Mecanismul din Antikythera. Replica

Astăzi ne vom înarma cu un târnăcop şi o lopată pentru a săpa în interiorul unor straturi vechi de pământ şi pentru a scoate la iveală unele lucruri ce nu ar trebui, de fapt, să existe acolo. De fapt, la o inspecţie mai de aproape, acestea cu siguranţă nu ar trebui să fie acolo.

 

 

 

În toată lumea au fost descoperite unele obiecte care par să sfideze o explicaţie raţională.


De-a lungul istoriei diferiţi căutători de artefacte, atât amatori, cât şi profesionişti, au descoperit obiecte care par a fi moderne sau realizate din materiale avansate, doar că acestea se află în interiorul unor straturi vechi de pământ sau în alte locuri unde ele nu ar fi putut exista în mod normal. Aceste obiecte au devenit cunoscute sub numele de artefacte inexplicabile sau mai pe scurt OOPArt (out of place artifacts). Prin definiţie, un artefact OOPArt este un obiect care contrazice modul în care am înţeles istoria. Pe baza acestora unii au mers chiar mai departe şi au afirmat că obiectele OOPArts dovedesc faptul că istoria noastră este greşită.

În continuare vom arunca o privire mai atentă către unele dintre cele mai renumite obiecte OOPArt pentru a vedea ce se cunoaşte despre fiecare în parte, cu speranţa că vom putea afla dacă avem suficiente informaţii pentru a concluziona că istoria cunoscută este greşită. Există o mulţime de obiecte care apar în unele liste publicate în acest scop şi ele constau din lucrări de artă, picturi sau sculpturi, care înfăţişează reprezentări ambigue dintre care unele au fost interpretate ca fiind inexplicabile. Un exemplu în acest sens este o pictogramă din Egipt, despre care unii afirmă că arată un bec electric. Nu le vom include astăzi pe acestea în analiza noastră deoarece ele sunt, cel mai probabil, doar nişte interpretări greşite. În schimb, vom căuta dovezi autentice pentru unele obiecte care, în mod normal, nu ar trebui să existe, dar cu toate acestea ele există.



Unele dintre cele mai cunoscute obiecte de acest gen sunt reprezentate de ţevile Baigong, despre care s-a spus că ar reprezenta o reţea de ţevi metalice îngropate în roca muntelui Baigong şi care ar avea o vechime de 150.000 de ani. Unii cred că acestea ar reprezenta dovada existenţei unei culturi antice a extratereştrilor, alţii au afirmat după ce le-au studiat că de fapt ele nu ar fi nişte ţevi ci că ar fi, pur şi simplu, lemn de bambus pietrificat care a ajuns în bazinul unui râu şi care mai târziu s-a solidificat.

Cu toate acestea, nu toate aceste obiecte se dovedesc a fi erori de identificare. De exemplu, dispozitivul din Antikythera a fost un mecanism grecesc de precizie care a fost găsit în epava unei nave naufragiate şi acesta a reprezentat într-adevăr o sursă de cunoştinţe care timp de aproximativ o mie de ani nu au fost înţelese. Într-o bună zi toate acestea s-au dovedit a fi foarte importante şi, în consecinţă, acest lucru ne-a schimbat modul în care înţelegem tehnologia antică. Din acel moment au continuat să apară alte şi alte artefacte care au umplut golul din cunoaşterea noastră. Acesta este modelul pe care sperăm să-l putem vedea la toate obiectele ce sunt încadrate de către unii sau alţii în categoria OOPArts. Acestea trebuie să nu reprezinte erori de identificare, interpretări greşite, ci doar dovezi fizice solide care modifică înţelegerea noastră asupra istoriei. Deci, hai să vedem dacă alte exemple celebre de obiecte ce se consideră că fac parte din categoria OOPArts se potrivesc acestor cerinţe.


Artefactul Coso


În anul 1961, trei persoane care căutau geode şi alte roci interesante pentru magazinul lor de roci şi pietre preţioase din Olancha, California, încercau să le găsească puţin mai departe de Owens Valley, la vest de Death Valley. Atunci când au încercat să taie geodele pe care le-au găsit cu ajutorul unui disc de diamant, una dintre acestea a blocat lama de tăiere. S-a constatat că aceasta avea o bucată de metal în centrul său.

Aceasta a devenit cunoscută sub numele de artefactul Coso, după numele lanţului de munţi Coso în care ea a fost găsită. Toţi colecţionarii de bujii sunt de acord asupra faptului că obiectul aflat în interiorul rocii, aşa cum acesta se poate vedea într-o imagine obţinută cu ajutorul razelor X, arată ca o bujie Champion din anul 1920. Pentru a se forma, aceste roci au nevoie de mult timp, cu siguranţă mult mai mult de 40 de ani. În consecinţă, artefactul Coso a devenit o emblemă pentru obiectele OOPArts şi se crede că el reprezintă o problemă de nerezolvat.

Din păcate, adevăratul secret al artefactului Coso este că nu ştim absolut nimic despre el. El a fost de mult timp pierdut şi nimeni nu mai poate lua legătura cu vreunul dintre cei ce l-au descoperit şi, de asemenea, nicio analiză adecvată asupra acestuia nu a fost făcută atâta timp cât el a existat. Doar o singură persoană a reuşit de fapt să-l examineze, un adept al teoriei unui Pământ tânăr pe nume Ron Calais, cel care l-a studiat cu raze X şi a obţinut câteva poze. Nimeni nu a studiat vreodată într-un mod corespunzător materialul în care a fost învelit acest obiect, dar cei care l-au descoperit l-au descris ca fiind „lut călit" şi atunci când l-au tăiat au descoperit că acesta avea o duritate de numai 3 unităţi pe scara Mohs. De asemenea, s-au găsit înglobate în suprafaţa sa unele scoici fosilizate, pietricele, un cui şi o şaibă.

În consecinţă, din păcate, artefactul Coso se dovedeşte că nu reprezintă un mister. Unele resturi vechi, corodate, din minele locale au constituit miezul unor sedimente întărite; atât ştim şi nimic altceva nu mai e de verificat. Într-adevăr, nu este nimic suficient de remarcabil care să merite căutarea noastră.




Pietrele Dropa

Acestea apar pe aproape fiecare listă cu obiecte OOPArts. Ele reprezintă o colecţie de 716 discuri de piatră care au fost găsite într-o peşteră din China în anul 1938. Se spune că fiecare dintre acestea ar fi ca o înregistrare de fonograf, având un canal microscopic în formă de spirală care ar fi, de fapt, o carte scrisă prin intermediul unor mici hieroglife.

Se spune că în anul 1938 (alte surse afirmă că în anul 1937), Chi Pu Tei, un profesor chinez de arheologie, a descoperit în urma unei expediţii un număr de 716 schelete de 1,3 metri înălţime ce aveau capete mari şi corpuri subţiri în interiorul unor morminte puţin adânci aflate în nişte peşteri ciudate ce aveau o formă dreptunghiulară. Alături de fiecare schelet s-a descoperit şi câte un disc de piatră. El a reuşit să extragă o parte din discuri, dar altele au rămas în continuare ascunse până când au fost descoperite de către un alt cercetător chinez, Tsum Um Nui, cu douăzeci de ani mai târziu. Acesta a tradus de pe aceste discuri o poveste fantastică care susţinea că o navă spaţială s-a prăbuşit cu câteva mii de ani în urmă şi supravieţuitorii ar fi format cultura locală Dropa (sau Dzopa).

Mai târziu, diverşi autori de literatură dedicată subiectului OZN au adăugat propriile lor interpretări în legătură cu acest subiect, unii oameni de ştiinţă ruşi ar fi achiziţionat o parte dintre pietre, autori de literatură OZN i-ar fi vizitat pe ruşi şi ar fi obţinut fotografii, etc. Dar un fapt rămâne cert: nu au fost prezentate dovezi cu privire la existenţa acestor pietre, a peşterilor sau a acelor schelete şi nici măcar nu există o dovadă scrisă cu privire la existenţa lui Chi Pu Tei sau a lui Tsum Um Nui în afară de literatura OZN.

Pietrele Dropa şi povestea provenienţei lor din spaţiul cosmic au apărut pentru prima oară în anul 1960 în revista literară rusă Литературная газета (Literaturnaya Gazeta). Autorii au fost doi scriitori ruşi de literatură science-fiction, Valentin Rich şi Mikhail Chernenko. Începând de atunci, mulţi dintre autorii de literatură OZN s-au referit la acest subiect şi au adăugat propriile lor interpretări, dar toate dovezile disponibile ne spun că această poveste nu a fost niciodată nimic altceva decât o pură ficţiune.


Componente ale unui mecanism încorporate în piatră!


Chiar şi în ultimii ani am fost asaltaţi de informaţii cu privire la obiectele OOPArts care şi-au făcut loc în literatura de specialitate. În anul 2012 au fost publicate la nivel mondial unele fotografii ce păreau a prezenta nişte angrenaje mecanice încorporate în roci antice. Acestea au fost găsite în peninsula Kamceatka din Rusia, în straturi de rocă având o vechime de 400 milioane de ani. La scurt timp după publicarea lor, cercetătorii ruşi ai fenomenului OZN s-au deplasat în acele locuri pentru a obţine mai multe dovezi şi au publicat o fotografie a ceea ce părea a fi o tijă filetată care, de asemenea, a fost găsită încorporată într-o bucată de stâncă.

Înainte ca tam-tamul generat de această descoperire să se liniştească, o piesă din metal prelucrat care arăta ca o roată dinţată a fost găsită într-o mină de cărbune din Vladivostok şi această ştire a fost prezentată în presa din întreaga lume. Este posibil să fi existat o tehnologie avansată cu milioane de ani în urmă sau s-ar putea găsi alte explicaţii pentru aceste obiecte?

Se pare că toată nebunia a fost declanşată de o farsă. Fotografia cu angrenajele din Kamceatka s-a dovedit a fi o fotografie care exista anterior a unor crinoide fosilizate. Crinoidele (n.t. Crini-de-mare) sunt o clasă de animale marine de tipul viermilor şi care cu milioane de ani în urmă erau mult mai frecvent întâlnite pe fundul mărilor. Ele aveau tulpini lungi. Unele depuneri de calcar sunt alcătuite aproape în întregime din aceste tulpini, care se desfac cu uşurinţă sub forma unor discuri având cute uniform distanţate în jurul marginilor lor. Geologii le-au recunoscut imediat.

Cu toate acestea, vânătorii ruşi de OZN-uri nu le-au recunoscut şi, atunci când au vizitat Kamceatka, au găsit alte tulpini de crinoide fosilizate care au rămas împreună şi care arătau ca un segment de tijă filetată. Ei au trimis fotografiile presei, aparent fără să se preocupe de liniile din jurul tulpinii, dacă acestea au existat, descoperind ulterior că straturile componente s-au separat şi că nu există un filet ca al unui şurub care să înconjoare tulpina.

Ulterior, în anul 2013, a fost publicată imaginea unei bucăţi dintr-o roată dinţată frumos prelucrată care a fost descoperită într-o mină de cărbune. A făcut aceasta parte dintr-un mecanism complicat care a stat îngropat într-un strat vechi de cărbune? Puţin probabil. Şi asta datorită faptului că acel obiect a fost descoperit în afara minei, în cărbunele procesat, nu în mină. Nimeni nu a anunţat ulterior găsirea vreunei alte părţi din acel mecanism, oriunde în altă parte.

S-a remarcat faptul că acel obiect arăta aproape la fel cu cristalele de bismut, cele care generează forme unghiulare. Chiar mai probabil, ar fi putut fi vorba de pirită, care cristalizează, de asemenea, în acest mod  şi care este frecvent întâlnită în cărbune. Dar presa din Rusia a susţinut că s-a identificat că aceasta ar fi fost formată din aluminiu, ceea ce ar elimina posibilitatea ca ea să provină din cadrul unor cristale naturale. De asemenea, presa din Rusia a sugerat şi care ar fi cea mai probabilă explicaţie pentru acest obiect: ar fi fost vorba, pur şi simplu, de o bucată dintr-un echipament minier care s-a rupt undeva între mină şi locul de procesare al cărbunelui. Nu ştim, deoarece artefactul nu a fost prezentat pentru examinare în afara Rusiei, dar, de asemenea, nu avem prea multe motive să fim foarte entuziasmaţi de acesta.


Şi multe altele...

Literatura de specialitate este plină de astfel de ştiri, dintre care însă niciuna nu ne vorbeşte despre artefacte care să există de fapt şi în prezent şi care să poată fi studiate. Un ziar din anul 1844 a anunţat că muncitorii din Scoţia au găsit un fir de aur încorporat într-o rocă aflată la opt picioare în subteran. Un ziar din anul 1851 a anunţat că în California un cui a căzut dintr-o bucată de cuarţ în timp ce aceasta a fost tăiată. O altă ştire din 1891, ce provine din Illinois, a anunţat că o femeie a găsit un lanţ de aur încorporat într-o masă de cărbune. Toate aceste ştiri sunt anecdote distractive complet lipsite de dovezi şi care nu pot fi verificate. Despre toate acestea ştim că ele nu sunt diferite faţă de anunţurile nefondate în care diferiţi amatori anunţă descoperirea unor broaşte vii ce sar din interiorul unor pietre tăiate. Ce motiv am avea să credem că aceste evenimente chiar s-au întâmplat aşa cum s-a anunţat la a doua sau chiar a treia relatare, comparativ cu probabilitatea ca cineva din acest lanţ de evenimente să se fi înşelat?

În alte cazuri anunţurile au fost scoase din contextul real sau au fost prezentate într-un mod distorsionat. Un exemplu în acest sens este reprezentat de „Dorchester Pot", care a fost anunţat în Scientific American în anul 1851. A fost vorba despre un vas ornat din metal care a fost extras din pământ sub forma unor bucăţi ca urmare a unei explozii provocate de nişte muncitori. Sună convingător, dar o citire completă a întregului articol arată că acesta nu a promovat ştirea ca pe un eveniment real, ci mai degrabă ca pe o întrebare legată de următorul fapt: de ce colecţionarul unor astfel de obiecte ar putea fi mai în măsură să stabilească faptul că acel vas a provenit de sub pământ decât ar fi putut-o face un fierar care ar fi fost de fapt de faţă atunci când a fost găsit acel obiect şi care nu ar fi anunţat nicio astfel de ştire extraordinară?

Adevărul este că, până în prezent, toate aceste obiecte OOPArts nu au rezistat niciodată unei analize de încredere. Unele exemple testabile, cum ar fi mecanismul Antikythera, s-au dovedit a se potrivi cu modul în care înţelegem istoria şi în cele mai bune cazuri au reuşit să-l îmbunătăţească. Toate celelalte, până în prezent, s-au dovedit a fi basme inexistente (cum ar fi pietrele Dropa), anunţuri senzaţionale ale unor obiecte obişnuite (cum ar fi artefactul Coso) sau obiecte care se potrivesc susţinătorilor teoriei Pământului tânăr care ar rescrie istoria lumii, susţinătorilor fenomenului OZN sau oricărui alt grup care pune ştiinţa deoparte în favoarea propriei ideologii.



Traducere de Cristian-George Podariu după Out of Place Artifacts, cu acordul autorului.