In principiu NU.
Recursul este o cale extraordinara de atac a unei hotarari judecatoresti. Motivele de recurs sunt reglementate punctual de art. 482 din Legea nr. 134/2010 astfel:
1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii;
3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;
4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;
6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;
7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau sau aplicarea greşită a normelor de drept material
Cel mai usor de invocat mi se pare punctul 8. Dar trebuie un avocat bun.
In al doilea rand, in faza de recurs partile sunt obligate sa fie asistate de avocat sau rude licentiate in drept.
Pe de alta parte, recursul nu suspenda executarea hotararii atacate. De exemplu, in cazul amenzilor, trebuie platita amenda daca s-a pierdut procesul la apel.