Bogdan OnacCercetător atât la Institutul Speologic din Cluj-Napoca, cât şi la University of South Florida din SUA, Bogdan Onac este primul geolog român care a publicat un articol ştiinţific în prestigioasa revistă Science. Citiţi în continuare un interviu cu Bogdan Onac.

 

 

Echipa de cercetare din care face parte şi Bogdan Onac a estimat că în urmă cu 81.000 de ani nivelul Mării Mediterane era cu 1 metru mai sus decât astăzi. Acum 81.000 de ani Terra traversa o eră glaciară, iar teoria glaciaţiunilor prezice un nivel al mării cu 20 de metri mai mic decât în prezent. Citiţi mai jos un interviu detaliat cu Bogdan Onac, autor al studiului care pune sub semnul întrebării unele aspecte ale teoriei glaciaţiunilor.

 

Puteţi explica pe înţelesul tuturor, pe scurt, în ce a constat rezultatul dumneavoastră experimental care a fost atât de important încât a fost acceptat spre publicare în prestigioasa revistă Science? Mai precis, cum a fost estimat nivelul Mării Mediterane din urmă cu 81.000 de ani în peşterile din insula Mallorca?

Înainte de toate, rezultatele publicate de noi nu reprezintă un experiment! Dimpotrivă, am colectat din mai multe peşteri situate pe coasta de est şi sud-est a insulei Mallorca din vestul Mării Mediterana o serie de speleoteme (stalactite şi stalagmite) cu morfologie distinctă (bulboasă). Aceste repere morfologice nu sunt altceva decât nivele carbonatice depuse peste speleotemele preexistente în peşteri, în perioadele în care apa mării a stagnat la nivelul respectiv. Determinarea vârstei acestui “colier de calcit” se bazează pe datarea cu metoda uraniu/toriu. În acest fel am stabilit că speleotemele bulboase colectate la ~1 m deasupra actualului nivel al mării au fost depuse cu ~81.000 de ani în urmă. Această descoperire a luat oarecum prin surprindere comunitatea ştiinţifică, întrucât poziţia nivelului mării în Mediterana (cu ~1 m mai sus decât în prezent) era în dezacord cu teoria glaciaţiunilor, conform căreia Pământul tocmai intrase în ultima perioadă glaciară şi nivelul mărilor trebuia să fie mult mai scăzut, dat fiind că apa era reţinută în marile calote de gheaţă aflate în expansiune.

Ne puteţi povesti unde se plasează acest rezultat în contextul ştiinţific al geologiei? Înţelegem că acest rezultat contrazice predicţii ale teoriei glaciaţiunilor. Unde este contradicţia mai precis? Ce semne de întrebare ridică asupra teoriei glaciaţiunilor rezultatul dvs.?

Rezultatele studiului nostru nu contrazic teoria glaciaţiunilor, ci pun un semn de întrebare în dreptul acesteia. Conform calculelor efectuate de astrofizicianul sârb M. Milankovitch, perioadele glaciare sunt cauzate de schimbarea ciclică a orbitei Pământului, a cărei formă variază între un cerc şi o elipsă. La fiecare 100.000 de ani, când orbita este aproape eliptică, Pământul se află în cel mai îndepărtat punct faţă de Soare şi ca urmare cantitatea de căldură pe care o primeşte este mai mică, temperatura medie anuală scade, fiind favorizată acumularea masivă a gheţii. În lumina acestei teorii, ultima glaciaţiune a început acum ~115.000 de ani şi dacă totul ar fi fost ca la carte, nu se putea ca nivelul marilor să fie atât de ridicat precum cel semnalat de noi în Mediterana sau de alţi cercetători în diverse zone din Atlantic. Acest fapt ridică legitima întrebare: este doar excentricitatea (deviaţia orbitei Pământului de la forma de cerc) de vină pentru perioadele glaciare? Dacă da, atunci cum se poate ca abia intrat Pământul într-o perioadă de răcire, brusc (în ~3000 de ani) nivelul mării în Mediterana a crescut de la -22 m la +1 m faţă de nivelul actual? De aici şi interesul mare pentru rezultatele studiului nostru, care evidenţiază că pe lângă ciclul de 100.000 de ani, TREBUIE să mai existe şi alte mecanisme care controlează începerea şi terminarea perioadelor glaciare.

Cum ar putea fi îmbunătăţit sau continuat studiul dumneavoastră? Se poate măsura şi nivelul mării corespunzător altor perioade din trecut în peşterile din Mallorca? Dar în alte insule din Marea Mediterană?

Studiul nostru va continua deoarece peşterile litorale din Mallorca adăpostesc speleoteme bulboase la mai multe orizonturi sub nivelul actual al marii, dar şi deasupra acestuia. Ca urmare, investigaţiile detaliate pe care le avem în vedere ne vor permite să reconstituim cu mare precizie fluctuaţiile Mării Mediterane din ultimii 300.000 de ani. Astfel de repere morfologice au mai fost semnalate în peşteri din Sardinia şi Bermuda (Atlantic). Pe acestea însă le lăsăm pe seama altor grupuri de cercetători.

Sunteţi cercetător şi profesor nu numai în România, la Cluj-Napoca, ci şi în SUA, la University of South Florida. Iar măsurătoarea dvs nu a fost realizată în România, ci pe o insulă spaniolă. Iar printre colegii dvs nu s-a numărat niciun român. Ne puteţi explica contextul acestei cercetări internaţionale? Cum s-a format acest grup de cercetare? Cum a fost aleasă insula Mallorca?

Conexiunea cu echipa din Mallorca s-a făcut la unul dintre Congresele Internaţionale de Speologie, iar apoi acolo pe insulă, când ei m-au invitat să intru în colectivul lor de cercetare. Analizele într-adevăr nu au fost făcute în România, pentru simplu motiv că la noi nu există infrastructura analitică necesară şi care să permită efectuarea unor astfel de măsurători uraniu/toriu. Echipa în care am lucrat în Mallorca este multinaţională, toţi sunt oameni deosebiţi, fiecare aducându-şi părticica lui de contribuţie la succesul acestui studiu. Mallorca nu a fost aleasă, era acolo! Peşterile şi speleotemele lor au zgândărit interesul echipei mallorcheze încă de prin anii ’70, însă la acea dată instrumentele nu permiteau analize de fineţe şi, ca urmare, un astfel de studiu a trebuit să aştepte inovaţiile tehnologice.


Activ în România şi SUA, ce diferenţe majore vedeţi între sistemul universitar şi de cercetare din România şi din SUA? Aveţi studenţi români în grupul dumneavoastră de cercetare pe care îi îndrumaţi spre străinătate?

Diferenţele între cele două sisteme de învăţământ sunt majore, iar felul în care a fost condusă cercetarea şi educaţia în România ultimilor 20 de ani nu face decât să ne îndepărteze de ceea ce înseamnă şcoala vestică. Fără dascăli dedicaţi profesiei, fără măsuri concrete care să stimuleze deopotrivă pe profesori şi elevi/studenţi, fără bani alocaţi înfiinţării de centre de cercetare dotate cu instrumente de ultimă generaţie, fără acces gratuit la bibliotecile online, fără competiţii şi evaluări reale ale proceselor de avansare şi obţinere de fonduri de cercetare, România va rămâne veşnic o ţară în care cercetarea o fac preponderent cei care au legături strânse cu vestul şi care au acces la laboratoarele acestora.

Am studenţi pe care i-am îndrumat spre universităţile de dincolo şi nu regret că am făcut-o. Altfel, entuziasmul şi dorinţa lor pentru ştiinţă s-ar fi lovit de indiferenţa sau incompetenţa vreunui dascăl local şi evident de laboratoarele în care paharele Berzelius şi lampa Bunsen sunt dotări de excepţie (nu trebuie generalizată afirmaţia, dar sunt prea puţine laboratoarele universitare care au reuşit în ultimii ani să se doteze cât de cât pentru a răspunde cerinţelor cercetării moderne).

Ne puteţi prezenta pe scurt drumul dumneavoastră în cariera academică şi de cercetare?

Lucrurile au fost simple în ceea ce mă priveşte. Mi-a picat în mână o carte în clasa a 8-a şi după citirea ei decizia a fost luată: vreau să fac speologie (ştiinţa străvechilor taine subpământene, cum o numea savantul Emil Racoviţă). Pentru că nu exista o Facultate de Speologie, am ales să urmez cursurile Facultăţii de Geologie de la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj. Apoi o fost nevoie să mă specializez (în înţelesul ceauşist al cuvântului) timp de 3 ani în meserie la o mină de argilă refractară, iar mai apoi, când aberaţiile de tipul nu ai buletin de Cluj, nu poţi face cercetare în Cluj au dispărut, m-am angajat la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” din Cluj. Din 1996 am urmat cariera academică la universitatea menţionată, beneficiind de burse în Norvegia, Suedia, SUA, unde am intrat în contact cu cercetători, cu care colaborez şi azi pe diverse teme de actualitate.


Interviu realizat de Adrian Buzatu la 26 mai 2010.

 

Articolul din revista Science, aici.
Pagina prof. Bogdan Onac de pe site-ul USF, aici.