Spiru HaretÎn 1896 Spiru Haret, numit secretar general al Ministerului Instrucţiunii, a propus un proiect de reformă a învăţământului românesc. Noul proiect prevedea gimnaziul unic, divizarea cursului superior de liceu în secţiile clasică, reală şi modernă.

 

 

 

Scurtă incursiune în copilăria  lui Spiru Haret

Spiru Haret s-a născut în data  de 15 februarie 1851 la Iaşi. Străbunicii lui au venit de la sud de Dunăre la începutul secolului XIX, adică pe la 1800, fiind cel mai probabil de  origine aromână, şi s-au stabilit în zona de nord a Moldovei. Tatăl  său, Costache Haret, era condicar la tribunalul „ criminalicesc”  din Iaşi. Mama sa, Smaranda, provenea  din familia Ştefanovici, originară din Bucovina. Boala tatălui său, dar şi un conflict la locul de muncă face ca Spiru Haret să înceapă şcoala abia la 15 mai 1859 la Dorohoi. Cu toate acestea, încheie  clasa I-a cu  calificativul „eminenţie”. Lipsurile materiale obligă familia să plece  şi din Dorohoi, iar Spiru Haret este încredinţat unei mătuşi şi înscris  la o şcoală situată în  mahalaua Sărăriei din Iaşi. Departe de căldura  familie, Spiru Haret şi-a găsit în învăţătură, dar şi în treburile suplimentare de la şcoală  echilibrul sufletesc. Directorul şcolii îl caracteriza  ca fiind „ retras de copiii gâlcevitori şi stând la sfat cu cei buni, liniştit şi tăcut în bancă, răspunzând prompt şi decisiv, vorbind rar şi lămurit când era întrebat din obiectele clasei”. Unul dintre evenimentele  care l-au marcat  din perioada şcolii primare a  fost inaugurarea Universităţii din  Iaşi, petrecută la data de  26 octombrie 1860, la care a participat şi  domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În acelaşi an pleacă cu mătuşa şi unchiul său la Bucureşti, iar în 1862 devine bursier la colegiul Sf. Sava . Avea 14 când, după moartea mamei, în 1865 şi a tatălui, în 1866, preia responsabilitatea  de a avea grijă de fratele şi cele două surori pe care îi aduce la Bucureşti. Cu toate greutăţile materiale reuşeşte să rămână an de an premiant al clasei şi al colegiului.

Student la  matematică în Bucureşti

Încă din vremea liceului a fost atras de astronomie, iar frumuseţea matematicii a descoperit-o aproape singur  conspectând  din cărţile recomandate la şcoală. Deşi a demonstrat aptitudini şi pentru disciplinele umaniste, în 1869  s-a înscris la Facultatea de ştiinţe din Bucureşti. Greutăţile financiare îl obligă să predea, ca profesor de matematică, la Seminarul Central şi să cunoască astfel  direct  punctele slabe din organizarea învăţământului  românesc de la acea vreme. Mai mult, contribuie la completarea lipsei de manuale didactice prin  publicarea, în 1873, a unui „Curs de trigonometrie” şi o traducere  a  cărţii „Elemente de astronomie”, vechea lui  pasiune din liceu. Aceste contribuţii, cunoscute  şi de  Titu Maiorescu,  ajuns  Ministru al Instrucţiunii Publice, îi facilitează obţinerea unei burse de studii la Paris, în 1874. Drumul spre Paris a început pe peronul Gării Filaret, inaugurată cu doar cinci ani în urmă, o dată cu darea în funcţiune a liniei ferate Bucureşti-Giurgiu.

Spiru Haret
Spiru Haret
credit: wikipedia.org



Student şi doctorand la  Sorbona


Şi aici lipsurile materiale l-au însoţit , mai ales că o parte din bursă i-o trimitea surorii sale Ana–Nina , acum studentă la Iaşi. A suportat uşor  aceste lipsuri pentru că a descoperit aici  domenii de studiu care îl atrăgeau în mod deosebit, dar şi  pe secretarul facultăţii de ştiinţe, Charles Philippon,  a cărui fiică, Féline, era căsătorită  la Craiova cu Nicolae Gloveanu. În această atmosferă a obţinut licenţa în matematici la 3 iulie 1875 şi licenţa în ştiinţe fizice la 2  august 1876, dar a urmat şi „Şcoala de înalte studii” unde se predau cursuri cu caracter aplicativ. Mai mult, audiind cursul de mecanică cerească predat de profesorul Victor Puiseaux, s-a hotărât să-şi  concretizeze şi visul de a  elabora o teză de doctorat pe tema „Asupra invariabilităţii marilor axe  ale orbitelor planetare”. Aşa se face că în 30 ianuarie 1878 are loc susţinerea festivă, Spiru Haret devenind   primul străin şi, evident, primul român doctor în matematici la Sorbona, iar teza sa privind  instabilitatea sistemelor planetare a fost  citată  în lucrările de specialitate până în zilele noastre. Vestea despre succesul lui Spiru Haret  a ajuns în ţară pe cale oficială prin scrisoarea  decanului de ştiinţe  din Paris adresată Ministrului  Instrucţiunii Publice, Gheorghe Chiţu. Încărcătura emoţională  trebuie legată de faptul că în 1877  Principatele Române îşi cuceriseră, cu jertfe umane, independenţa. Deşi Universitatea din Grenoble i-a oferit un post de profesor, Spiru Haret a decis să se întoarcă în ţară deoarece venise în Franţa cu o bursă  oferită de ţara sa, dar şi pentru că  obţinerea independenţei oferea intelectualilor perspective  atractive.

Profesor  la Universitatea din Bucureşti

În martie 1878 a revenit în ţară şi a fost numit profesor  la disciplina „Mecanică raţională”. Avea 27 de ani. Doi ani mai târziu devine membru corespondent al Academiei Române. Un pedagog excelent. Demonstraţia era construită simultan la tablă şi pe caietele studenţilor. Urmărea  reacţiile auditoriului şi se adapta la puterea de înţelegere a acestuia. Completa demonstraţia cu aplicaţia practică.  Pentru el era clar  că  pregătirea din liceu nu le permitea studenţilor să urmărească un curs universitar de ţinută. Probabil că şi-a amintit  de experienţa lui de elev, experienţă în care şcoala  a suplinit familia. Sigur şi-a amintit de experienţa lui de profesor la Seminarul Central din Bucureşti. Şi-a expus cu fermitate punctul de vedere. Ministerul Instrucţiunii Publice  a remarcat competenţa lui Spiru Haret  şi i-a încredinţat misiunea de a inspecta  şcolile medii din Moldova. În rapoartele întocmite  critica  accentul pus pe memorare în procesul de învăţământ, remarca  slaba pregătire pedagogică a profesorilor atraşi spre politică, remarca lipsa profesorilor luminaţi, pasionaţi de meserie. Iată ce scria Spiru Haret în raportul publicat în data de  10 decembrie 1884: „Pentru a organiza şi a conduce învăţământul într-un stat trebuie mai întâi a se defini cu preciziune trebuinţele pe care e vorba ale satisface şi mijloacele  de care se dispune pentru aceasta ațâț în bani, cât şi în oameni”. Efectul publicării acestui raport a fost mutarea discuţiilor privind Reforma învăţământului din cercul politicienilor, în faţa opiniei publice.

Ministru al Instrucţiunii  Publice

Ca urmare a competenţei profesionale şi a spiritului de corectitudine, este numit  în februarie 1885 secretar  general al Ministerului instrucţiunii, ministru fiind D.A. Sturdza. Într-o atmosferă ostilă, Spiru Haret a elaborat un proiect de reformă depus la biroul Adunării Deputaţilor la 24 ianuarie 1886. Lupta a fost grea. Au căzut miniştrii. Au căzut guverne. Nici reforma nu a trecut. În martie 1897 Spiru Haret a fost numit ministru. Reacţiile adverse au fost extrem de virulente, dar el era conştient de  trăinicia convingerilor sale. Mai mult, în intervalul scurs proiectul fusese supus dezbaterii publice, iar observaţiile corpului didactic erau consistente. Noul proiect prevedea gimnaziul unic, divizarea cursului superior de liceu în secţiile clasică, reală şi modernă, iar cunoştinţele predate trebuiau să asigure dobândirea unui orizont cultural larg, care să ţină seama de trebuinţele societăţii româneşti. A fost introdusă calitatea de „profesor diriginte”. Îmbina exigenţa cu obiectivitatea examinării. Era îmbunătăţită remunerarea profesorilor. Universităţile trebuiau să aducă un aport original la progresul ştiinţei. În 23 martie 1898 proiectul a devenit Lege. Acesta a fost doar începutul, dar efectele s-au simţit multă vreme.

Articolul preluat de pe blogul gheorghe.manolea.ro, cu acordul autorului.