Armă sonică a Marinei americane

Începând cu prima parte a anului 2016, diplomații americani staționați în Cuba au început să acuze o boală misterioasă. Au crezut că au fost atacați de ceea ce au descris ca fiind o armă sonică. Nici un vinovat nu a putut fi identificat, nu s-au găsit astfel de arme, nu s-a putut stabili un motiv clar - cu excepția, bineînțeles, că Statele Unite și Cuba nu sunt exact în termenii cei mai buni, iar SUA își înăsprea sancțiunile chiar împotriva țării în care se află ambasada. Dar când aceste rapoarte au ajuns la urechile oamenilor de știință, au apărut primele semne de întrebare, pentru că povestea nu avea niciun sens. În continuare vom examina presupusele arme sonice folosite împotriva diplomaților americani din Cuba.



Surse din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite au transmis diferite rapoarte agențiilor de știri pentru a descrie atacurile. Orice dispozitiv s-o fi folosit, nu a generat niciun sunet audibil; totuși auzul unui diplomat a fost distrus până în momentul în care acum el are nevoie de un aparat auditiv. Pornind de la această raportare, 24 de americani, precum și familiile a cinci diplomați canadieni au afirmat că au şi ei au fost afectaţi. O declarație din septembrie 2017 a Departamentului de Stat al Statelor Unite a descris simptomele și a scos în evidență faptul că acest lucru a fost tratat ca un atac:

    În ultimele câteva luni, 21 de angajați ai Ambasadei SUA au suferit o varietate de răniri cauzate de atacuri de natură necunoscută. Persoanele afectate au prezentat o serie de simptome fizice, incluzând dureri ale urechii, pierderea auzului, amețeli, dureri de cap, oboseală, probleme cognitive și dificultăți de somn. Anchetatorii nu au putut stabili cine este responsabil sau ce provoacă aceste atacuri.

În octombrie 2017, Statele Unite au expulzat cincisprezece diplomați cubanezi ca represalii pentru presupusele atacuri. Și în cadrul ambasadei americane personalul a fost redus la minim în fața bolilor aflate în plină "acţiune".

Și, în timp ce ziarele au tras din toată inima alarma cu privire la atacurile cu arme sonice, oamenii de știință și cei care aveau cunoștință despre astfel de arme au cerut prudență, pentru că aproape sigur ştirea despre armele sonice nu era ceea ce se pretindea a fi.

Primul lucru pe care mulți îl spun când aud despre această poveste este că armele sonice sunt de fapt foarte reale. Acest lucru este adevărat, dar folosirea acestui fapt pentru a justifica pretinsul atac din Cuba ar fi ca și cum ai arăta că țestoasele sunt reale pentru a justifica existența dragonilor. Armele sonore reale nu au nimic în comun cu rapoartele din Cuba. Așadar, să ne uităm la armele sonice reale pentru a înțelege mai bine cât de departe sunt informaţiile despre ce se pretinde că s-ar fi întâmplat în Cuba.


Ce sunt şi cum funcţionează armele sonice?


Cel mai obișnuit tip de armă sonică se numește LRAD (în imagine mai sus şi mai jos), prescurtare pentru Long Range Acoustic Device (dispozitiv acustic cu rază lungă de acțiune).

 



Armă sonică pe o maşină a poliţiei din New York

Un LRAD arată ca un panou plat mare care poate fi orientat în diverse direcţii și care produce un sunet foarte puternic la cea mai enervantă frecvență, de aproximativ 2,5 KHz. Sunetul este proiectat pe o distanță lungă într-un fascicul de aproximativ 30 ° - nu foarte "ţintit", dar foarte focalizat pentru un dispozitiv acustic. El poate produce un sunet de până la 160 dB și poate fi auzit de la peste trei kilometri distanță. Dar sunetul se dispersează pe o distanţă mai lungă, iar atunci când este folosit ca o armă, aceasta generează un sunet intolerabil de puternic pentru o suprafaţă echivalentă cu 1-3 terenuri de fotbal.

LRAD-urile sunt folosite împotriva bărcilor cu piraţi și a mulțimilor de protestatari. Acestea sunt, de asemenea, folosite pentru semnalizare și comunicații de mare distanţă, cum ar fi anunțurile către grupuri aflate la depărtare. Înainte de orice, LRAD funcționează pentru că sunetul produs este puternic.

Se spune că armele cubaneze sunt tăcute, deci este nevoie de puţină analiză pentru a vedea că cea mai comună armă acustică nu este ceea ce a fost folosită în acest caz.

 


Grenadă M84



Există cu adevărat numai două alte tipuri de arme sonice, iar "arma" este un cuvânt prea puternic pentru oricare dintre ele. Grenadele M84, numite, de asemenea, flashbangs, produc dezorientarea temporară a victimelor cu un flash de peste 1.000.000 candeli și un sunet de peste 170 dB, fără a provoca niciun prejudiciu permanent. De asemenea, în mod clar nu este ceea ce s-a întâmplat în Cuba.

În cele din urmă, există un sistem despre care se spune că este capabil să descurajeze adolescenții să zăbovească în anumite zone, producând un sunet de înaltă frecvenţă, despre care se presupune că numai urechile mai tinere și mai sănătoase îl pot auzi. Intenţia este să enerveze, să nu vătămeze, prin sunetul neplăcut. Acest lucru este, de asemenea, total incompatibil cu informaţiile din Cuba.

Singurul lucru care merită menționat este vechea legendă urbană despre așa-numita "notă maro" (eng. brown note) - un sunet de joasă frecvență, care se află chiar dincolo de capătul inferior al auzului uman, despre care se spune că lichefiază conținutul intestinelor și provoacă o diaree incontrolabilă. Nu a fost niciodată demonstrată și este foarte improbabilă. De ce ar fi afectat conținutul intestinelor? În orice caz, diareea incontrolabilă nu este unul dintre simptomele raportate în Cuba, așa că putem fi destul de siguri că nu a fost implicat nici un generator gigantic de "notă maro".


Ce teorii au apărut?

Deci ce armă ar putea fi? Bloggerii și comentatorii de pe Internet par să simtă că au răspunsurile. Arma desfășurată în Cuba a fost probabil un dispozitiv de tip LRAD care folosea o frecvență ce nu poate fi "auzită" sau chiar microunde sau alte radiații electromagnetice - speculații fără suport privind frecvențe despre care se știe că nu au niciun efect asupra oamenilor la niveluri de energie plauzibile. Poate suna științific pe un blog sau pe Facebook, dar nu este modul în care funcționează fizica reală.

Când ne uităm îndeaproape la rapoarte (privindu-i pe diplomaţi) pentru a încerca să determinăm faptele brute, observăm rapid că nu sunt consecvente unul cu celălalt. Diferiți oameni au raportat diferite simptome. Majoritatea oamenilor nu au raportat auzirea vreunui sunet. Dintre cei care au auzit ceva, ei afirmă că au auzit sunete foarte diferite și în momente și locuri diferite. Niciunul dintre sunete nu are nici o asemănare cu sunetul generat de armele sonice. Doar o persoană a raportat pierderea permanentă a auzului; putem presupune că este probabil din cauze naturale. O persoană a menţionat o leziune a creierului, fără nici o cauză aparentă, dar nu au mai fost alte cazuri similare. Deci, dacă o să căutăm o cauză externă pentru aceste simptome, vom afla că probabil nu a fost o singură cauză. Au fost o serie de cauze diferite, sugerând că acești oameni sufereau de diverse probleme fără legătură cu ceva anume.

Otrava a fost sugerată ca o cauză potențială. Mercurul, plumbul și un număr de solvenți industriali pot provoca leziuni nervoase care pot duce la pierderea auzului. Este totuși o teorie slabă, pentru că ar fi trebuit să aibă o expunere semnificativă pe o perioadă lungă de timp și ar fi fost uşor să detectezi otrava în organismul victimelor. Posibilitatea otrăvirii a fost testată și nu a fost găsit nimic. Sigur putem specula că s-au folosit niște otrăvuri noi, necunoscute, pe care nu le știm să le depistăm, dar în lipsa unor dovezi avem doar speculații.

Unii au sugerat că victimele şi-au transmis pur și simplu o infecție a urechii. Un candidat este labirintita, o inflamație a urechii interioare care duce la pierderea echilibrului, provocând greață, amețeli, vertij și un grad de pierdere a auzului. Acestea cuprind cele mai multe, dar nu toate, simptomele raportate. Este foarte posibil ca unii dintre diplomații afectați să fi avut o infecție a urechii și să o transmis celorlaţi. Criticii acestei teorii au subliniat că doar americanii au raportat că sunt afectați; și aceştia lucrează îndeaproape cu cubanezii în fiecare zi. Cu toate acestea, merită remarcat faptul că nu există un obicei al cubanezilor de a raporta problemele medicale Departamentului de Stat al Statelor Unite.


Cubanezii cercetează... Concluzia?


În timp ce ziarele strigau despre atacul neprovocat al Cubei împotriva diplomaților, iar Departamentul de Stat al Statelor Unite a făcut presiuni pentru a le opri, cubanezii au decis să-și dea seama ce se petrece, pentru ei înșiși. Odată ce au aflat de plângerile americanilor, au format o echipă de lucru de 2.000 de oameni (reprezentând fiecare domeniu asociat securităţii şi ştiinţei) sub conducerea unui veteran, colonelul Ramiro Ramirez. Ei s-au îndreptat mai întâi către posibile cauze ce păreau plauzibile pe baza experienței lor din regiune. Au efectuat cercetări privind permetrinul, principalul agent folosit împotriva țânțarilor. În cazurile de expunere accidentală în doze mari s-a demonstrat că permetrinul provoacă dureri de cap și greață. Nu a fost găsit permetrin în exces.

Apoi, cubanezii şi-au îndreptat atenţia asupra vecinilor diplomaților americani  și muncitorilor locali care ar fi fost toți expuși aceluiași lucru ca şi americanii, oricare ar fi fost acel lucru. Nu s-a găsit nimic. Nimeni nu a suferit efecte dăunătoare cauzate de sunet. Oamenii de știință cubanezi au folosit fiecare dispozitiv în arsenalul lor pentru a vâna armele sonore misterioase, dar s-au ales cu mâinile goale.

În cele din urmă, oamenii de știință cubanezi au ajuns la explicația la care şi alți oameni de știință ajunseseră. Este, de fapt, o explicație care nu necesită arme acustice misterioase desprinse din science-fiction: este un eveniment psihogenic în masă.

Eveniment psihogenic?

Înainte de a respinge acest lucru, să examinăm ce ştim despre stresul acut. Stresul acut cronic poate produce simptome fizice clare, iar acestea sunt - toate pe linia - exact simptomele raportate de diplomați. Lipsă de somn, anxietate, greață, dureri de cap, oboseală, tulburări cognitive și așa mai departe. Simptomele raportate au început imediat după ce Donald Trump fusese ales președinte și a promis că va modifica relațiile diplomatice dintre SUA şi Cuba. Acest lucru a sporit considerabil stresul asupra diplomaților americani.

Nu știm exact cum a început teoria "armei sonice", dar într-un fel s-a întâmplat. Când această poveste s-a răspândit printre diplomați și familiile lor, a devenit un factor suplimentar de stres. Și ori de câte ori cineva au auzit un sunet amuzant - cum ar fi cele raportate de unele dintre victime - a atribuit-o armei sonice. Stresul lor a crescut, astfel simptomele au crescut, iar teoria armei sonice a fost validată de fiecare dată când cineva s-a simțit mai rău. Este o situație care se hrănește pe sine și se amplifică continuu.

Un caz este cel privitor la reacţia alergică la WiFi. Oamenii cred că sunt alergici la WiFi. Atunci când cred că o rețea Wi-Fi este în jur, devin anxioşi și stresaţi și atribuie simptomele rezultate prezenţei WiFi. Cu cât cred mai mult că se întâmplă, cu atât simptomele fizice reale devin mai pronunţate şi cu atât mai pregnantă credința lor privind cauza. Așa cum se poate întâmpla acest lucru cu un individ, se poate întâmpla și unui grup care petrece mult timp împreună și împărtășește același mediu și factori de stres.

Acest lucru explică, de asemenea, de ce s-a întâmplat numai americanilor (plus câtorva canadieni) și nu cubanezilor prezenţi în aceleași case și clădiri. Ne-am aștepta, într-adevăr, ca un eveniment psihogen în masă să nu afecteze vecinii și angajații cubanezi. Cubanezii nu au niciun motiv să creadă că vor fi ţinte în propria ţară și nu au stresul de a fi dintr-o ţară inamică.

Este o explicație solidă cu numeroasele precedente din istoria recentă. Se potrivește frumos cu Briciul lui Occam, deoarece este o explicație simplă care nu ne cere să modificăm ceea ce ştim privitor la fizică sau biologie.

Bineînțeles că nu știm ce s-a întâmplat în realitate, dar dacă nu apar dovezi care să arate o cauză fizică, explicaţia prezentată este cea mai bună explicație.

Imagini: wikipedia.org
Traducere şi adaptare după Sonic Weapons in Cuba cu acordul autorului