Navstar 2F (parte din GPS)
Global Positioning System (GPS), în traducere ''Sistem de Poziţionare Global'', este un sistem de navigaţie bazat pe sateliţi spaţiali care furnizează informaţii despre loc şi timp, indiferent de condiţile meteorologice, oriunde pe glob sau pe lângă acesta unde există câmp vizual neobturat la patru sau mai mulţi sateliţi. Sistemul furnizează capabilităţi importante utilizatorilor militari, comerciali şi civili din lumea întreagă.
Primul GPS a fost inventat de J.W. Jones, în 1909. Dispozitivul ''Jones Live Map'' a fost primul sistem de ghidaj pentru automobilişti realizat pe vremea când călătoria cu maşina era o adevărată aventură: nu existau autostrăzi, drumuri erau foarte puţine şi cu multe gropi, iar staţiile de carburanţi erau la sute de kilometri distanţă una de cealaltă. Dispozitivul inventat de Jones consta într-un sistem de discuri imprimate cu hărţi care îi arăta şoferului direcţia prin manevrarea unui cadran special.
Design-ul GPS-ului este parţial bazat pe sisteme similare de radio-navigaţie la sol, cum ar fi LORAN şi Decca Navigator, dezvoltate la începutul anilor '40 şi folosite de Marina Regală Britanică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În anul 1956, fizicianul germano-american Friedwardt Winterberg a propus un test al relativităţii generale (pentru încetinirea timpului într-un câmp gravitaţional puternic) folosind ceasuri atomice exacte amplasate pe orbită în interiorul sateliţilor artificiali.
Ulterior, calculele folosind relativitatea generală au determinat faptul că ceasurile de pe sateliţii GPS puteau fi văzute de observatoarele de pe Pământ operând cu 38 de microsecunde mai repede zilnic, astfel au fost corectate pentru design-ul GPS-ului.
Uniunea Sovietica a lansat primul satelit artificial, Sputnik, în 1957. Doi fizicieni americani, William Guier şi George Weiffenbach, de la Laboratorul de Fizică Aplicată (LFA) al lui John Hopkins, au decis să monitorizeze transmisiile radio ale satelitului.
În câteva ore au realizat că, din cauza efectului Doppler, puteau puncta locul satelitului în orbită. Directorul LFA le-a oferit acces la UNIVAC pentru a face calculele necesare. Primăvara următoare, Frank McClure, directorul adjunct al LFA, i-a pus pe Guier şi Weiffenbach să investigheze problema inversă, adică să puncteze locul utilizatorului cunoscând-ul pe cel al satelitului.
Aceasta a condus LFA să dezvolte sistemul Transit. În 1959, ARPA (redenumită DARPA în 1972) a jucat un rol în Transit.
Primul sistem de navigaţie prin satelit, Transit, folosit de Marina SUA, a fost testat cu succes în 1960. A folosit o constelaţie de cinci sateliţi şi puteau furniza o poziţionare actualizată aproximativ o dată pe oră.
Proiectul GPS a fost dezvoltat în 1973 pentru a depăși limitările sistemelor de navigaţie precedente, integrând idei din mai mulţi predecesori, inclusiv un număr de studii de proiectări de inginerie secrete din anii '60. GPS-ul a fost creat şi realizat de Departamentul de Apărare SUA şi era operat cu ajutorul a 24 de sateliţi. A devenit în totalitate operaţional în anul 1995. Bradford Parkinson, Roger L. Easton şi Ivan A. Getting sunt creditaţi pentru invenţia acestuia.
Avansările în tehnologie şi noile cerinţe pentru sistemul existent au condus la eforturi de modernizare a sistemului GPS prin implementarea noii generaţii de sateliţi GPS III şi ''Următoarea Generaţie a Sistemului Operaţional de Control'' (OCX).
Pe lângă GPS, mai există şi alte sisteme de navigare, complet operaţionale sau în curs de dezvoltare: Sistemul Rusesc Global de Navigaţie prin Satelit (GLONASS), Galileo Positioning System al Uniunii Europene, Indian Regional Navigation Satellite System al Indiei şi Beidou Navigation Satellite System al Chinei.
GPS-ul rămâne cea mai uşoară modalitate de orientare şi navigaţie fără a folosi harta, cu doar un mic dispozitiv electronic ce arată cu precizie poziţia pe glob şi oferă informaţii despre traseul dorit.
Preluare de pe AGERPRES