Chimie organicaAcizii carboxilici sunt compuşii organici care conţin în molecula lor o grupă funcţională carboxil (-COOH). Formula generală a acizilor carboxilici este R-COOH, unde R poate reprezenta atât un radical alchil, cât şi un radical aril. Detalii, în continuare.

 

 

 

Denumirea acestor substanţe se realizează după regula: cuvântul "acid" + nume hidrocarbură + sufixul "-oic".


EXEMPLE DE ACIZI CARBOXILICI:

H-COOH  (acid metanoic sau acid formic)

CH3-COOH (acid acetic)

CH3-CH2-COOH (acid propionic sau acid propanoic)

HOOC-COOH (acid oxalic)

CH2=CH-COOH (acid acrilic)

C6H5-COOH (acid benzoic)

 

METODE DE OBŢINERE:

Printre cele mai cunoscute metode de obţinere se numără:

a) oxidarea energică a alchenelor

b) oxidarea arenelor

c) oxidarea alchinelor cu  legătură marginală (în prezenţă de KMnO4)

d) hidroliza esterilor

 

 

PROPRIETĂŢI FIZICE:


Acizii monocarboxilici saturaţi inferiori sunt lichizi, iar cei superiori sunt solizi.

Acizii dicarboxilici şi cei aromatici sunt solizi, cristalizaţi.

Asocierea acizilor carboxilici prin punţi de hidrogen explică punctele de fierbere anormal de ridicate, precum şi alte proprietăţi specifice acizilor.

 


PROPRIETĂŢI CHIMICE:


I) Reacţii comune cu ale acizilor anorganici.

II) Reacţia de esterificare: această reacţie este specifică acizilor carboxilici (în urma reacţiei acizilor carboxilici cu alcooli se formează esteri).

 

 

Bibliografie: manualele alternative de chimie pentru clasa a X-a.