casă.

 

 

 

 

PET are o permeabilitate foarte redusă la dioxidul de carbon, însă permite cu uşurinţă trecerea oxigenului. Iar oxigenul este duşmanul vinului!

Factorul decisiv în îmbutelierea băuturilor răcoritoare este permeabilitatea la dioxidul de carbon, căci dacă băutura respectivă pierde dioxid de carbon, ea îşi pierde şi savoarea.

În schimb permeabilitatea la oxigen nu reprezintă o problemă pentru băuturile răcoritoare. Chiar dacă oxigenul din aer trece prin flaconul de plastic şi reacţionează cu anumite componente ale băuturii, efectul va fi minor, deoarece sucurile sunt depozitate pentru perioade scurte de timp.

Cu vinul însă este o cu totul altă poveste, căci el este depozitat pentru a se învechi. Iar în acest caz oxigenul reprezintă o problemă. Mustul include o serie de compuşi denumiţi polifenoli ce pot reacţiona cu oxigenul şi pot produce o varietate de nuanţe de culoare şi arome.

Este vorba despre aceeaşi reacţie chimică care apare atunci când un măr este tăiat şi expus la aer. Reacţia dintre polifenoli şi oxigen duce la culoarea specifică cu tentă maro. Pe lângă faptul că bucăţile de măr vor arăta diferit, ele vor avea şi gust diferit. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu vinul.

Vinul alb este şi mai predispus la aceste modificări, căci îi lipsesc coloranţii din vinul roşu – antocianii – care joacă rolul de antioxidanţi. Un antioxidant eficace este dioxidul de sulf, ceea ce explică de ce compuşi precum bisulfitul de sodiu sunt folosiţi pentru a conserva vinul. O străveche metodă de conservare a vinului foloseşte arderea sulfului în interiorul butoaielor de vin pentru a se produce dioxidul de sulf.

Să revenim însă la flacoanele din plastic. Aşa cum am mai spus, sticlele din plastic sunt permeabile la oxigen şi de aceea nu sunt potrivite pentru depozitarea vinului. Vinul se vinde însă şi în containere din plastic (deşi bănuiesc că „les connaisseurs” nu apreciază această metodă de marketing). Cum rezolvă comercianţii problema permeabilităţii plasticului la oxigen? Prin introducerea unui strat de plastic impermeabil la oxigen între straturile de polietilenă sau polipropilenă. Copolimerul etilen-vinil alcool este ideal în acest scop, căci este impermeabil la oxigen. Iată un exemplu de soluţie ingenioasă din punct de vedere chimic.

În concluzie: îmbutelierea vinului în sticle de plastic nu este o idee bună, în schimb puteţi cumpăra fără riscuri vinul depozitat în containere din plastic.

Traducere de Brânduşa Băcilă după blogs.mcgill.ca, cu acordul editorului