Sunt menţionate iar şi iar de către grecii antici atât în istorie, cât şi în mitologie, încă de pe vremea lui Homer, aproximativ în secolul al VIII-lea î.e.n. Erau descrise ca nişte războinice formidabile care îşi tăiau unul dintre sâni pentru a fi nişte săgetătoare mai bune (te-ai putea întreba dacă această diformitate le afecta capacitatea de a ţinti).
Trăiau în comunităţi exclusiv feminine, având amanţi o dată de pe an, cu unicul scop de a procrea. Aceste femei feroce, independente, care venerau zeiţe, erau numite amazoane.
Unele dintre cele mai memorabile amazoane din Antichitate sunt Antiope, pe care Tezeu a câştigat-o în timpul unui atac şi şi-a făcut-o concubină (vă puteţi imagina cât de bine a mers asta), Pentesileea, care l-a cunoscut pe Ahile în timpul Războiului Troian şi Myrina, regina amazoanelor africane.
Numele lor a fost folosit de-a lungul epocilor pentru a descrie femeile războinice în general, inclusiv un grup despre care se crede că locuieşte pe Fluviul Amazon din America de Sud - exploratorul Francisco de Orellana a declarat că grupul său s-a luptat cu nişte femei războinice incredibil de pricepute pe un afluent al Amazonului. Asta a dus la redenumirea râului „Rio Amazonas”, cu referire la legendele greceşti, în locul vechiului nume, Marañón.
Dar au existat cu adevărat formidabilele femei care au inspirat legendele greceşti şi arhetipul de mai târziu în afara spaţiului mitologic? Până de curând, se credea că amazoanele au fost create de la zero de grecii care susţineau patriarhatul, ca un mod de a sublinia presupusa inerentă superioritate a bărbaţilor. În cadrul miturilor, amazoanele se luptau şi călăreau la fel ca războinicii bărbaţi, dar în cele din urmă pierdeau, de obicei, în faţa lor. (La urma urmelor, Tezeu şi-a făcut-o pe Antiope concubină, iar atunci când prietenele ei amazoane au venit la Atena s-o elibereze, au fost şi ele înfrânte.) Astfel, miturile cu amazoane aveau rolul de a demonstra faptul că schimbarea ordinii „naturale” a lucrurilor (cu alte cuvinte, cea dominată de bărbaţi) ducea întotdeauna la necazuri.
La începutul anilor '90, arheologele Renate Rolle şi Jeannine Davis-Kimball au descoperit în mod independent dovezi care puneau sub semnul întrebării credinţele tradiţionale referitoare la amazoane. În stepele Uralilor care înconjoară Marea Neagră, într-un avanpost rusesc izolat, ele au descoperit mormintele unor femei războinice îngropate cu armele lor, unele având chiar şi urme de răni căpătate în luptă.
Unul dintre morminte conţinea rămăşiţele unei femei care ţinea la piept un bebeluş. Nimic ciudat în asta, însă oasele degetelor ei ofereau semne că fusese într-adevăr o războinică (oasele erau „uzate” din cauza folosirii arcului) şi fusese îngropată cu armele lângă ea. Unele dintre femei erau crăcănate din cauza călăritului constant, iar înălţimea lor medie era de 167,6 cm, excepţional de înalte pentru vremea lor, în acord cu legendele referitoare la amazoane. Una peste alta, aproximativ 25% dintre luptătorii îngropaţi acolo erau femei.
Deci cine erau? S-a stabilit că aceste femei erau scite, rasa de călăreţe numite de Herodot (istoric din secolul al V-lea şi „părintele istoriei”) descendente ale amazoanelor.
Astfel, existau în sfârşit dovezi arheologice care le situau pe descendentele amazoanelor acolo unde Herodot susţinea că ar trebuie să se afle. Interesant e că aceste coline cu morminte conţineau şi rămăşiţele unor bărbaţi şi copii de ambele sexe, ceea ce s-ar afla în contradicţie directă cu amazoanele din mitologia greacă, care erau „Oiorpata” (ucigaşe de bărbaţi) şi trăiau în comunităţi exclusiv feminine.
Deci există numeroase dovezi că multe dintre aceste femei erau războinice, dar, dacă erau într-adevăr amazoane, cum se explică prezenţa bărbaţilor de-acolo?
Herodot afirma că un grup de amazoane capturate a reuşit să se elibereze şi să ucidă grecii de pe vasul în care era transportat. Neştiind să navigheze, acestea au sfârşit prin a acosta şi i-au întâlnit pe sciţi. Astfel, amazoanele au devenit soţiile unora dintre sciţi. Acest nou grup a devenit nomad, călătorind spre nord-est până a ajuns la stepele unde au pus bazele unei noi rase, cea a „sarmaţilor”.
Herodot scria: „Femeile sauromate au continuat de atunci şi până în prezent să-şi respecte vechile obiceiuri, vânând adesea călare împreună cu soţii lor... mergând la luptă în război şi purtând aceleaşi veşminte ca bărbaţii... Legea lor maritală spune că nicio fată nu se va căsători până când nu va ucide un bărbat în bătălie.”
Fie că relatarea lui Herodot este exactă sau nu, există cu siguranţă suficiente dovezi că această cultură la care se referea avea o ordine socială mult mai flexibilă şi mai puţin sexistă decât ceea ce reprezenta norma din Atena la acea vreme, având pe deasupra şi femei războinice remarcabile.
Mulţi istorici cred că femeile războinice din acest grup i-au inspirat în ultimă instanţă pe greci să creeze numeroase mituri şi legende în jurul strămoşilor acestui grup, poveştile devenind tot mai fanteziste de-a lungul timpului. Aşa că, în locul adevărului - că acestea erau nişte femei care trebuiau să ajute adesea la protejarea casei când mulţi dintre bărbaţi erau plecaţi la luptă -, ne alegem cu legende ale unui grup alcătuit numai din femei care îşi tăiau sânii şi reprezentau spaima bărbaţilor de pretutindeni.
Ori, este posibil ca miturile să nu fi avut nimic de-a face cu sarmaţii la început, dar să fi fost asociate cu ei mai târziu de către Herodot, pe când acesta căuta să afle de unde proveneau amazoanele din poveştile atât de bine cunoscute grecilor.
În orice caz, au existat amazoanele exact aşa cum sunt descrise în legendele greceşti? Din câte ştim, nu. Au existat nişte femei războinice formidabile despre care unii din grecii antici credeau că sunt descendentele amazoanelor? Cu siguranţă.
Traducere de Ana Dumitrache după amazon-women-actually-ever-exist