Bateria este o doză în care se găsesc substanţe chimice generatoare de electroni, reacţiile chimice produse fiind denumite reacţii electrochimice. Orice baterie are doi poli, un anod şi un catod. Anodul este marcat cu semnul +, sau pozitiv, în timp ce catodul este marcat cu -, adică negativ.



Într-o celulă AA, C sau D (baterii normale, pentru lanterne), polii bateriei sunt anodul şi catodul. Într-o baterie mare de maşină, există doi piloni grei de plumb care au rolul de anod şi catod. Electronii se adună la polul negativ al bateriei. Atunci când se conectează un fir între anod şi catod, electronii vor migra extrem de rapid din partea negativă în cea pozitivă, generându-se astfel energia necesară.

Mărturii ale preocupării omului de a genera electricitate au fost descoperite în Irak, în regiunea Bagdadului, în situl arheologic Khujut Rabu. În ruinele civilizaţiei Sumeriene, arheologii au găsit celule generatoare de electricitate primitive, datând din anul 250 î.Hr, capabile să producă o energie de 1,1 wolţi.

Cea mai veche metodă de a se genera electricitate menţionată de sursele istorice provine din crearea unei încărcături statice. În 1660, Otto von Guericke a construit prima maşină electrică, care consta dintr-un glob mare de sulf, care, prin frecare şi rostogolire, atrăgea obiecte uşoare, precum pene şi bucăţi mici de hârtie. Guericke a demonstrat că scânteile generate erau într-adevăr electrice.

În 1748, Benjamin Franklin folosea termenul ''baterie'' descriind o serie de farfurii de sticlă încărcate cu sarcină electrică.

Prima idee de folosire a electricităţii statice a fost aşa-zisul ''pistol electric'', inventat de Alessandro Volta (1745-1827). Acesta consta într-o bucată de sârmă pusă într-un vas umplut cu gaz metan. Prin trimiterea unei scântei de la un capăt la celălalt al sârmei, vasul urma să explodeze. Volta s-a gândit să-şi folosească invenţia pentru a realiza comunicarea la distanţă, folosind sistemul binar. O sârmă de hotel, susţinută de stâlpi de lemn urma să fie întinsă între Como şi Milano (Italia), capătul receptor al sârmei fiind introdus într-un vas umplut cu gaz metan. La comandă, o scânteie electrică era trimisă de-a lungul sârmei, care urma să detoneze pistolul electric, emiţându-se, astfel, semnale codate. Această linie de comunicaţii nu a fost, însă, construită niciodată. Descoperirea de către Volta a descompunerii apei la trecerea curentului electric stă la bazele electrochimiei.

În 1791, Luigi Galvani (profesor la Universitatea din Bologna), a descoperit că muşchiul unei broaşte se contractă când acesta este atins cu un obiect metalic. Acest fenomen urma să fie cunoscut ca electricitatea animală. Inspirat de aceste descoperiri, Volta a efectuat o serie de experimente, folosind zinc, plumb, cositor sau oţel pentru plăcuţele încărcate cu sarcină pozitivă şi cupru, argint, aur sau grafit pentru plăcuţele încărcate cu sarcină negativă.

Tot Volta descoperea, în 1800, că un flux continuu al unei forţe electrice era generat când se foloseau anumite fluide drept conductori pentru a produce o reacţie chimică între metale sau electrozi. Acestea au condus la inventarea ''celulei voltaice'', cunoscută sub numele de baterie. Dispozitivul său consta într-o pilă, realizată din straturi alternative de zinc, sugativă îmbibată în apă sărată şi argint. Un fir ataşat părţii superioare şi inferioare a pilei măsura tensiunea şi intensitatea din aceasta.

Savantul a prezentat descoperirea legată de sursa continuă de electricitate la Societatea Regala din Londra. De această dată, experimentul nu se mai limita la o scurtă serie de scântei, Volta reuşind să genereze curentul electric în flux continuu. În noiembrie 1800, Volta şi-a expus invenţia la Institutul National Francez. La eveniment a participat şi Napoleon Bonaparte, care, impresionat, a ajutat la experimente, făcând scântei cu bateria, topind un fir de oţel, descărcând un pistol electric şi descompunând apa în elementele de bază.

În 1802, dr. William Cruickshank a proiectat prima baterie electrică pentru producţia de serie. Cruickshank a aranjat foi pătrate de aramă, pe care le-a cositorit la capete cu foi de zinc de mărimi egale. Aceste foi au fost puse într-o cutie lungă de lemn cimentată apoi. Șanţurile din cutie fixau plăcile de metal. La final, cutia a fost umplută cu un electrolit de sare de mare sau apă distilată.

Un nou pas în istoria bateriei a fost făcut, în 1803, de chimistul englez Sir Humphrey Davy, inventatorul lămpii de veghe a minerului. El a instalat în subsolul Institutului Regal din Londra cea mai mare şi mai puternică baterie electrică. El a conectat bateria la electrozii de cărbune producând prima lumină electrică.

În 1820, fizicianul francez André Marie Ampere a demonstrat că firele purtătoare de curent electric erau uneori atrase unul către celălalt, alteori ele se respingeau.

În 1859, fizicianul francez Gaston Platé a inventat prima baterie care putea fi reîncărcată. Această baterie se baza pe exemplul chimiei acide, un sistem care este folosit şi astăzi pentru bateriile de maşină.

În 1901, Thomas Alva Edison a inventat bateria alcalină.

La începutul secolului XX, inventarea tubului vacuumat a făcut posibilă producerea semnalelor controlate. Curând, a fost inventat radioul, care a făcut posibilă comunicarea fără fir.

Omologarea bateriei nichel-cadmiu devine disponibilă doar când Neumann reuşeşte să finalizeze celula, în 1947. Doi ani mai târziu, în 1949, Lew Urry patentează prima baterie alcalină de dimensiuni reduse.

În 1954, Gerald Pearson, Calvin Fuller şi Daryl Chapin inventează prima baterie solară.

Bateriile au astăzi utilităţi practice răspândite în toate domeniile vieţii cotidiene. De această sursă de electricitate depind, total sau parţial, automobilele, PC-urile, laptopurile, playerele MP3 portabile, telefoanele mobile, telecomanda pentru aparatele electronice, aparatele foto, ceasurile, unele jucării etc.

Preluare de pe AGERPRES

Scris de: Agerpres
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.