Azi am aflat de ce obiceiul de a face baie în Europa Evului Mediu era atât de rar. În Antichitate băile publice erau foarte des întâlnite, iar populaţia obişnuia să se spele în mod regulat, într-un fel sau altul. Lucrurile au luat, însă, cu timpul, o turnură interesantă...
Chiar dacă în secolele IV şi V biserica creştină nu interzicea obiceiul spălatului, considerându-l necesar pentru menţinerea curăţeniei şi a sănătăţii, ea condamna folosirea băilor publice pentru plăcere, în special femeile care vizitau băile publice mixte.
De-a lungul timpului au apărut însă tot mai multe restricţii, astfel încât până la urmă creştinilor le-a fost interzis să facă baie goi, iar biserica a început să nu privească cu ochi buni băile ”în exces”. Totul a ajuns la paroxism atunci când autorităţile bisericii medievale au declarat faptul că băile publice duc la imoralitate, promiscuitate şi boli.
Această ameninţare cu ”bolile” era foarte des întâlnită; în multe părţi ale Europei se credea că apa poate transmite boli prin porii pielii. Conform unui tratat medical din secolul XVI: ”Băile încălzesc corpul, dar slăbesc organismul şi lărgesc porii. Acesta este motivul pentru care pot fi periculoase şi pot provoca diferite boli, inclusiv moartea”. Medicii nu erau îngrijoraţi numai de bolile transmise prin apă. Ei credeau că după ce porii se lărgesc apar infecţiile, căci aerul pătrunde mai uşor în organism. Drept urmare, obiceiul de a face baie a fost asociat nu numai cu imoralitatea, ci şi cu răspândirea bolilor.
Pentru cei mai mulţi din clasa de jos, în special pentru bărbaţi, rezultatul a fost că baia a fost complet uitată. În această perioadă oamenii aveau tendinţa de a limita igiena personală la spălarea mâinilor, a unor părţi ale feţei şi la clătirea gurii. Se credea că este periculos să-ţi speli întreaga faţă, căci aceasta provoca guturai şi slăbea vederea. Drept urmare şi acest obicei a devenit nepopular.
Pe de altă parte aristocraţii nu au renunţat complet la deprinderea de a se spăla, dar în dorinţa lor de a stabili un echilibru între riscurile îmbolnăvirii şi mirosurile emanate de corp obişnuiau să facă baie numai de câteva ori pe an.
Nu reuşeau însă întotdeauna să atingă mult râvnitul echilibru. Iată ce nota un ambasador rus în Franţa: ”Maiestatea sa (Louis XIV) pute ca un animal sălbatic”. Ruşii nu erau chiar atât de cusurgii legat de baie şi de aceea se spălau în mod regulat, ca să zicem aşa, adică cam o dată pe lună. Din acest motiv cei mai mulţi dintre europeni îi considerau perverşi. Duhoarea regelui Louis XIV se datora medicului său care îl sfătuise să facă baie cât mai rar posibil ca să-şi menţină sănătatea. El mai spunea şi că obiceiul de a face baie este unul îngrijorător. Din acest motiv se crede că regele a făcut baie doar de două ori în viaţa sa.
Un alt specimen din această categorie înfiorătoare ”a celor două băi” a fost regina Isabela I a Spaniei care mărturisea că a făcut baie tot numai de două ori în viaţă: când s-a născut şi când s-a măritat.
Pentru a găsi o rezolvare la problema ”boli transmise prin apă/natura imorală a băii” foarte mulţi aristocraţi din Evul Mediu foloseau în loc de baie bucăţi de pânză parfumată cu care îşi frecau corpul şi utilizau în mod intens parfumuri pentru a-şi acoperi duhoarea. Bărbaţii purtau între cămaşă şi jiletcă săculeţi cu ierburi mirositoare, iar femeile apelau la pudre parfumate.
Surprinzător, această lipsă completă a igienei personale întâlnită în majoritatea ţărilor din Europa a persistat până spre mijlocul secolului XIX.
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns faptul că întreaga populaţie din Europa Evului Mediu mirosea într-un mod dezgustător, străzile oraşelor erau acoperite de urină şi fecale, căci oamenii aruncau pe stradă conţinutul oalelor de noapte. Iată ce nota un aristrocrat în secolul XVI: ”Străzile arată ca şi un curs de apă rău mirositor”. El mai spunea şi că era nevoit să ţină la nas o batistă parfumată pentru a nu vomita în timp ce circula prin oraş. La toate acestea se adăuga şi obiceiul măcelarilor de a tăia animalele direct pe străzi, părţile nefolosite şi sângele rămânând tot acolo. Nu ne putem decât cu greu imagina felul în care oamenii puteau suporta mirosul infect emanat în timpul zilelor toride de vară.
» Citeşte şi: Istoria toaletei. Impactul asupra civilizaţiei
În mod surprinzător populaţia Evului Mediu era oarecum interesată de igiena dentară. Dinţii erau curăţaţi prin frecarea lor cu o cârpă şi un amestec de ierburi, inclusiv cenuşă de rozmarin ars.
Grecii antici preluaseră obiceiul de a face baie de la hinduşi care cunoşteau beneficiile spălatului de mai bine de 3000 de ani.
Traducere de Brânduşa Băcilă după Why Bathing Was Unusual In Medieval Europe
